Obiceiuri de nuntă din secolul XIX - de ce chefuia tot satul câteva zile şi nopţi şi ce însemna "datul mâinii", tradiţia cea mai importantă înainte de cununie
0Părinţii erau cei care puneau la cale căsătoria, iar la pregătirea evenimentului participa tot satul. Întregul ceremonial este descris de către Victor Păcală, profesor la Seminarul Andreian din Sibiu, în „Monografia comunei Răşinariu”, lucrare apărută în 1915 şi premiată un an mai târziu de către Academia Română.
Părinţii erau cei care aranjau căsătoria, asigurându-se că tinerii “nu cumva sunt rude şi de se potrivesc cu starea şi averea; de aceea, când pleacă feciorul cu votrii la peţit, treaba-i de regulă isprăvită”. La „datul mâinii” mergeau mirii, naşii şi rudele mai apropiate, preotul îi primea la el acasă şi, în timp ce rostea Tatăl nostru, toţi îşi dădeau mâinile şi le puneau, încrucişate, peste mâna preotului.
Toată lumea intra apoi în febra pregătirilor, atât la casa mirelui, cât şi la cea a miresei. „Femei de toată mâna sunt rânduite la oalele cu carne, cari forfotesc la vatra din căsoaie. De vineri de pe la toacă încep să îndulcească vinul, să taie galiţele şi purcelul, să împodobească casa, iar în preseara nunţii tineretul se adună la tăiatul verzelor. Feciorii merg de aduc pe mirele, apoi pe mireasa şi pe nuni şi petrec cu toţii până după miezul nopţii. Tot în ajun merg chemătorii prin sat la poftit rudele. Dacă cei chemaţi pri¬mesc să închine din plosca cu vin, ce-au adus-o în straiţă chemătorii, e semn că învitarea la ospăţ e binevenită”, notează autorul în volumul citat.
Împodobirea mărului
Duminică dimineaţa, mirele însoţit de tineri din sat şi de lăutari pleacă după mireasă, pe care o aduc în casa socrului mare, la „împodobirea mărului”. „În mijlocul casei, o creangă de măr se împodobeşte cu co¬vrigi şi turte, şi pe deasupra cu aşa numita salbă: prune coapte, stafide şi boabe de mazăre înşirate pe aţişoare.
La tulpina mărului se pun colacii (capetele), cămaşa de mire, cupele, ulcele mici în număr de 30-50, cari după cununie se împart fetelor şi nevestelor mai tinere, apoi lumânărele şi o făclie mare. După ce s'a împodobit mărul şi s'a servit zama mărului, mireasa e condusa iarăşi la casa părinţilor ei. Sunetul vioarelor şi chiotele flăcăilor vestesc sosirea nu¬nilor şi a cortegiului lor la casa mirelui. Nuna (naşa) aduce cu sine darurile nunţii: o pogace, cât o roată de mare, pregătită din ouă şi aluat nedospit, plăcinte şi o găină, toate aco¬perite cu o cârpă mare, frumoasă. La poartă sau în curte, şezând pe o laviţă aşternută cu un straiu dintre cele mai frumoase, socrul mare primeşte alaiul. Lui i se adresează vornicul, spunându-şi solia”, arată sursa citată.
Nuntaşii sunt poftiţi apoi în casă, iar mirele este scos în curte, unde vornicul cere pentru el, de la socrul mare, „iertăciune şi binecuvântare părintească”. De aici alaiul porneşte spre casa miresei. După ce vornicul recită urările tradiţionale, naşa şi arcaşul intră în casă. „Mireasa, după-ce a trecut de trei ori prin arcul anume pregătit, zicând tot de atâtea ori: În numele Tatălui şi al Fiiului şi al Sf. Duh, e scoasă afară din curte, unde îşi ia rămas bun de la părinţi, de la fraţi şi surori şi surate. După aceasta pornesc nuntaşii la cununie, de regulă pe jos, şi numai arareori însoţiţi şi de călăraşi.
Nunul cu mirele merg în frunte, ţinând fiecare de capătul unei cârpe, apoi vin nuna şi mireasa, părinţii şi rudele, iar după ei junii, tot o fată şi un flăcău. În biserică, pe o blană de oaie, care rămâne în urmă proprietatea preotului, mirii înghenunche în faţa altarului în vreme ce nunii îi înfăşură cu o bandă de mătasă. Mai apoi, desfăşurând această blană, apucă nunii de un capăt, alţii de altul, şi fac astfel ocolirea pe la icoane. La ieşirea din biserică, nuntaşii găsesc uşa străjuită de un cârd de copii, cari le ies înainte „cu plinu” (cu cofe pline de apă ). Nunii şi mirii aruncă în cofe cât îi lasă inima şi numai după aceasta li se deschide calea să iasă”, se arată în volumul citat.
Meniu de nuntă: supă cu tăieţei, varză, fripturi şiu prăjituri
De la biserică, nuntaşii din partea mirelui merg la casa socrului mare iar cei din partea miresei, la casa socrului mic. La intrare în curtea mirelui, arcaşul aruncă de trei ori peste casă săgeţi anume pregătire sau beţe rupte în două, ca să fie spor şi belşug în noua căsnicie. Mireasa îşi întâmpină naşii în pragul casei cu un vas cu apă curată, din care le toarnă să se spele pe mâini. După ce mirii şi naşii primesc daruri, şi se rostesc urări tradiţionale, se întind mesele şi se poftesc nuntaşii, „feciorii, fetele şi mirii în coamăr, unde li se serveşte dumicat cu vin, iar ceilalţi nuntaşi în casa de dinainte, unde s’a gătit masa cea mare”.
Masa începe cu supă de tăieţei şi delicioasa „varză de la Răşinariu”, şi continuă cu multe feluri de fripturi şi prăjituri. „După ce încep a se goli paharele şi limbile se desleagă, încep şi urările pentru miri şi pentru socri, apoi în rând pentru meseni, după vârstă şi cinste. Arândaşul şi slugile lui, pristavii, se îngrijesc de pleoşte şi păhare. Să de umple de câte ori se golesc; tot ei trebuie să fie cei mai buni de gură, ca cu glumele lor să înveselească pe nuntaşi.
Luni dimineaţă, a doua zi de nuntă, pornesc lăutarii prin sat, ca să strângă feciorii învitaţi şi neînvitaţi, deopotrivă. Cu toţii apoi se iau şi se duc acasă la mire, pe care îl găsesc îmbrăcat în cojoc, pe cap cu căciula cea neagră şi lungă. Doi inşi mai voinici îl ridică pe umeri şi pornesc cu el la râu, să-l „ prăpădească ”. Mireasa se întrepune şi-l răscumpără cu o „bute de vin”. Întorşi de la râu, feciorii sunt apoi ospătaţi la casa mirelui cu mâncare şi beutură. În timpul acesta mireasa se învăleşte ca nevastă. Banii ce-i capătă de la mire, tânăra nevastă şi-i pune pe cap şi apoi ia parte la hora ce se întinde în curte.
După joc, feciorii, cari nu se ţin de nuntaşi, cinstesc şi se duc, rămânând să continue veselia numai nuntaşii. Cătră dimineaţă se scoate cinstea pentru mire. Până ce se aşează pe masă bucatele cele mai alese şi vinul îndulcit, vornicul adună cinstea şi mulţumeşte dăruitorilor în cuvinte rimate. Toţi nuntaşii mirelui se iau apoi, cu vornicul în frunte, şi se duc, pentru scoaterea cinstei miresei, la casa socrilor mici unde e masa întinsă şi veselia în toiul ei. Întorşi iar la casa mirelui, capătă fiecare câte o cupă cu vin şi un colac pentru cei de-acasă”, scrie autorul în volumul citat.
Sărbătoarea continuă marţi, uneori şi miercuri, însă numai cu rudele apropiate. „De obiceiu la o săptămână după nuntă, naşii poftesc de fini la prânz, iar aceştia duc naşilor cinste, de regulă la Crăciun ori la o naştere vreunui prunc, doi colaci frumoşi, fiecare plămădit din câte o baniţă de grâu care-i mai curat”, se mai arată în volumul citat.
Vă mai recomandăm:
Remediile naturiste erau utilizate cu succes la sfârşit de secol XIX, şi tratau, susţin cronicarii vremii, afecţiuni dintre cele mai diverse, atât al oameni cât şi la animale.
Localnicii din comuna Cârţişoara din judeţul Sibiu au păstrat o serie de credinţe vechi, semne după care ştiu cum va fi vremea dar şi dacă cineva din familie sau o rudă apropiată îşi va găsi sfârşitul.
Doi tineri din Sibiu vă aşteaptă în weekend, într-o gospodărie ţărănească superbă din Mărginimea Sibiului, cu proiecţii de filme în podul şurii, plimbări cu căruţa, precum şi cu cele mai bune preparate tradiţionale româneşti.
Pasiunea cu care Michael Henning meştereşte piesele pentru sobe aduce în atelierul lui de la Cisnădioara clienţi din toată România, dar şi din străinătate. „Adevărul“ vă spune povestea lui.
Maria şi Mircea Drăgan, doi profesori sibieni pasionaţi de folclor, şi-au transformat casa într-un muzeu în care au strâns costume populare şi păpuşi îmbrăcate în port tradiţional. „Adevărul“ vă invită într-un muzeul plin de suflet.
Se încarcă comentariile...
