Un șofer de TIR a înscenat un jaf și s-a rănit singur pentru a fi mai credibil. A încercat să ascundă banii „furaţi” în lenjeria intimă
0Un șofer de TIR, cetățean străin, a încercat să păcălească polițiștii din Vâlcea înscenând o tâlhărie și susținând că i s-au furat 6.600 de euro. Pentru a fi mai credibil, bărbatul și-a provocat singur răni la un picior.
Sursă video: Poliţia Română
Un șofer de TIR, cetățean străin, este cercetat de polițiștii din județul Vâlcea după ce a încercat să își însceneze o tâlhărie, pretinzând că a fost atacat de doi bărbați cu glugi pe cap, care i-ar fi furat peste 6.000 de euro. În realitate, banii s-au dovedit a fi ascunși asupra lui, iar rănile de la picior și le provocase singur pentru a face povestea mai credibilă.
Potrivit comunicatului emis de Poliţia Română, incidentul a fost semnalat în cursul serii de luni, 13 octombrie, printr-un apel la 112, de către șoferul străin, care susținea că a fost victima unei tâlhării în localitatea Tuțulești, comuna Racovița.
Acesta a relatat că, în timp ce se afla cu autocamionul staționat într-o parcare, doi bărbați purtând glugi pe cap l-ar fi atacat cu un obiect tăietor-înțepător și l-ar fi deposedat de aproximativ 6.600 de euro, bani aparținând firmei de transport la care era angajat. El a declarat că ar fi fost înțepat de mai multe ori în zona piciorului stâng, iar cei doi agresori ar fi fugit cu un autoturism de culoare închisă.
În urma sesizării, polițiștii orașului Brezoi s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au început cercetările și au transmis datele despre presupusul vehicul către toate structurile operative din județ și din județele limitrofe.
Pentru verificarea situației, a fost constituită o echipă complexă de anchetă, formată din polițiști ai Poliției Orașului Brezoi, ai Postului de Poliție Racovița și ai Serviciului de Investigații Criminale Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi.
În timpul reconstituirii presupusei tâlhării, polițiștii au observat un comportament suspect al bărbatului. În momentul în care anchetatorii au cerut repunerea camionului în poziția inițială pentru verificarea detaliilor, șoferul a fost surprins în timp ce lua un obiect din lada laterală a semiremorcii și îl ascundea în lenjeria intimă.
La controlul corporal, oamenii legii au găsit asupra lui o pungă din plastic care conținea un pachet cu bani, mai exact 6.580 de euro, sumă care corespundea exact celei reclamate ca fiind furată. De asemenea, la fața locului a fost găsit și obiectul tăietor-înțepător despre care bărbatul afirmase că fusese folosit de agresori.
Bărbatul a recunoscut că a însecant jaful
Confruntat cu dovezile, șoferul a recunoscut întreaga înscenare. El a declarat că și-a provocat singur leziunile cu obiectul respectiv pentru a face reclamația mai credibilă și pentru a justifica dispariția banilor firmei de transport.
„La audieri, bărbatul a recunoscut că întreaga situaţie a fost o înscenare, declarând că şi-a provocat singur leziunile cu obiectul tăietor-înţepător găsit la faţa locului, pentru a da credibilitate declaraţiilor formulate prin apelul la 112”, se arată în comunicatul Poliției Române.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru a se stabili motivele reale ale gestului și eventualele fapte penale comise. La finalizarea anchetei, vor fi dispuse măsurile legale care se impun, precizează reprezenzanţii poliţiei.