„Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul“: ce efect au prejudecăţile şi stereotipurile asupra femeilor
0Când fetele ajung la vârsta adolescenţei, încep să apară prejudecăţile legate de forţa fizică, incapacitatea de afirmare, iar în timp acestea se accentuează până la vinovăţia legată de numărul partenerilor. Mai târziu poate apărea chiar necesitatea de a renunţa la cariera profesională pentru a fi dedicate familiei. Specialiştii spun că stereotipurile pot duce la adevărate "rupturi" emoţionale în conştiinţa unei femei.
Femeia este cea care ocupă o treaptă inferioară în orice ierarhie a umanităţii făcută, inevitabil, de bărbat. În acest sens, acestă idee le conferă bărbaţilor putere. Încă dinainte de Hristos, filosoful Pitagora formula următorul principiu: “Există un principiu bun, creator al ordinii, al luminii şi al bărbatului, şi un principiu rău, creator al haosului, al tenebrelor şi al femeii”, de aici şi ideea că bărbatul este superior femeii şi că el reprezintă lumina, iar femeia păcatul şi dezordinea. Pe de altă parte, în Biblie se stabileşte care este raportul dintre femeie şi bărbat, cel puţin din punct de vedere fizic. "Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta", se menţionează în 1 Corinteni, capitolul 7, versetul 4.
Astfel, problema stereotipurilor şi a prejudecăţilor asupra femeii devine una dintre cele mai complexe şi mai vechi dileme puse în faţa opiniei publice şi mult discutată de intelectualii vremii. Cu toate că azi femeia este considerată liberă, uneori această libertate este asimilată doar la nivel teoretic, iar practic femeia societăţii româneşti contemporane încă mai are de suferit din cauza prejudecăţilor.
Adulterul privit de bărbaţi şi femei
Una dintre cele mai întâlnite prejudecăţi este cea legată de întreţinerea raporturilor sexuale în afara căsătoriei sau înşelarea partenerului. Se spune că bărbatul poate să trăiască în concubinaj, nimeni nu îl pune la zid în felul în care este pusă o tânără care pleacă de la părinţi de acasă pentru a sta în aceeaşi casă cu partenerul. Mai mult, chiar şi după ce se căsătoresc bărbatului i s-ar putea ierta o aventură, însă femeia care ar face acelaşi gest ar fi considerată una cu moravuri uşoare.
"Adulterul este o chestiune la ordinea zilei. Sunt persoane care spun, nu cu părere de rău, ci cu nonşalanţă că şi-au înşelat partenerul de viaţă sau chiar se laudă cu diversele cuceriri făcute într-un univers extrafamilial. Când un asemenea om ajunge la convingerea că a greşit (mustrat fiind probabil de conştiinţă), aşteaptă iertare din partea soţului sau a soţiei, ca şi cum ar fi îndreptăţit să o primească. Mai există concepţia greşită că bărbatului îi este permis orice experiment şi că soţia este obligată să-l ierte de fiecare dată. Nu este aşa. Dacă vine iertarea, de cele mai multe ori rămân anumite resentimente, se păstrează un foc mocnit, care la cea mai mică adiere este gata să se aprindă. De aici provin certurile, neînţelegerile şi apoi, în final, divorţul. De fapt, singura pricină acceptată ca motiv serios de divorţ este adulterul. O spune Mântuitorul: «Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter, şi cine va lua pe cea lăsată, săvârşeşte adulter» (Matei V; 32).", explică preotul dr. Cristian Boloş, Catedrala Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului" din municipiul Satu Mare.
Femeia de casă
În momentul în care cei doi s-au căsătorit, unii bărbaţi au pretenţia ca femeia să gătească, să calce şi să se ocupe în principal de întreţinerea căminului şi creşterea copilului, sub pretextul că "ar fi de datoria ei". În acest context, multe femei fac faţă cu greu provocărilor de zi cu zi, între viaţa de familie şi carieră. Nu de puţine ori unele au trebuit să renunţe la cariera profesională pentru a se putea ocupa de treburile casnice.
"Familia este celula de bază a societăţii şi a Bisericii, având la temelie consimţământul liber exprimat al viitorilor soţi, care alcătuiesc din acel moment un singur trup, un întreg indisolubil, o unitate bazată pe prietenie, afecţiune reciprocă şi liberă alegere, pe care nimeni şi nimic nu ar trebui să o poată distruge, nici chiar moartea. Asta nu înseamnă că biserica îi cere femeii să renunţe la carieră pentru a se dedica familiei, e alegerea celor doi, în faţa lui Dumnezeu fiecare partener ar trebui să aibă libertatea de a se împlinii profesional", spune preotul Cristian Boloş.
"Prejudecata este o boală psihică şi socială. Suntem în era cunoaşterii şi recunoasterii, în care oricine, indiferent de sex, clasa socială, potenţial financiar, religie, poate să se descopere pe sine, apoi să se cunoască şi să crească frumos din interior spre exterior. Prejudecăţile sunt rezultatul minţii noastre care îngroapă orice urmă de personalitate şi spirit. Ne frustrează şi ne creează un comportament cel puţin ciudat, nefiresc nouă", menţionează Florina Oneţiu, trainer în dezvoltare personală, comunicator şi fondator al Academiei Femeilor.
Cum reacţionăm la prejudecăţi?
Lia Marinela Ardelean, stabilită la Satu Mare şi autoarea cărţii "Ce contează? Curajul de a-ţi schimba viaţa", oferă un răspuns femeilor care se confruntă în grupul de prieteni, în familie sau la locul de muncă cu situaţii în care sunt nevoite să răspundă prejudecăţilor sau stereotipurilor.
" Vinovăţia şi ruşinea sunt cele mai negre şi joase energiicare te secătuiesc de putere şi sunt o piedică pentru acţiune şi schimbare. Spune în faţă ce ai de spus, lămureşte ce ai de lămurit şi nu mai accepta ce estte de neacceptat. Pentru că sunt într-adevăr lucruri care trebuiesc puse la punct cu orice preţ, dacă nu te pun ele la punct pe tine", spune Lia Marinela Ardelean.
Din păcate, specialiştii spun că, pe lângă prejudecăţile impuse social, femeile îşi construiesc pe baza experienţelor trăite în copilărie şi adolescenţă, îmbinate cu educaţia primită, o serie de reguli pe care mai apoi le transformă în prejudecăţi de care foarte greu mai scapă.
Pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
