Călin, maramureşeanul cu fofează. Povestea singurului producător de elice pentru paramotoare din România
0
Dintre paginile cărţii „Sfârlează cu fofează“, copilului Călin Paşca i s-au aprins „beculeţele“ pentru zbor. Călcâiele i-au luat foc pentru această pasiune câţiva ani mai târziu, când în aceeaşi zi în care şi-a cumpărat o parapantă a şi zburat. După ce a descoperit paramotorul, Călin a îmbinat pasiunea cu munca, iar acum este singurul român care produce elice pentru astfel de aparate de zbor.
Din spatele unui accent tipic pentru maramureşeni, Călin îşi aminteşte că pasiunea pentru zbor i-a apărut cam în acelaşi timp în care a început să citească. Iar cartea „Sfârlează cu fofează” - publicată în 1936, de Victor Ion Popa – avea să îi alimenteze şi mai mult năzuinţa de a zbura. Aveau să treacă, însă, mai mulţi ani până când Călin să apuce să zboare. „Eram tânăr, sub 20 de ani, şi vedeam parapantiştii pe dealurile din jurul Lăpuşului. De cum îi vedeam de acasă că se pregătesc cu parapantele o rupeam la fugă după ei. Şi până alergam eu cei şapte – opt kilometri şi urcam dealurile, ăia plecau. Dar există o vorbă între noi, ăştia care zburăm. O vorbă care zice că nu tu alegi să zbori, ci zborul te alege pe tine“, îşi aminteşte acum Călin.
Tânărul kamikaze
Pe Călin zborul l-a ales în cele din urmă când avea 23 de ani şi şi-a cumpărat cu 350 de euro prima parapantă, de la „aproape un necunoscut“, cum îşi numeşte Călin fostul coleg de armată cu care a încheiat tranzacţia. Cel care i-a vândut parapanta l-a pus în temă cu elementele de bază. ”De aici tragi, de acolo împingi, aşa se ridică şi aşa mai departe. Şi eu, cu el acolo, de la sol, am ridicat parapanta şi nu am mai vrut să o las jos. Am fugit cred că vreo 500 de metri. Când am văzut că am aripa umflată deasupra capului m-am tăăăăăt dus, nu m-am mai oprit“, aminteşte Călin. Care a decis să se şi desprindă de sol în aceeaşi zi. Ceea ce a fost cam nebunesc, după cum recunoaşte acum. „Am cam fost kamikaze, nu se face aşa ceva. De obicei, într-o săptămână poţi să fi apt să zbori cu parapanta. Să zbori, aşa, cam la vreo 200 – 300 de metri în linie dreaptă“, socoteşte acum bărbatul de 39 de ani. Doar că nebunia a meritat, la prima desprindere de sol. „Nimic nu se compară cu momentul acela. E, bucurie, bucurie maximă. Eşi drogat, pur şi simplu. Ţin minte că la chiar primul zbor, când să aterizez, era doar o găurică între spini şi am reuşit, am reuşit să aterizez acolo“, povesteşte Călin Paşca.
Pilot de teste
De profesie, Călin a ieşit de pe băncile şcolii „electromecanic reţele telecomunicaţii“. În armată a obţinut şi un brevet de pompier, iar în 2001 a părăsit ţara cu destinaţia Spania, pentru a munci în construcţii. A luat şi parapanta cu el, iar acolo a mers la prima şcoală dedicată celor care vor să practice acest sport. După ce şi-a obţinut toate licenţele în domeniu, pasionat de acest sport, Călin s-a angajat la şcoala care l-a format, de Madrid al Cielo, ca instructor şi pilot de tandem (zbor în dublu). Iar de aici a ajuns la primul paramotor, la sugestia celor de la şcoală. În scurt timp, avea să descopere că – spre diferenţă de parapantă – cu paramotorul te poţi înălţa şi de pe câmpul din apropierea casei şi chiar şi în condiţii meteo mai puţin prietenoase.
În Spania, Călin a devenit cel care testa prototipurile unei fabrici de paramotoare
„Instructorul de la şcoala unde lucram era prieten foarte bun cu şeful de la HE Paramotores din Spania, una din cele mai importante fabrici de paramotoare din lume. Iar paramotorul cumpărat de mine avea probleme. Aşa că eu eram tot la fabrică: aia nu e bună, aia nu merge cum trebuie şi tot aşa. La un moment dat a venit şeful fabricii la mine şi mi-a spus că eu sunt cel mai prost client pe care l-au avut vreodată. Că la mine nu exista, dacă se strica motorul dimineaţa, în trei ore eram la fabrică şi trebuia reparat până seara să zbor“, arată Călin.
După numeroase drumuri la fabrica de paramotoare din apropiere de capitala Spaniei, cu tot felul de idei şi cerinţe pentru aparatul cumpărat, producătorii i-au propus un târg: să le devină pilotul de teste al prototipurilor. „Şi mi-au dat toate prototipurile să le testez. Nu am fost plătit, dar toate prototipurile, după cele 100 de ore de testat, rămâneau ale mele. Aşa am ajuns ca, la un moment dat, să am cinci paramotoare“, socoteşte Călin. Colaborarea cu fabrica din Spania s-a întins pe şase ani, maramureşeanul intervenind cu sugestii de modificare a prototipurilor, astfel că unele din modele poartă numele alese de el. De modelul Airmax este cel mai mândru, deoarece susţine că la ora actuală este cel mai bun motor al spaniolilor.
Maramureşeanul parapantist nu a putut sta prea mult departe de casă FOTO arhiva personală
Iarba verde de acasă
S-a întors în România în 2013. „Am venit acasă pentru verde. Îmi lipsea. Cum stăteam în zona Madridului, acolo după 15 mai totul e ca în deşert. Iar eu aveam nevoie de natură… pământul unde te-ai născut, glia strămoşească te cere“, vorbeşte molcom Călin. Doar că nu s-a mai întors în Maramureş, ci a ajuns la Sibiu, locul de naştere al proaspetei sale soţii.
S-a întors cu gândul clar de a produce paramotoare, profitând de relaţia pe care o avea cu fabrica din Spania, care îi furnizează motoarele. Începuturile au fost grele, deoarece spune că nu era cunoscut de nimeni. „Aici, lumea zborului e o comunitate. Toată lumea se ştie cu toată lumea, cu mici excepţii“, descrie Călin. I-a luat cam un an să vândă primul paramotor, pe lângă cel produs pentru distracţia proprie. În paralel, lucra şi la clubul sportiv pe care l-a înfiinţat – Paramotor Sport -, club care tocmai a fost recunoscut de Guvern drept şcoală de instrucţie pentru sportivii din această categorie.
Studiul din spital
Ca meşteşug, Călin se baza pe ce a învăţat cât a lucrat alături de tatăl său în atelierul de tâmplărie şi alături de unchiul său, în atelierul de fierărie. Mai apoi, un accident produs la întoarcerea în ţară în urma căruia era să îşi piardă câteva degete de la o mână, l-a ţintuit într-un pat de spital aproape jumătate de an. Pe care l-a folosit pentru a învăţa despre elice. „De la începutul zborului cu paramotorul m-am tot gândit că trebuie să fac ceva cu elicele, deoarece rupeam foarte multe. Cum am stat în spital aşa mult la întoarcere, am studiat profiluri aerodinamice până mi-a ieşit pe gât. Găseşti pe internet o sumedenie de informaţie, trebuie numai să ai timp. Eu, cum eram internat, timp aveam. Şi am tot citit şi studiat, iar la întoarcere acasă, primul lucru ce l-am făcut a fost să construiesc o maşină de copiat. Apoi am construit o presă, iar acum am ajuns sunt în faza în care vreau să construiesc o hală să mă apuc de o afacere cum trebuie“, descrie Călin parcursul său de unic producător de elice pentru paramotoare şi deltaplane din România.
Elicele pot fi făcute din lemn sau din fibră de carbon. Călin le produce din mai multe straturi de lemn, lipite cu un clei special. „Au fost multe teste, multe elice aruncate. Dar pot spune că prima pe care am făcut-o, cu aceea am zburat.
De unul singur, electronistul Călin a învăţat despre profiluri aerodinamice şi cum se construieşte o elice FOTO Arhiva personală
Mica afacere
Elicele lui Călin sunt cumpărate acum şi de fabrica din Spania, pentru care în urmă cu câţiva ani făcea teste. Totodată, Călin produce în atelierul de acasă şi paramotoare, de la A la Z, cum ţine să sublinieze. „La un paramotor cele mai importante lucruri sunt poziţia de zbor şi modul în care eşti prins de motor. Adică, e important cum construieşti şasiul şi protecţia. Şasiul e cel pe care stă motorul şi care elimină celelalte probleme de stabilitate cu un pendul, iar protecţia e cea care te fereşte să nu îţi prinzi mâinile la elice“, descrie foarte pe scurt Călin din treaba sa.
Un paramotor construit de Călin în aproximativ două săptămâni costă aproximativ 3.000 de euro. Preţurile sunt mai mici decât la alţi producători deoarece Călin are altă strategie. „Fiind vorba şi de o asociaţie, de un club, mă interesează nu atât să vând paramotorul, ci să am clienţi cărora să le schimb piese mai apoi, să le asigur mentenanţă, elice şi aşa mai departe“, lămureşte maramureşeanul stabilit la Sibiu.
Marea pasiune
Anul acesta, până acum, a stat mai bine de 100 de ore în zbor, ore care se adaugă miilor petrecute în aer de când s-a apucat de acest sport. De care spune că nu are cum să se plictisească. „Primul lucru pe care l-am vrut când am început să zbor a fost să fiu sus. La şcoală, mai apoi, instructorul meu a început să mă înveţe tehnici diferite. Acum, eu am ajuns să fac acrobaţie şi aici, tot timpul mergi mai mult, descoperi noi limite pe care să le depăşeşti. Şi apoi, mai gândeşte-te: vine primăvara, zbori peste tot felul de câmpuri şi livezi înflorite, apoi ai rapiţa în floare, apoi zbori peste floarea soarelui ori, toamna, peste pădurea care se veştejeşte. Iar iarna e totul alb. Nu ai cum să te plictiseşti“, descrie Călin peisajele de sub picioare.
Dintre cei doi copii ai săi, a început să zboare cu fiul care acum are 12 ani. Soţia lui nu vrea să îi încerce, deocamdată pasiunea. „Dar ea este ca şi turnul de control. După ce aterizez trebuie să o sun“, râde Călin. Cel care, nu demult, a decis să lege cu paramotorul Timişoara de Sighetul Marmaţiei. Cei 400 de km ai raidului „Maramureş, plai cu zbor”, după cum a fost botezat, i-a parcurs alături de 14 prieteni în cinci zile.
Se încarcă comentariile...
