România, cap de afiş într-un raport şoc al Comisiei Europene. Condiţiile execrabile de transport al animalelor vii spre Orient

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Animalele sunt supuse la chinuri inimaginabile la urcare la bordul navelor, dar şi pe parcursul drumului
Animalele sunt supuse la chinuri inimaginabile la urcare la bordul navelor, dar şi pe parcursul drumului

Raportul Comisiei Europene privind transportul pe mare al animalelor vii arată grave încălcări ale legislatiei comunitare şi lipsa totală a informaţiilor despre condiţia animalelor atunci cand ajung la destinaţie.

Raportul directoratului general al Comisiei Europene pentru siguranţa alimentară (DG SANTE) despre bunăstarea animalelor în timpul transportului pe mare este bazat pe informaţii colectate si analizate din porturi din România, Irlanda, Spania, Croaţia, Franţa, Portugalia şi Slovenia, toate acestea reprezentând puncte de plecare pentru transporturi uriaşe de animale. Doar în 2018, aceste porturi au fost tranzitate către Occident de aproape 625,700 bovine şi 2,243,000 ovine, România clasându-se pe primul loc la exportul de ovine. Aceste date au fost înmânate Comisiei Europene de către autorităţile veterinare responsabile pentru porturile de plecare din UE.

Auditorii au detectat abateri de la norme încă de la plecare, când animalele sunt încărcate în camioane. Există dovezi că o serie de autorităţi competente aprobă transporturile cu documentaţie incorectă sau incompletă, şi totodată făra să ia în calcul condiţiile meteo de pe parcursul rutei şi la portul de destinaţie din afara UE.

Transportul în timpul temperaturilor excesive reprezintă un risc iminent pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor, iar „în august 2018, Comisia Europeana a confirmat că cel puţin în cazul transporturilor maritime, temperaturile înregistrate în cel puţin 35% dintre camioanele ajunse în port depăşeau 35 de grade Celsius, în urma verificărilor făcute de autorităţile veterinare la porturile de plecare din UE”, se arată în raport.

Odată ajunse în port, animalele trebuie să fie verificate la decărcarea din camioane şi declarate apte să continue călătoria, înainte de a fi încărcate pe vapor. Această verificare este în general un punct slab al veterinarilor din porturile de plecare din UE,  înregistrările oficiale privind aceste date sunt în mare parte foarte slabe sau lipsesc cu desăvârşire.Am văzut cu ochii mei de fiecare dată când am fost neanunţat în porturile din România, Franţa, Croaţia, Portugalia sau Slovenia că animalele inapte sunt forţate să urce pe vapoare abuzând de instrumente ce curentează. Iar când nu mai reacţionează nici la acestea sunt urcate cu macaraua legate de picior”, a adăugat Paun.

Auditul a descoperit, de asemenea, că „există o mare presiune pe autorităţile veterinare din porturile de plecare ale UE să aprobe încărcarea, întrucât există de asemenea o mare presiune din partea exportatorilor să aprobe transporturile, inclusiv ameninţări cu eventuale acţiuni legale dacă un export este oprit sau întârziat. Aceste autorităţi nu au aproape nicio susţinere din partea ierarhiilor superioare de a refuza încărcarea unui transport.”

Animalele sunt încărcate în nave cargo, fără a fi verificate dacă sunt potrivite pentru transport de animale vii. Aceste nave sunt de cele mai multe ori foarte vechi şi doar modificate pentru a transporta fiinţe vii. Raportul Comisiei Europene subliniază faptul că cel puţin patru state membre au auditat, aprobat sau au permis folosirea de nave care nu respectă standardele si regulile UE pentru bunăstarea animalelor, între 2017 si 2018. Peste 50% dintre navele care încarcă animale vii din UE au venit să îşi obţină autorizaţia în România pentru că este ieftin, iar autorităţile închid ochii la nereguli”, a adăugat Păun.

Conform Animal Welfare Foundation (AWF), în 2017, majoritatea navelor care transportă animale din porturile UE (54%) au fost autorizate în ţări care au fost trecute în 2015 pe lista neagră, pentru nerespectarea Memorandului Întelegerii de la Paris, ceea ce înseamnă că aceste nave reprezintă un risc ridicat sau foarte ridicat în termeni de siguranţă maritimă. Doar 24% dintre nave au fost încadrate pe „lista albă”. Din raportul DG reiese că navele au fost aprobate pentru transportul animalelor, chiar dacă rapoartele inspecţiilor făcute înainte de încărcare indică deficienţe.

Comisia Europeană notează în raportul său că animalele sunt privite ca pasageri pe mare, asemenea oamenilor. Îmi rezerv însă dreptul de a spune că nimeni nu ar accepta vreodată o croazieră în condiţiile auditate de inspectorii Comisiei Europenemai spune Gabriel Paun, Directorul UE al Animals International.

Deficientele descoperite sunt extrem de serioase. Revizuirea regulii UE 1/2005  este urgentă şi trebuie să interzică transportul animalelor către Orientul Mijlociu, pe mare şi pe uscat. Aceste trasporturi sunt împotriva principiului de bază că animalele sunt fiinţe care simt”, spune Reineke Hameleers, CEO al Eurogroup for Animals.

Animals International şi Eurogroup for Animals cer Comisiei Europene să revizuiască regulile pentru transport, prin oprirea exportului de animale vii şi înlocuirea acestuia cu exportul de carne, carcase şi materie genetică.

De exemplu, prima cursă a fost şi ultima pentru vaporul Trust 1 venit pentru prima oară în UE pentru autorizare chiar în portul Midia din România. Peste 14.500 de oi au murit înainte de a ajunge la destinaţie în portul Aqaba din Iordania. Autotrităţiile din acea ţară au refuzat să ofere informaţii atât Comisiei Europene, cât şi Guvernului României”, aminteşte Gabriel Paun, directorul UE al organizaţiei Animals Internaţional.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite