Nu și-a plătit ratele, iar casa din centrul Sibiului i-a fost scoasă la licitație la preț de apartament
0O casă din zona centrală a municipiului Sibiu este scoasă la vânzare, în urma unui proces de executare silită, la prețul unui apartament.
Un sibian nu a mai reușit să-și plătească ratele la credit, astfel încât locuința acestuia este scoasă la licitație. Conform publicației Turnul Sfatului, în anunțul biroului executorului se arată că imobilul a fost evaluat la suma de 352.000 lei, adică mai puțin de 72.000 euro, prețul de vânzare a unui apartament
Casa se află pe strada Praga nr. 1, într-o „zonă ultracentrală” a Sibiului. Proprietarul a fost dat în judecată de o bancă comercială pentru faptul că nu și-a plătit creditul de peste 50.000 de euro. Procesul s-a încheiat în decembrie 2020, iar prețul de începere a licitației pentru ambele imobile este de 352.131 lei stabilit printr-un raport de evaluare.
Evaluatorul a precizat că în stabilirea prețului s-a ținut cont de condițiile din piața actuală: „Nu pot să nu mă uit la ce se întâmplă acum pe piața imobiliară în comparație cu ce am trăit în perioada 2008-2009. Sunt niște prețuri cel puțin la ofertare foarte ridicate. Atunci, erau oameni care în 2007 au dat pe un apartament cu 2 camere de pe str. Mihai Viteazu 75.000 de euro. După criză, când nu se mai dădeau credite atât de ușor, piața imobiliară se mai reașează. Același apartament ajunsese în 2010 la abia 42.000 euro.
Nu știu dacă nu e o situație similară pe piață acum – adică oamenii cer sume foarte mari pentru că toate s-au scumpit. Dar din câte văd, lucrurile merg către blocaj. Oamenii nu se mai încadrează la credite, care au un rol foarte important în echilibrul pieței. Ridicându-se dobânzile, o rată lunară pentru un apartament de 70-80 mii de euro era anul trecut undeva la 2.000 de lei“.
„În țări ca Germania prețurile locuințelor trec prin cea mai mare scădere din ultimii ani“
Acesta crede că va fi o reașezare în piață, cu toate că imobilul se află într-o zonă foarte bună: „Să presupunem că avem un teren în centrul Sibiului, pe str. Constantin Noica. Dacă facem o casă de 200 mp pe un teren de 300 mp și facem una absolut similară în Agnita, în centrul localității, folosind aceleași materiale etc., posibil că la Agnita să ne coste mai mult pentru că poate nu găsim toate materialele pe care le găsim în Sibiu și atunci trebuie să le transportăm. Dar dacă e s-o vindem, aceea din Sibiu, datorită zonei, e posibil să o vindem de două ori mai scump decât am investit în ea, iar pe aceea din Agnita e posibil să nu o vindem deloc sau sub prețul construcției, pentru că în Agnita nu e o piață (...) De când e lumea și pământul, cel care vinde vrea să vândă cât mai mult, mai ales cel care face o afacere, iar cumpărătorul vrea să plătească mai ieftin (...) Numai că acum în țări ca Germania prețurile locuințelor trec prin cea mai mare scădere din ultimii ani, în 2008 în America se dădeau casele pe nimic, în timp ce la noi criza s-a simțit mai târziu. Noi suntem mai atipici, dar vine și la noi realitatea”.