Cum se joacă ţurca, misteriosul sport tradiţional subiect de glume la români. Povestea tinerilor care vor să-l reînvie

Ţurca este un joc tradiţional românesc păstrat sporadic în memoria colectivă. Un grup de tineri din Sighetul Marmaţiei a luat iniţiativa de a promova jocul şi de a-l face cunoscut în rândul românilor.

Fiecare stat are o serie de lucru care ţin de identitatea sa şi de istorie, fie că este vorba de dansuri, cântece, locuri sau jocuri. Jocurile tradiţionale sunt puţin cunoscute, de multe ori chiar şi de către locuitorii tării respective, dat fiind faptul că nu sunt sporturi de masa şi nu se bucură de o extindere foarte largă.

România are mai multe sporturi tradiţionale. Dacă oina este încă prezentă în memoria colectivă, ţurca este un joc de care puţini mai ştiu şi puţini îl mai practică. Un grup de tineri din Sighetul Marmaţiei a dorit să renască acest sport tradiţional pe care au avut norocul să îl cunoască când erau copii şi au pus bazele unei asociaţii care se ocupă cu promovarea jocului.

„Fiind copil din mediul rural, acum aproape 30 de ani, ce alt joc să jucăm, ce era mai uşor decât ţurca, unde nu ai nevoie de cine ştie ce logistică, doar un băţ de aruncat şi încă unul. Am jucat atunci şi am vrut să îl aducem şi acum în actualitate. Am luat nişte tineri, le-am spus, le-am explicat, am strâns de la fiecare câte 50 de lei, am mers la uns trungar, ne-a făcut bota, ne-a făcut botele acestea mai mici şi ne-am făcut echipament şi aşa am început să jucăm ţurca în Sighet”, explică Flaviu Gyalog, cel care a dorit renaşterea acestui joc în nordul ţării.

După ce a găsit câteva persoane cuc are să joace ţurca şi care să prindă drag de acest sport, Flaviu a făcut următorul pas şi a omologat tot demersul său, a obţinut certificate ISO şi a realizat toată partea teoretică şi de regulament pentru joc, care nu era reglementat până acum.

Jocul este unul relativ simplu, fiind nevoie de un teren cu iarba sau altă suprafaţă de joc. Acesta se desfăşoară în două echipe de câte patru persoane care se luptă timp de o oră pentru a puncta de cât mai multe ori. Instrumentele de joc necesare sunt o bâţ de lansare, denumit ţurca, cu un capăt mai gros şi unul mai subţire, precum şi o bucată de lemn mai micuţă, care este „mingea” în acest joc.

„Este un loc special de lansare, dacă nu e un teren special de ţurcă şi se improvizează unul, atunci facem o groapă mai lunguiaţă, peste care punem bâţul perpenticular. Cu vârful subţire de la ţurcă, băgat în groapă sub băţ lansăm băţul. În cealaltă parte de teren sunt adversarii, care vor încerca să prindă băţul din aer. Dacă nu reuşesc, aceştia vor arunca băţul, încercând să nimerească ţurca. Dacă nu au reuşit atunci aşezăm din nou băţul în groapă, dar de data asta de-a lungul, cu un capăt uşor ridicat, peste care lovim cu ţurca pentru a se ridica în aer şi pe urma se loveşte pentru a o trimite spre adversar, în speranţa că nu o vor prinde şi că vom puncta din nou. În funcţie de locul unde cade băţul sau dacă îl prinde adversarul sau nu, se punctează”, explică Flaviu.

Iniţiatorul acţiunii pentru promovarea ţurcei îcearcă să facă acest sport cât mai popular, motiv pentru care echipamentul de ţurcă nu îi lipseşte niciodată de la el. Răspunde pozitiv de fiecare dată, la orice invitaţie de a face o demonstraţie şi speră să poată să organizeze şi un campionat de ţurcă la nivel mare.

Jocul a fost prezentat şi în Italia la un festival unde se promovează jocurile tradiţionale, juriul fiind impresionat de jocul românilor şi oferindu-le un loc pe podium.