Ce este atichifobia, „boala eşecului“, şi de ce este atât de periculoasă. Explicaţia specialiştilor: „Cu cât o persoană este mai complexată, cu atât fobia este mai mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Frica de eşec este des întâlnită la copii cu părinţi care îşi ”presează” copiii să aibă performanţe şcolare
Frica de eşec este des întâlnită la copii cu părinţi care îşi ”presează” copiii să aibă performanţe şcolare

Atichifobia a devenit, în ultimii ani, una dintre cele mai răspândite fobii. Definiţia ştiinţifică a acestei fobii spune că reprezintă frica iraţională de eşec, specialiştii denumind-o şi ”anxietate de performanţă”. Cei care au această fobie sunt persoane extrem de retrase care, de regulă, au trecut printr-un eveniment traumatic în copilărie ce le-a provocat umilire sau ruşine.

Persoanele care prezintă simptome ale acestei fobii dificile se simt complexate, încrederea în propriile forţe şi competenţe este la un nivel extrem de scăzut sau chiar inexistentă. De asemenea, cei care suferă de această fobie au convingerea că sunt demni de dispreţul celorlalţi, fapt ce îi determină să ajungă să nu mai aibă defel încredere în propriile-i forţe şi în capacitatea de a face faţă chiar şi sarcinilor cotidiene cele mai banale.

Unele forme ale acestei fobii îşi găsesc ”rădăcinile” în anxietatea socială, ce are drept urmare frica de a decade în ochii celor din jur. Valeriu Iancu, psiholog în Slatina, afirmă că fiecare eşec este legat de anxietatea de performanţă, adică de teama de a nu performa, de ”a da înainte”. Sunt des întâlnite cazuri de persoane care prezintă semne ale acestei fobii după ce părinţii lor au avut pretenţii prea mari pe când erau la şcoală, nu puţine fiind cazurile când unii copii chiar cu clacat şi au avut de suferit d.p.d.v. medical/psihic. Potrivit tipologiei, există mai multe tipuri de eşec: într-o relaţie de prietenie, în dragoste, la şcoală, în performanţă academică etc.

”Această fobie a eşecului poate să apară pe un complex puternic de inferioritate: cu cât cineva este o persoană mai complexată, cu o stimă de sine scăzută, cu probleme de adaptare, cu atât frica de eşec este din ce în ce mai mare. De asemenea, anumite traume avute în viaţă sau în copilărie - o familie dezorganizată, cu probleme ş.a. - creează şi ele comportamente funcţionale de neîncredere, de frică de provocări, de frica de a evolua. Cu alte cuvinte, evoluţia – în viaţă sau în carieră - nu este văzută ca un proces de creştere şi dezvoltare, ci ca un cumul de factori stresanţi şi normal că sunt evitate astfel de situaţii, fiind preferabilă siguranţa prezentului decât riscul şi şansa de a reuşi”, este de părere psihologul slătinean Valeriu Iancu.

atichifobia

Simptomele ce descriu senzaţia de anxietate copleşitoare pot consta în atacuri de panică, tulburări digestive, lipsa poftei de mâncare, cefalee (dureri de cap), crampe musculare şi tensiune musculară, transpiraţie.

”Boala eşecului”, căci această fobie poate fi considerată o boală psihică, poate fi însă învinsă prin consiliere cu un specialist psiholog sau psihiatru, care poate readuce unei persoane încrederea de sine. De un foarte mare folos sunt ”grupurile de susţinere”, alcătuite din persoane ce prezintă simptome similare acestei fobii şi care, în urma împărtăşirii experienţelor personale celorlalţi, se ajută reciproc prin comunicare să îşi recâştige încrederea de sine. 

Acest tip de terapie este cel mai indicat în asemenea cazuri, medicaţia putând ajuta doar în unele cazuri prin folosirea de antidepresive. Nu în ultimul rând, specialiştii spun că orice metodă terapeutică se va dovedi însă inutilă în lipsa ”auto-ajutorului”, adică persoana în cauză trebuie să-şi dorească sau să fie convinsă să conştientizeze importanţa dorinţei ca, în primul rând, să se ajute singură. 

Vă mai recomandăm pe aceeaşi temă:

Când apare frica de durere şi cum poate fi combătută. Cum putem scăpa de fobia care ne macină sănătatea mintală

Secretele ablutofobiei, frica de a face baie. De ce este bine să ne obişnuim copiii de mici cu apa şi cum putem scăpa de teama de a face chiar şi un simplu duş

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite