Cât ar mai putea dura pandemia. Medic: „Acesta nu o să fie ultimul val, va trebui să învăţăm să trăim cu el“ INTERVIU

După doi ani de pandemie pericolul nu a dispărut, însă atitudinea noastră faţă de boală trebuie să se schimbe FOTO: Shutterstock

Tratează de aproape doi ani pacienţi bolnavi de COVID-19, au traversat valuri în care au pierdut şi 130 bolnavi într-o lună, într-o singură secţie, însă medicii spun astăzi că trebuie să învăţăm să convieţuim cu virusul.

Am stat de vorbă cu medicul Oana Andreea Obretin-Popescu, medic-şef secţia Boli Infecţioase din cadrul SJU Slatina, despre situaţia la zi din spital, cât de periculoasă este varianta Omicron, care au fost cele mai grele încercări în perioada 2020-2022, dar şi cum vom merge mai departe.

Medicul este la conducerea secţiei Boli Infecţioase a SJU Slatina de câteva luni. Tratează însă pacienţii cu COVID-19 la spitalul din Slatina încă din primul val, iar pentru „profesionalismul, dăruirea, curajul şi solidaritatea manifestate în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de Covid-19“ a fost decorată, în luna noiembrie a anului trecut, cu ordinul „Meritul Sanitar“ în grad de cavaler, conferit de preşedintele României, Klaus Iohannis. Este cea mai importantă distincţie obţinută în carieră, până acum, însă cele mai impresionante momente trăite au fost, spune medicul, cele în care şi-a văzut pacienţii aflaţi în stare deosebit de gravă cum au făcut progrese de la o oră la alta şi au reuşit după perioade grele să învingă boala.

Toţi medicii din cadrul secţiei pe care o conduce sunt foarte tineri, iar dezavantajul lipsei de experienţă a fost recuperat colaborând cu medicii din alte spitale, din Craiova şi Bucureşti, pe care i-au contactat ori de câte ori au avut dileme. Pe de altă parte, vârsta a fost un avantaj atunci când s-a pus problema ca medicii să reziste chiar şi şase ore în combinezonul de protecţie.

Medicul infecţionist Oana Andreea Obretin-Popescu lucrează de patru ani în Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina FOTO: arhiva personală Oana Obretin

Lucrurile au evoluat mult în aceşti aproape doi ani, spune dr. Oana Obretin-Popescu, astfel că teama care îi stăpânea la început atât pe pacienţi, cât şi pe membrii echipei medicale, s-a transformat acum în precauţie firească în rândul personalului şi mult mai multă speranţă în „tabăra“ pacienţilor. Internarea „pozitivilor“ nu mai este obligatorie, astăzi puţini mai sunt pacienţii convinşi că „dacă am luat COVID voi muri“, medicii au la dispoziţie tratament antiviral pe care îl administrează din primele zile de boală, iar pericolul, chiar dacă nu a dispărut, poate fi altfel gestionat. „Va trebui să învăţăm să trăim cu virusul“, spune dr. Obretin-Popescu, mai ales cu gândul, ca şi medicii din alte specialităţi, la pacienţii cu alte boli care au fost o vreme puşi în aşteptare.

Care este situaţia astăzi în secţia COVID-19? Ne mai putem aştepta la lucruri grave? Pentru că impresia generală este că Omicron dă o „răceală banală“?

Deja o să înceapă o imunizare naturală, cam aşa o să fie. Chiar dacă  am început de vreo două săptămâni să avem cazuri foarte grave, sunt la pacienţii cu mari-mari comorbidităţi şi care au stat acasă cumplit de mult. La noi au venit în ultima fază.

Poate fi şi suspiciunea că sunt infectaţi cu Delta, în cazul acestor pacienţi în stare gravă?

E foarte greu de spus, dar e mare suspiciunea, pentru că la noi încă a rămas şi asta. Dar pooate să fie chiar şi Omicron şi acesta să fi făcut o mutaţie genetică la rândul său. Noi avem 30 de decese în două luni, foarte puţin faţă de Delta. În valul precedent am avut, în noiembrie, 130 de decese. 130 într-o lună, la noi pe secţie. Acum avem internaţi spre 70 de pozitivi şi forme grave sunt aproximativ 25, dar forme grave-grave. În Terapie Intensivă sunt şapte, toţi intubaţi. Necesarul de oxigen a scăzut, dar avem încă vreo patru-cinci pacienţi cu necesar de 70 litri, destul de mare. Dar, repet, aceşti pacienţi e foarte greu de spus dacă sunt decompensaţi din cauza COVID-ului. Bine, şi el a jucat un rol foarte important, dar sunt pacienţi cu afecţiuni grave. De exemplu, au murit doi pacienţi oncologici cu metastaze generalizate. COVID-19  a pus capac. Eu nu prea sunt de acord cu faptul că a murit numai de COVID-19. Într-adevăr, printre diagnostice este şi COVID-ul, dar nu primul. Niciodată nu va fi primul COVID-ul. A fost or o bronhopneumonie, cu insuficienţa respiratorie, or...

În cazul perioadei de izolare la domiciliu se iau în calcul 5 zile pentru persoanele vaccinate şi 7 zile pentru cei nevaccinaţi. Acest interval se aplică şi în cazul spitalizării? Când îi consideraţi vindecaţi?

Vorbim de o formă severă şi asta o lasă la latitudinea clinicianului. Vă dau un exemplu: dacă am un pacient nevaccinat şi vreau să-l  externez a şaptea zi, îl declar vindecat, chiar dacă nu am PCR sau test rapid negativ. Eu, clinician, văd că merge bine, eu am puterea să-l scot vindecat şi să-l declar în Corona Forms vindecat. S-au mai schimbat lucrurile, foarte mult am învăţat pe parcurs. Foarte mult. Trăind pur şi simplu lucrurile, şi noi şi toată lumea. La deces, chiar dacă este o formă severă, ultimul PCR trebuie să-l am negativ, şi eu şi cel de la anatomie patologică, să-l raportăm COVID vindecat. Numai aşa am puterea să-l dau negativ.

Care este astăzi adresabilitatea? Mai e la fel de rău ca în valul predecedent?

Omicron-ul este la nivel bucal, la nivelul gurii, la nivel respirator, iar Delta a fost la nivel pulmonar. În Omicron a fost contagiozitatea foarte mare. Dacă eu îmi dădeam masca jos şi vorbeam în încăpere şi dumneavoastră vă dădeaţi masca jos, chiar luaţi această tulpină. Vedem, şi eu şi colegii mei, în gardă, undeva la peste 70 de prezetări, numai în UPU şi pe secţie, n-a prea scăzut. Dar, ce internăm din UPU, internăm din UPU Majore (n. red. - Urgenţe Majore). E un lucru bun. Sunt foarte multe cazuri care pot rămâne la medicii de familie. Nu ştiu de ce este această adresabilitate cumplit de mare către UPU, pentru că ne mănâncă nouă din timp şi nu  putem să ne ocupăm aşa cum ar trebui de pacienţii foarte grav. Se prezintă în UPU pur şi simplu pentru că au o tuse şi nu le mai trece oboseala. Pur şi simplu asta avem.

Şi când îi întrebaţi de ce nu merg la medicul de familie ce vă spun?

Pentru că medicii de familie - şi asta pot să vă spun ca o regulă generală, nu numai de acum, cu Omicron-ul - îi trimit în UPU, ei refuză să-i vadă.

Probabil că este încă teama de a le intra în cabinet dacă sunt contagioşi.

Da, aşa este! Le spun: „Trebuie să mergi la specialist să te vadă!“. Şi încă medicii de familie nu ştiu de aceste centre, unde avem acest tratament gratis, unde se face o radiografie, unde se dă un tratament...

Dar cei cu formele grave, care vin în UPU, ştiu că au COVID? Sunt persoane depistate?
Foarte mulţi, cu forme grave, îi depistăm în UPU.

La ei se mai recomandă antiviralele?
Nu, nu, nu, nu! Pacienţii de centru (n. red. – care pot fi evaluaţi în centrele de evaluare şi tratament antiviral) sunt pacienţii fără insuficienţă respiratorie, fără comorbidităţi intense şi în primele 3-4 zile de boală, cel mult. Favipiravir şi Molnupiravir sunt nişte medicamente eligibile pentru aceste stări şi pentru aceşti pacienţi.

Dacă aţi fi avut aceste antivirale în valurile trecute treceam altfel peste acele încercări?

Da, era altfel, dar, la fel, pentru formele uşoare, care oricum nu veneau la spital. Dar atunci nu prea aveam forme atât de uşoare (n. red. - în spital). Atunci, 80% din ce se prezenta erau de internat. De exemplu, acum avem aproximativ 70 de pacienţi: cinci sunt foarte grav, de Terapie Intensivă, şi încă vreo zece la oxigen. Sunt grav  nu din punct de vedere al insuficienţei respiratorii, sunt foarte grav cu AVC-uri (n. red. - accidente vasculare cerebrale) extinse, cu patologii cardiace extraordinar de grave, cu regurgitări mitrale, tricuspidiene, din punctul ăsta de vedere ei sunt foarte grav acum şi mor, dar nu mai au acea insuficienţă respiratorie cum întâlneam în valurile anterioare.

Provocarea acestui val o reprezintă cumva şi pacienţii care au luat virusul din spital?

De când avem COVID în spitalul Slatina nu a decedat sau nu a fost intubat niciun pacient vaccinat cu schemă completă. Nu am avut niciun deces la pacient vaccinat. (n. red. - statisticile din Olt arată că 14 pacienţi, dintr-un total de 795 decedaţi, erau vaccinaţi, însă decesele s-au produs în mai multe spitale din judeţ şi din ţară). Sau dacă au murit, sunt extrem de puţini.

Dr. Oana Obretin-Popescu a fost decorată de preşedintele României FOTO: arhiva personală Oana Obretin 

Foarte puţini au fost, foarte-foarte puţini. Şi eu zic că de la comorbidităţi, vorbim despre altceva. Una este să începi tratamentul la un pacient vaccinat, ai tu o mai mare siguranţă, decât la un pacient nevaccinat. Acum, din toţi cei 70, nu cred că avem şapte - opt - zece vaccinaţi.

Când îi întrebaţi de ce nu s-au vaccinat ce vă spun?

De frică şi pentru că aşa le-a spus medicul de familie, că au hipertensiune şi diabet. Şi asta nu de acum, de la început. Pentru că medicii de familie, probabil, îşi spun: dacă îi spun să se vaccineze şi păţeşte ceva, zice că l-am pus eu să se vaccineze. Iar un alt motiv este că amănă, dau vina pe media, aud tot felul de neaveniţi la televizor – „ia, uite, domnule, murim de la vaccin, ne cipează ăştia...!“. Şi mai sunt şi o altă clasă, care spun: „Uite, m-am vaccinat şi tot am făcut!“.  Da, dar nu vei muri, vei trece ca peste o viroză respiratorie.

Aţi trecut prin boală?
Am trecut, în 2020, în decembrie, am stat doar 8 zile acasă, a noua zi am intrat în gardă. Am avut PCR-ul negativ a noua zi şi am venit la lucru.

Ce v-a impresionat cel mai tare în aceşti doi ani de pandemie?
Când munceşti cu un pacient care este foarte grav, când ai şanse puţine... M-a impresionat puterea lor şi dorinţa: „Doamna doctor, vreau să trăiesc! Ajutaţi-mă!“. Şi îl vezi cu ochii tăi că începe să meargă bine şi îi vezi acea mulţumire în ochi. Pentru mine ca şi clinician, ca medic, asta e cea mai mare mulţumire. Şi am avut nişte cazuri  cumplit de grave, cu afectări pulmonare de 70-80 la sută. Şi uite că sunt bine. Pentru mine satisfacţia că-i scădeam de pe ERGO litrii de oxigen şi vedeam că saturaţia se menţine la 90, şi vedeam că analizele sunt din ce în ce mai bune, deşi a plecat cu şanse poate şi de 10 la sută, pentru mine asta a fost cea mai mare satisfacţie.

„AM ZIS AŞA: CARE ARE CELE MAI MARI ŞANSE? AM FOST ŞI ÎN ACEST PUNCT“

Probabil că au fost şi cazurile din extrema cealaltă, v-au murit şi pacienţi tineri...
Am avut şi pacienţi tineri, de 40 de ani, care într-adevăr au murit. A fost neaşteptat. Nu aveam noi timp (n. red. - să se intervină), să facă măcar o săptămână de tratament. Dar asta pentru că au stat foarte mult acasă, asta fără doar şi poate.

Adică ar fi avut şanse dacă se prezentau devreme? Chiar şi în acele cazuri de „furtună de citokine“ de care s-a tot vorbit în primele valuri?
Da, chiar şi aşa. Au venit când efectiv nu aveam ce să le mai facem. Cu afectări foarte mari pulmonare, stat acasă foarte mult timp...

Arsenalul terapeutic pe care îl aveţi astăzi îl aveaţi şi atunci?
Da, să ştiţi că la spitalul Slatina am avut, am făcut referate, pentru că au fost şi medicamente care nu se puteau cumpăra direct.  Într-adevăr, nu pot să spun că am avut pentru toată lumea, dar noi am zis aşa: care are cele mai mari şanse? Am fost şi în acest punct. Avem doza asta de Tocilizumab, la cine-l băgăm? Păi, la cel care are şansa cea mai mare. Am avut şi aşa ceva anul trecut, prin octombrie-noiembrie, a trebuit să luăm decizia, ca medici, să-l dăm la cel care are şansele cele mai mari.

A existat vreun medicament minune?
Nu, chiar vreau să subliniez asta. Nici Tocilizumab, nici Remdesivir nu sunt medicamente curative, aşa cum nici plasma imună nu este. Singurele care au rămas în picioare sunt anticoagulantele. Lumea nu înţelege, pacienţii cred că dacă primesc Tocilizumab-ul o să fie bine. Nu, sunt tratamente pe care le-au încercat şi cei din afară şi au constatat că ar fi scăzut puţin mortalitatea. Nu există tratament curativ.  Într-adevăr, Molnupiravir a anunţat Merck-ul că are 90% eficacitate, dar nu este ceva curativ, adică îl iau şi... Într-adevăr, este foarte-foarte bun, mai bun ca Favipiravir-ul.

S-a spus foarte des că pacienţii au murit în spital din cauza tratamentului. Că au primit Kaletra...
Foarte greşit! Într-adevăr, faţă de spitalele cu care noi ţineam legătura şi mai întrebam – voi ce faceţi, cum faceţi? - noi Kaletra nu prea l-am dat foarte mult, din cauza citolizei hepatice. Dar acela era. De ce s-a dat Kaletra în primele valuri: morfologia SARS-CoV-2 se aseamănă foarte mult cu morfologia HIV-ului, microbiologic vorbind. Kaletra este un medicament pe care noi îl dăm la pacienţii cu HIV la început, îi numim pacienţi naivi. Şi s-a descoperit, la început, că morfologic se aseamănă foarte mult. Şi s-a zis – hai să încercăm, să vedem! De asta s-a dat această Kaletra, pentru că nu exista altceva. Nu dădeam noi (n. red. – medicii din SJU Slatina), aşa dădea toată lumea, era un protocol. Până la urmă să ştiţi că eu, vorbesc în numele meu, am încercat să nu mă abat foarte mult de la acel protocol, dar să-l adaptez de la pacient la pacient. Şi asta am încercat să le spun colegilor, când avem ceva  mai deosebit să punem în balanţă şi ce comorbidităţi are, cum e mai bine pentru el. Am lăsat un pic protocolul la o parte.

Probabil a fost mai greu la început pentru că nici nu aţi lucrat cu colegii din alte specialităţi.
Exact,  a fost foarte greu. Alte specialităţi nu intrau la COVID, noi nu ştiam cu ce avem de-a face. Am învăţat în timp, nu ştiam că dau foarte multe tulburări de ritm, Kaletra, de exemplu, mă refer la partea cardiologilor. Dar le-am învăţat în timp.

Mai spuneau diabeticii că dexametazona le-a crescut valoarea glicemiei...
Da, şi aşa şi este, dar punem în balanţă: îmi permit să-i scot dezametazona, sau îi scad din dozaj? Mergem cu sfert, până la urmă te gândeşti. Sau le mărim dozele de insulină.

„AM AVUT PERIOADE ÎN CARE STĂTEAU 70 ŞI CEVA DE PACIENŢI CU DOUĂ ASISTENTE“

Era o spaimă generalizată în primul val, de atunci probabil că s-a schimbat mult inclusiv procedura privind vizita la pacienţi.
O mare spaimă era, într-adevăr. Acum intrăm unii de dimineaţă, alţii după-amiază, avem dubluri de pe alte specialităţi, plus medicul de gardă care intră după masă. Mai aveau să nască la noi pe secţie, în rest le-am făcut pe toate. Şi vă spun serios că era să nască o doamnă, chiar aşa s-a întâmplat. Şi acum avem pacienţi de pe toate specialităţile, inclusiv Chirurgie, Ortopedie, şi acum avem.

Diferenţa este că astăzi nu mai sunt reticenţi colegii din alte specialităţi, probabil.
Da, intră acum la orice oră avem nevoie, nu mai e ce era în primele valuri şi nu ne mai lipsesc oamenii, am avut perioade în care stăteau 70 şi ceva de pacienţi cu două asistente. Pentru că nimeni nu voia să muncească în COVID. Era cumplit. Nici acum nu pot să spun că nu este, avem şapte-opt cazuri foarte grave, dar nu ca atunci. Ne-am învăţat cu boala, dar încă trebuie avută grijă, ştim încă puţine despre COVID şi încă mai avem de învăţat. Va trebui să învăţăm să trăim cu el, pentru că nu o să treacă, acesta nu o să fie ultimul val şi va trebui să învăţăm să trăim cu el, eu asta spun, pentru că mai avem şi alte patologii, mai avem şi alte boli infecţioase, iar aceşti pacienţi suferă. Pentru că-i pasăm, îi vedem prin policlinică, şi şi pe ei trebuie să-i internăm şi să-i tratăm aşa cum trebuie.

Tot la dumneavoastră se tratează  şi SIDA. Cum a evoluat la aceşti pacienţi COVID-ul?
 Am avut pacienţi şi cu SIDA, au şi decedat. Eu sunt şi coordonatoarea programului HIV-SIDA pe Olt, decesele înregistrate au fost la pacienţii care nu au urmat ei tratamentul de boală. Am avut şi pacienţi care s-au ţinut de tratamentul de HIV şi uite că au mers foarte bine cu tratamentul la COVID. Am avut şi decese însă, cred că vreo cinci sau şase, anul trecut.

Gândindu-ne că tratamentul cu Kaletra se dădea în COVID, nu exista posibilitatea ca ei să fie mai apăraţi de Sars-CoV-2?
 Aşa s-a spus, la asta s-au gândit, dar iată că nu e chiar aşa. Mai avem mult de învăţat. Poate  ar trebui să le luăm un pic mai uşor, să nu mai existe acea isterie – Aoleu, este COVID! Ce facem? - Pentru că am avut şi pacienţi care spuneau: „Am COVID, mor!“. Stai, domnule, că nu e chiar aşa, avem şi ceva experienţă. S-o luăm un pic mai uşor, mai ales la pacienţii vaccinaţi. Şi, la fel, vaccinarea-vaccinarea-vaccinarea este soluţia. Dimineaţă citeam nişte studii... Doamne-fereşte, se anunţă un alt val care ar putea fi mult mai sever, sunt aproximativ 150.000 cazuri în Europa, care sper să ne ocolească.

Ne-a ocolit vreun val până acum?
Nu. Iar Omicronul încă mai ţine, până prin martie, încă două-trei săptămâni. Vom mai avea cazuri grave, pentru că vin din urmă.

Faţă de primele valuri, ce este diferit?

Ca şi simptomatologie ne-a lipsit insuficienţa respiratorie şi faţă de valurile trecute avem cefaleea şi tulburările grastro-intestinale, mai ales la copii. Asta a fost un element de noutate faţă de valurile trecute. Cumplit de multe cazuri la copii.

Pe de altă parte, avem (n. red. - în cadrul secţiei medicale) în fiecare zi psiholog, avem kinetoterapeut, nu ne-au lipsit asistentele şi infirmierele de pe alte secţii, care au venit să ne ajute.

CV

• Nume şi prenume: Obretin-Popescu Oana Andreea

• Starea civilă: căsătorită, 2 copii

• Studiile şi cariera:

-  2006-2012: Universitatea de Medicină Generală şi Farmacie, Facultatea de Medicină Generală Craiova;

-  2014-2017: medic rezident-specialitatea boli infecţioase, Clinica Boli Infecţioase II, Spitalul Clinic de BI şi PNF “Victor Babeş” nr. 3 , Craiova;

-  1 iulie 2018 - prezent: medic specialist în cadrul Spitalului Judeţean de Urgentă Slatina;

- 2014 – prezent – numeroase cursuri postuniversitare absolvite şi participări la congrese, conferinţe, sesiuni ştiinţifice;  

- din 2021 conduce secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.

• Trăieşte în: Craiova

Vă recomandăm să citiţi şi:

Medicii cer reluarea activităţii normale în spitale: „Numărăm externările terminale la uşile din spate ale morgilor”

Centrele de testare vor fi închise. Cetăţenii se vor putea testa la cabinetele medicilor de familie