Paradis turistic pe Insula Ostrov, zonă protejată din Parcul Naţional Porţile de Fier. Un primar vrea să construiască 600 de căsuţe ecologice pe 50 de hectare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul oraşului Moldova Nouă îşi doreşte să transforme Insula Ostrov, din vecinătatea oraşului cărăşean, într-un paradis turistic.

Adrian Torma spune că este unul din proiectele care ar readuce la viaţă întreaga clisură. Edilul cărăşean spune că a reuşit să convingă şi primarii din zonă şi specialiştii Consiliului Ştinţifiic din cadrul Parcului Natural Porţile de Fier de necesitate acestui proiect.

  “Zona Ostrov face parte din Parcul Natural Porţile de Fier şi se află într-o zonă cu restricţie totală de construcţie. Această restricţie se bazează pe nişte documente din anii 80, când oarecum a fost o zonă protejată. Dar niciodată acolo nu au fost specii protejate sau alte lucruri de genul acesta. Pur şi simplu nişte documente vechi au stat lacestui statut, la începutul contituirii parcului şi a zonelor protejate. De atunci, noi nu am reuşit să găsim o cale de a a schimba această decizie, pentru că avem argumente, mai ales că ne plac zonele frumoase şi clamăm dezvoltarea turismului, dar nu facem nimic să dezvoltăm turismul în aceste zone”, spune Adrian Torma, primarul din Moldova Nouă.

Anul trecut însă, primarii din zonă au reuşit să convingă Consiliul Ştinţific al Parcului Naţional de necesitatea scoaterii din zona de restricţie a unei suprafeţe care să intre în intravilanul oraşelor şi să devină construibilă. Moldova Nouă ar avea o suprafaţă de 50 de hectare, pentru care însă are nevoie de o hotărâre dată de Guvernul României. Adrian Torma spune că în perioada următoare, împreună cu reprezentanţii PNPF urmează să facă solicitarea către Ministerul Turismului.  

“Imediat cum am ajuns în Primărie am constat că nu avem nici plan urbanistic general, pentru că cele două se corelează. Nu pot eu să declar zonă intravilană, atâta timp cât nu am şi scoaterea din zonă de la PNPF. Pe de altă parte degeaba Parcul şi Guvernul doreşte să mă ajute dacă nu am declarată intravilană zona respectivă. Am început demersurile şi purtăm discuţii. Anul trecut, primarii din Clisura Dunării am fost uniţi şi am reuşit să obţinem de la Parcul Naţional Porţile de Fier noile zone de restricţie. Aşa am reuşit să scoatem noile zone pentru fiecare administraţie locală unde putem dezvolta din punct de vedere turistic. Pentru Moldova Nouă, punctual în acest moment Ostrovul ar însemna o gură de oxigen. Noi, anul acesta, o să terminăm Planul de Urbanism General, unde vom include 50 de hectare din această insulă. Sperăm să reuşim până la finalul anului să avem şi hotărârea guvernului cu scoaterea acelei parcele din zona de restricţie”, spune Torma.

Concret proiectul primarului prevede construirea unui “sat turistic”, cu circa 600 de căsuţe toate construite pe modelul impus de primărie.

“Dacă rămân primar o să mă lupt ca pe cele 50 de hectare, o treime să fie destinată persoanelor fizice, două treimi operatorilor turistici. Avem deja un model de trei tipuri de căsuţe ecologice. Nu va construi fiecare ce vrea. Nu devine nimeni proprietar pe teren, vor avea drepturi maxime, dar terenul ramâne la administraţia locală. Vrem să fie un sat turistic. Din calculele noastre, noi ne dorima să avem un beneficiu pe termen mediu şi scurt, din taxe, nu din vânzarea terenurlui. Ar fi venituri considerabile, pentru că Ostrovul este o insulă pe Dunăre. Nu avem nevoie de potenţiali turişti care nu doresc să plătească serviciile care vor fi acolo pentru că va trebui să găsim soluţii pentru energia electrică, pentru canalizare, o soluţie pentru apă potabilă şi toate astea înseamnă costuri. Pe termen mediu, toată zona va genera undeva la 500 de mii de euro taxe şi impozite anuale şi 100-150 de locuri de muncă”, consideră Torma.

Proiectul primarului arată bine pe hârtie, însă până la a ajunge să fie pus în practică trebuie să treacă prin multe filtre. Primul şi cel mai puternic este al organizaţilor de mediu care vor contesta serios un astfel de demers. “Mediu construit nu mai este mediul natural. Pe Insula Ostrov există foarte multe specii de animale şi plante care trebuie protejate. Domnul primar trebuie să primească în primul rând aprobarea Guvernului pentru un astfel de proiect. Însă oricât de ecologice vor fi căsuţele pe care vrea să le facă mediul tot va fi afectat. Dacă vă gândiţi doar la coloniile de păsări care trăiesc acolo, când se construieşte un astfel de sat turistic cu 600 de clădiri nu are cum să nu le afecteze”, spune Cornel Popovici Sturza, preşedintele Grupului Ecologic de Colaborare Nera.

Insula Ostrov se întinde la peste 1600 de hectare şi este renumită pentru peisajele incredibile şi pentru hergheliile de cai sălbătici care traiesc izolaţi de mai mulţi zeci de ani acolo.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite