Ce ierni grele au marcat judeţul Olt. „Au murit atunci mulţi oameni, dar nu se ştie nici azi de ei”
0Judeţul Olt se alătură celorlalte din ţară care au avut de înfruntat ierni extrem de grele. Chiar dacă nu a cunoscut de prea multe ori ce înseamnă „cod roşu de ninsori”, precum alte judeţe care şi în aceste zile s-au aflat sub povara acestei avertizări meteo, Oltul a avut iernile sale afurisite, dintre care de referinţă au rămas cele de la începutul anilor ’50 şi, mai nou, iarna ’86-’87.
Iernile care au marcat judeţul Olt şi au rămas chiar în memoria istoricilor sunt cele de la începutul anilor ’50. Anul exact nu mai este sigur reţinut, dar aproximarea cea mai avansată înclină spre primii trei ani ai acestui deceniu. Iar situaţia de atunci pare a fi similară cu cea prezentată în zilele noastre la posturile de televiziune – case îngropate total sub nămeţi şi localităţi întregi rupte de civilizaţie. Cu alte cuvinte, nimic nu pare a se fi schimbat, excepţie făcând faptul că, de data aceasta, problemele cauzate de ninsorile abundente sunt aflate de către publicul larg extrem de rapid, uneori în pofida eforturilor autorităţilor de a minimaliza situaţia reală de pe teren.
„La începutul anilor 1950, prin ’51-’52 sau ’53, a fost o iarnă extrem de grea cum nu a mai fost de mult timp, cu condiţii din cele pe care le vedem acum la televizor: case acoperite de zăpadă, oameni care făceau tunele pe sub zăpadă ca să iasă la liman, sate întregi izolate de nămeţi etc. Erau şi vremurile grele, deszăpezirea se făcea strict doar cu oameni simpli, erau scoşi la lopată şi nu plecau până nu terminau zona repartizată. Pe atunci nici nu erau atâtea maşini ca acum, iar drumurile rămâneau blocate cu zilele. De nins era ca acum, adică ningea câteva zile şi bine. Despre victime nu se ştie nimic, acestea nu era raportate în sensul că nu se mediatizau: dacă murea cineva în astfel de condiţii, oamenii erau resemnaţi şi îşi spuneau că asta a fost soarta. Atunci au murit mulţi oameni, dar nu se ştie nici azi de ei. Nu exista presă pe atunci ca acum, plus că erau ordine de sus să nu se afle cât de grea era situaţia. Au fost vremuri foarte grele, dar, în ciuda acestora, oamenii apreciau însemnătatea iernii în sensul că se bucurau deoarece vedeau totul din altă perspectivă, nu era ca acum – să se facă din ţânţar, armăsar. Dacă ningea şi, mai ales, dacă ningea mult şi se punea strat mare, oamenii spuneau că va urma un an bogat, că vor fi culturi importante de cereale. Era o altă mentalitate – mai simplă, dar practică, o mentalitate care, acum, a început să dispară”, declară Aurelia Grosu, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean Olt.
O altă iarnă grea ce a afectat judeţul Olt şi care a rămas în memoria multora este cea din 1986-1987. Muncitorii reprezentau principala forţă de muncă folosită la deszăpezire. Uzine întregi şi-au scos atunci “armatele” la deszăpezire din ordin direct al conducerii comuniste, utilajele de profil fiind extrem de puţine. Lopata era “arma” cu care se lupta împotriva nămeţilor. Actualul prefect de Olt, Silviu Neaşcu, îşi aminteşte foarte bine iarna respectivă.
“Această iarnă ’86-’87 a fost cu adevărat una dintre cele mai dificile de care îmi amintesc. Pe atunci, infrastructura nu era atât de dezvoltată ca acum, utilajele de deszăpezire puteau fi numărate pe degetele de la o mână, astfel că munca la deszăpezire era de Sisif. Nici măcar Armata nu era scoasă la asemenea acţiuni, totul se făcea cu forţă muncitorească din fabricile şi uzinele din fiecare judeţ. Din păcate nu se cunosc date privind victime ale acestei ierni, motivul fiind unul foarte simplu: lucrurile nu erau făcute publice ca acum, când afli realitatea de la televizor mai rapid decât poţi afla de la anumite instituţii de profil. Mass-media a devenit un instrument foarte important în munca autorităţilor locale şi judeţene cu iarna şi celelalte urgii ale naturii”, este de părere prefectul de Olt, Silviu Neacşu.
Şi simplii cetăţeni îşi amintesc iarna 1986-1987. Ilie Brâuleţ, muncitor în Slatina în acei ani, spune că, în iarna cu pricina, curentul electric a fost oprit cu zilele, iar lumea stătea la lumina lumânării.
“A fost o iarnă cu adevărat nenorocită. Pe atunci nu erau atâtea blocuri ca acuma şi nici maşini ca furnicile cum sunt acuma, aşa că străzile nici nu se mai vedeau de sub zăpada căzută. Ieşea lumea din blocuri şi dădea la lopata, mai eram noi – muncitorii, care eram scoşi la muncă la deszăpezit şi ni se dădea la fiecare ba o lopată cu lamă din oţel, ba una încropită din bucăţi de lemn sau placaj. Munceam de transpiram în draci. Când ajungeam seara acasă nu aveam lumină, aprindeam lumânările şi ne încălzeam doar de la aragaz că nu mergea reţeaua centrală de încălzire a oraşului. Zăpada era de peste doi metri, nu am mai văzut de atunci aşa zăpadă la noi în oraş (Slatina, n.r.), adică”, îşi aminteşte acesta.
Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:
Iarna din '63, anul în care lacul de acumulare de la Bicaz a fost traversat cu tractorul
Se încarcă comentariile...
