Care sunt cele mai mari probleme ale copiilor care ajung la psiholog: „Întâlnim des tulburări de comportament. Părinţii ne spun că sunt depăşiţi de situaţie“

Copiii duc, de la vârste foarte mici, poveri de neînchipuit. FOTO: arhiva

Plânge în fiecare dimineaţă când trebuie să se pregătească pentru grădiniţă sau şcoală, acuză dureri de cap sau de burtică, se izolează pentru perioade mari de vreme, este violent cu colegii, refuză să asculte indicaţiile învăţătoarei sau educatoarei şi părintele îl priveşte disperat. Se declară într-un târziu depăşit de situaţie şi păşeşte cu cel mic în cabinetul unui consilier şcolar sau al unui psiholog.

Acesta este tabloul pe care-l văd din ce în ce mai des specialiştii. „Copiii sunt în general aduşi de părinţi şi doar în cazuri izolate la recomandarea cadrelor didactice, pentru că de obicei problemele se pot rezolva la nivelul şcolii, prin intermediul colegilor noştri, consilierii şcolari. Problemele sunt dintre cele mai diverse, însă uzual întâlnim tulburări de comportament”, ne spune profesorul psiholog Teodora Ţecu, din cadrul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Olt.

Iar cauzele care determină un comportament ce l-a făcut pe părinte să solicite ajutorul psihologului sunt multiple. De foarte multe ori la mijloc nu este decât lipsa disciplinei sau, mai pe româneşte spus, răsfăţul total. Copilul înţelege că i se cuvine totul şi bate din picioare, la propriu, când îndrăzneşti să-i refuzi ceva. „Le lipseşte rutina zilnică. Părinţii au un program foarte încărcat, le permit accesul la televizor, tabletă, sau calculator multe ore pe zi, iar cei mici ajung, efectiv, la dependenţă. Stau mai mult de patru ore pe zi, preferă tabletele, nu mai citesc, şi nu e vorba doar de copiii mici, copiii de la ciclul gimnazial au un vocabular foarte redus. Părinţii trebuie să înveţe să le cultive de mici gustul pentru lectură, în joacă, folosind cărţile lor preferate. (...)Vin foarte multe mămici, pentru că în special mamele îi aduc pentru consiliere, şi ne spun că se simt depăşite de situaţie”, precizează Teodora Ţecu.

Iar de aici începe munca, atât a psihologului, cât şi a părintelui, pentru ca rezultate obţinute să persiste. Pentru a disciplina un copil este obligatoriu să-i stabilim un orar clar, spune specialistul. Ştie ce are de făcut dimineaţa, ştie ce se întâmplă când se întoarce de la grădiniţă sau de la şcoală. Sarcina părintelui şi a copilului este să bifeze împreună ce au făcut în ziua respectivă şi să constate în ce măsură s-au ţinut de planificare. La final de săptămână, eventual, în cazul în care s-au bifat toate activităţile, copilul îşi va primi recompensa stabilită de comun acord, care poate fi o ieşire la cinema sau la o prăjitură. A educa răbdarea unui copil se dovedeşte însă a fi cel mai greu lucru şi, de cele mai multe ori, părinţii sunt cei care cedează, îndepărtându-se de plan, confirmă Teodora Ţecu.

„Copiii chiar ajung să transpună la nivel somatic problemele“

Dacă sunt părinţi care îşi uită copiii la calculator ore întregi, bucuroşi că au timp pentru propriile sarcini, la celălalt pol se situează părinţii care-i încarcă pe micuţi cu tot felul de activităţi extraşcolare. „Nu e OK să ceri performanţă şi la şcoală, şi la dansuri, şi la muzică, şi la karate, şi la desen... Acel copil categoric e suprasolicitat. Două activităţi extra sunt absolut în regulă. Sunt părinţi care ne spun că însăşi programa şcolară îi solicită prea mult pe micuţi. Când dimineaţă de dimineaţă acuză dureri de burtică, stări de greaţă sau dureri de cap, e clar că se întâmplă ceva. Şi chiar simt acele dureri, copiii ajung să transpună la nivel somatic problemele. Dacă un comportament neobişnuit, apărut brusc, persistă o perioadă mai mare de timp, trebuie investigată cauza“, ne lămureşte psihologul.

„Putem vorbi de stres la copii?“, ar fi o altă întrebare. „Bineînţeles!”, vine imediat răspunsul. Copiii, cei mici în special, văd un model în părinţi, iar mai târziu în dascăli, şi vor să-i mulţumească. Teama că nu vor reuşi, cu atât mai mult când facem greşeala să-i comparăm cu „modele de succes“, alţi copii din familie sau din cercul de prieteni,  le schimbă comportamentul.

Copiii din familii dezorganizate sau copiii cu unul sau ambii părinţi plecaţi în străinătate constituie cazuri cel puţin la fel de complicate. Semnalul de alarmă trebuie tras când copilul acumulează multe absenţe, când fuge de acasă, când fură. Când toate acestea totuşi nu se întâmplă, consilierii au alte semne de interpretat. „Foarte mulţi dintre aceşti copii au teama că vor fi abandonaţi. În mintea lor nu-şi pot explica plecarea părintelui. Se izolează”, declară consilierul şcolar Violeta Iordache. La copiii care au trecut printr-o dramă, moartea cuiva drag, temerile sunt înzecite şi doar suportul real al celor din jur va fi eficient.

Teama de eşec nu le este străină nici elevilor mai mari. Aşteptările mari ale părinţilor, cu atât mai mult cu cât examenele se apropie iar elevii ştiu că nu s-au străduit cât ar fi trebuit, sunt alte poveri. „Cei de clasa a VIII-a chiar au aceste probleme, le exprimă clar. Se întreabă, uneori destul de târziu, ce e de făcut“, mai spune consilierul Violeta Iordache.