Povestea românului abandonat la naştere de părinţi pe scările unei biserici, care a ajuns manager de restaurant în Bruxelles

În centrul capitalei Uniunii Europene, Bruxelles, în celebra Grand Place, restaurantul „Le Paon. De Pauw. The Peacock“ este administrat de Constantin Nicu, un român plecat de 33 de ani de acasă, după o viaţă zbuciumată în România.

Dacă vizitaţi oraşul belgian Bruxelles, fix în Grand Place, veţi găsi un restaurant în care cea mai mare parte a personalului este alcătuită din români. „Le Paon. De Pauw. The Peacock“ este un restaurant care aparţine unei fabrici de bere, a treia ca importanţă în Belgia, iar proprietarii sunt belgieni. Managerul este, însă, un român, Constantin Nicu, un tip care se implică în toată partea administrativă a localului, dar îi şi întreţine pe meseni şi, dacă aceştia au timp şi răbdare, le spune povestea lui.

ABANDONAT PE SCĂRILE UNEI BISERICI

Constantin Nicu este un dobrogean născut în Eforie, judeţul Constanţa, dar care nu a avut parte de o copilărie obişnuită, idilică şi frumoasă. A fost abandonat la naştere pe scările unei biserici, motiv pentru care nici acum nu ştie anul exact al naşterii sale. Unele documente indică data de 5 martie 1962, pe când altele – anul 1964. A crescut într-o familie adoptivă, dar fără a cunoaşte prea mult dragostea părintească, pentru că părinţii lui s-au despărţit când era mic, iar mai apoi, tatăl lui adoptiv a murit. A urmat o perioadă grea pentru el, despre care nu doreşte să-şi amintească. Toate aceste greutăţi l-au împins ca, la 20 de ani, să rişte şi să fugă din ţară, în ciuda regimului comunist de la acea vreme. 

„Am fugit cu un vapor din România şi am ajuns în Belgia, la Anvers, în 1983. Acolo am cerut azil politic şi m-au transferat în Bruxelles, într-un centru de refugiaţi unde erau foarte mulţi din Afganistan. După cercetări şi verificări, mi-au acceptat cererea de a mă încadra ca refugiat. Am căutat de muncă tot timpul, dar până am găsit ceva, am mâncat şi de la gunoi şi am fumat chiştoace de pe stradă. Într-un final, am găsit ceva de muncă în construcţii, dar nu am fost mulţumit. Până la urmă, am găsit de lucru la beciul unui mare restaurant din centrul Bruxelles-ului. Acolo, am început prin a tria stricle goale. Pe urmă am demonstrat că pot mai mult, am tot evoluat, iar după câţiva ani, am devenit directorul acestui restaurant“, povesteşte Constantin Nicu despre începuturile lui în Belgia. 

COASTA DE AZUR, SUA, DOMINICA ŞI DIN NOU BELGIA

A ocupat funcţia de conducere la acel restaurant timp de opt ani. Acela a fost şi locul unde a cunoscut-o pe mama băiatului lui, o italiancă pentru care a acceptat să renunţe la Belgia, ţara care îi era casă, pentru a se muta pe Coasta de Azur, în Franţa. Au condus împreună un restaurant, aproape de Saint-Tropez, după care s-au mutat din nou, de data asta peste ocean, în Statele Unite ale Americii. 

Printre americani a luat-o din nou de la zero, muncind la negru, după ce şi-a forţat norocul şi a rămas pe tărâm american mai mult timp decât i-a permis viza turistică.  Scopul său de a face bani în America a fost atins muncind şi câte 17 ore pe zi, după cum povesteşte Constantin. „De acolo am plecat în Republica Dominicană şi am deschis un restaurant la 30 de kilometri de Puerto Plata, mai exact la Cabarete. Am rămas acolo vreme de cinci ani. După perioada asta, m-am 

întors în Belgia şi m-am despărţit de mama copilului meu. Copilul are acum 17 ani şi sunt mândru de el. M-am întors în Belgia şi am luat-o din nou de la capăt, ca ospătar în restaurantul pe care acum îl conduc ca manager“, povesteşte Constantin Nicu.

LUCREAZĂ ÎN MARE PARTE CU ROMÂNI

Restaurantul a crescut odată cu Constantin Nicu, care acum se ocupă de toată partea admnistrativă a localului din centrul oraşului Bruxe-

lles, de la aprovizionare, angajări, plata facturilor şi până la contracte şi relaţii cu furnizorii. Cu toate acestea, nu ezită niciun moment să intre în bar sau pe sală atunci când nu are suficienţi oameni pe o tură sau atunci când unul dintre ei este bolnav. Majoritatea angajaţilor lui sunt români, fiind dorinţa lui de a lucra cu oameni cu acelaşi sânge ca şi el, deşi recunoaşte că nu sunt mereu cea mai bună alegere.

„Sunt aici de 16 ani. Eu mă ocup de tot: personal, achiziţii, absolut tot. Fac muncă de management. Restaurantul este cu  specific belgian, dar personalul de sală de câtva timp este format din români. De ce? Pentru că sunt de-ai mei: buni sau răi,  avem aceleaşi origini. Sunt mândru că sunt român. Dacă am două persoane care se prezintă pentru un loc de muncă, unul român şi celălalt de altă origine, sigur iau românul. M-am înţepat de multe ori cu românii pe care i-am angajat, dar tot pe ei îi prefer“, afirmă Constantin.

De-a lungul timpului, oamenii care frecventează oraşul Bruxelles, fie în vacanţe, fie cu muncă, au învăţat că la restaurantul Le Paon găsesc mâncarea bună a locului, dar atmosfera de acasă, căldura românească, aşa că deven rapid clienţi fideli ai localului. Vedete româneşti, dar şi belgienele trec des pragul restaurantului pentru a lua masa, momentele petrecute cu aceştia la restaurant fiind imortalizate şi agăţate pe pereţi sub formă de tablouri. 

Despre comunitatea de români din Bruxelles afirmă că este unită şi că oamenii se susţin între ei, depărtarea de casă apropiindu-i mult. Această comunitate este a treia ca mărime din zonă. Dorul de România nu îl poate descrie, pentru că ţara în care s-a născut este mai mult o amintire şi nu o parte din viaţa sa, deşi femeia pe care o iubeşte acum şi pe care o priveşte ca fiind jumătatea lui este româncă. Aceasta îl reînvaţă limba română, după mai bine de zece ani în care nu a vorbit-o fluent.;