Ce despăgubiri primesc părinții unui copil care a decedat în urma unei operații de polipi, acum 11 ani
0În 2013, un copil de 3 ani din Sibiu a decedat în urma unei operații de polipif. La 11 ani după tragedie, Tribunalul Sibiu a decis ca părinții să primească despăgubiri de 160.000 de euro, însă trebuie să plătească cheltuieli de judecată de 8.000 de euro.
Copilul operat acum 11 ani a fost agitat și plângea, iar preanestezia administrată părea să nu-și fi făcut efectul, conform motivării deciziei.
„Pacientul a fost învelit cu un cearșaf, pentru a-i imobiliza brațele, după care martora s-a așezat pe scaunul ORL, având copilul în brațe, iar medicul i-a ținut capul pentru a nu-l mișca în timpul procedurii chirurgicale. Cele două martore au indicat că minorul a continuat să fie agitat și să plângă, medicul precizând că preanestezia administrată nu părea să-și fi făcut efectul, deoarece pacientul trebuia să fie moleșit.
În continuare, medicul a efectuat o anestezie locală prin pulverizarea cu un spray lidocaină 20% în gâtul și nasul minorului. Procedura efectivă de îndepărtare a vegetațiilor adenoide a durat 1-2 minute, fiind efectuată de medic cu chiureta Beckman. Și pe parcursul operației minorul a fost agitat și necooperant.”, se precizează în motivare, potrivit Turnul Sfatului.
După încheierea procedurii, mama declară instanței faptul că minorul avea sânge la gură, pe nas și pe haine, și era agitat. Asistenta care i-a adus copilul în salonul de așteptare i-a indicat mamei să îl țină culcat pe burtă, cu capul într-o parte.
Copilul a reușit să adoarmă între timp, iar mama lui s-a întâlnit pe hol cu medicul, care i-a spus că operația a decurs normal. Când s-a întors la copilul ei, a remarcat că era prea liniștit dintr-o dată. I-a verificat pulsul și respirația, însă nu a simțit sau auzit ceva. Îngrijorată, a alertat cadrele medicale, iar în 5-10 minute a sosit un echipaj de resuscitare în secția ORL.
Activitatea cardiacă a minorului și-a revenit după 10-20 de minute de manevre de resuscitare, însă era în continuare în stare comatoasă. A fost internat în aceeași zi la Secția ATI, unde a rămas internat în comă, în stare generală gravă. La 14 iunie 2013, copilul a fost declarat decedat în urma unui stop cardio-respirator resuscitat fără succes.
Tribunalul Sibiu consideră Spitalul Județean din Sibiu vinovat de „pasivitate”, deoarece „nu a luat măsurile adecvate și a acceptat producerea de consecințe negative asupra pacienţilor, deşi avea rolul verificării, al identificării, combaterii ori al prevenirii problemelor sanitare existente la nivelul acestei unităţi spitaliceşti, pentru a asigura condiţii optime şi a furniza serviciilor medicale de calitate”.
Judecătorii susțin și faptul că în momentul în care copilul a fost internat pentru operație la Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu, nu era ocupat postul de medic specializarea ORL. De asemenea, în cadrul secției lipseau echipamente de monitorizare a sistemelor vitale și aparatura de resuscitare. Din declarațiile asistentelor, rezultă că acestea nu erau pregătite de asemenea situații.
„Salonul în care am dus minorul era unul obişnuit, nu avea aparatură de monitorizare a funcţiilor (...) Noi nu avem defibrilator şi monitor, iar la stop chem echipa de resuscitare din urgenţă. (...) Cu pulsul şi respiraţia ne descurcăm manual, neavând aparatură (...) Salonul la care a fost dus minorul era salonul nr.1, la parter, salon de femei. Nu exista aparatură pentru monitorizarea funcţiilor... am chemat pe cei de la Smurd de la urgenţă, eu am alergat in sala de operaţie şi am adus balonul” , se arată în document, citându-se din declarațiile martorilor.
„Monitorizarea postoperatorie atentă, într-un salon de specialitate ATI dotat corespunzător, ar fi oferit şanse de supravieţuire minorului”, se precizează în motivare.
Judecătoria Sibiu stabilise ca părinții să primească fiecare câte 50 de mii de euro despăgubiri din partea spitalului, însă Tribunalul a considerat că pentru trauma suferită de aceștia, 80 de mii de euro este o sumă mai apropiată de realitate. Cheltuielile de judecată pe care trebuie să le plătească sunt în valoare de 8.000 de euro.
Părinții au solicitat despăgubiri de 2 milioane de euro, însă instanța a considerat suma nejusticat de mare.
„În raport cu considerentele de mai sus, analizând cuantumul daunelor morale solicitate de apelanţi – 1.000.000 euro fiecare, se constată că această cerere este nejustificat de mare, şi pentru a evita să se ajungă la o "comercializare a sentimentelor de afecţiune", va admite doar în parte pretenţiile apelanţilor privind despăgubirile pentru daunele morale încercate”, se precizează în motivare.