Turism la pământ în Munţii Banatului. Un singur om încearcă să resusciteze staţiunea pe Muntele Mic şi a ajuns să facă şi treaba autorităţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumul până pe Muntele Mic e o piedică în calea turiştilor, de multe ori nefiind deszăpezit
Drumul până pe Muntele Mic e o piedică în calea turiştilor, de multe ori nefiind deszăpezit

Patronii pensiunilor şi cabanelor de pe Muntele Mic se plâng că turismul în Banatul Montan nu merge prea bine. Chiar dacă zăpadă e suficientă, turiştii sunt tot mai puţini.


Majoritatea proprietarilor nu au organizat nimic de Crăciun sau de Revelion, pentru că nu au cu cine. Nu au nici turişti, dar nu au nici personal.  Gheorghe Valaşescu deţine Pensiunea Alpin, una dintre cele mai mari de pe Muntele Mic. Spune că turiştii sunt puţini în această perioadă. “Nu organizăm nimic de Crăciun. Nu prea avem cu cine. Am zis că facem Revelionul, dar să ştiţi că şi pentru Revelion sunt foarte puţini. Nu cred că avem rezervat 40 la sută din locuri”, spune Valaşescu, care povesteşte căe foarte greu să-şi găsească şi angajaţi.

“Nu vine nimeni aici, pe munte. Peste vară nu-i poţi ţine angajaţi, pentru că e pustiu şi atunci normal că nu le convine. Merg în străinătate sau îşi caută de lucru prin alte părţi unde sunt angajaţi pe tot anul”, a mai spus Valaşescu.

Patroana altei pensiuni de pe Muntele Mic a luat o decizie drastică. Până anul viitor nici măcar nu deschide.

“Noi avem pensiunea închisă, până în 6 ianuarie. Nu prea vine lume în această perioadă şi nici nu avem cu cine să lucrăm. Facem treaba noi, eu, cu soţul şi cu fiica, dar nu găsim oameni. Mai avem o pensiune şi la Poiana Mărului şi e foarte greu, din punctul asta de vedere. Nu sunt dispuşi să vină pentru două luni de muncă aici în vârful muntelui, plus că dacă sezonul nu e grozav nici nu îţi permiţi să-i plăteşti cum îşi doresc  ei”, a spus doamna Vetuţa, patroană la Pensiunea Clara.

Dunca vrea să resusciteze staţiunea pe banii lui

Romeo Dunca, omul de afaceri care a investit peste 8 milioane de euro ca să construiască un telescaun pe Muntele Mic se plânge de incompetenţa autorităţilor, care nu au fost în stare nici să deszăpezească drumurile în această perioadă.

“Am încheiat un prim sfârşit de săptămână în care am fost pe poziţie pregătiţi pentru a funcţiona cu toate instalaţiile. Vineri, am avut aproximativ trei ore de condiţii bune pt schi pe Vălşanu, pe aprox 60% din lungimea pârtiei. În partea superioară a ei, până la intersecţia cu staţia de întoarcere a skiliftului Nordica a fost ceaţă, dar si asa cei 48 de clienţi curioşi au putut înţelege diferenţa dintre pârtii şi mai ales dintre instalaţii. Puţină lume totuşi, dar ce e îmbucurător e faptul că cei 48 au reprezentat 70 % din totalul skiorilor aflaţi pe munte, iar ce e şi mai bine ....jumătate din ei au fost pt prima dată la Muntele Mic în ultimii cinci ani. Deci un semn bun că-i putem readuce si pe cei care si-au pirdut interesul să vină aici. În rest acelaş fiasco vis-a-vis de accesul pe munte . Noi, vineri dimineaţa văzând că cei de la dezăpeziri au adormit pe traseu le-am facut treaba, iar până la 12 a fost curăţat drumul la 2 benzi si parcarile de la camping până la stână . Din nefericire a nins încă 15 cm, iar acest lucru a fost o nouă surpriză pentru firma de deszăpezirea cu vechiturile ei nefuncţionale pe timp de noapte. Nu au faruri la camioane şi nu pot lucra noaptea.....cel puţin aşa susţin servanţii plugului de deszăpezit dotat şi cu freza de curăţat alei în parcuri. Cum era de aşteptat a fost un haos la urcare şi coborâre şi mare parte din cei ce doreau să urce s-au întors din drum. Iar cei care au vrut să coboare au pierdut ore bune pe drumul până la scaunul de jos.  Bătaie de joc din partea Consiliului Judeţean Caraş pentru toleranţă faţă de subcontractorii aleşi pe sprînceană şi pe preţuri mari se pare. Pe la 15.00 a venit în sfârşit un utilaj mai răsărit care a ajuns cu greu printre cei blocaţi până sus. În rest aceeaşi debandadă cu maşini împotmolite prin parcare, cu atv-uri şi containere, iar mai nou prin grija primarului şi rulote, butoaie, chioşcuri ori buticuri de lemn. Vai de capul acestei staţiuni şi de viitorul ei dacă nu se schimba administraţia înapoiată fără viziune şi coruptă. Dar partea aferentă noului telescaunul Vălşanu e altceva. Şi atâta timp cât voi avea putere aşa va rămâne pentru că ce e trecut în contract o salvează de intervenţia incompetenţei.”, arată Dunca.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite