Surpriză pentru pompierii care au salvat, contra cronometru, doi copii căzuți în apa înghețată a unui lac VIDEO

0
Publicat:

Clipe de groază pe unul dintre lacurile formate pe un vechi braț al râului Olt, din Râmnicu Vâlcea, unde se află un parc în plină amenajare. Salvatorii vor fi recompensați.

Doi adolescenți de 14 și, respectiv, 16 ani au fost la un pas să se înece, duminică, 12 februarie, după ce unul dintre ei a avut chef să se dea pe gheața formată la suprafața apei, care la un moment dat s-a rupt, iar un alt copil a sărit după el. Astfel, ambii copii au căzut în lac, însă au avut noroc că mnu erau singuri, ci cu încă trei prieteni care au alertat imediat forțele de intervenție.

Au urmat momente greu de imaginat, mai teribile decât cele din filmele de acțiune. Pompierii ajunși la fața locului s-au văzut nevoiți să spargă gheața cu vâslele bărcii cu care au intervenit, ca să poată ajunge la cei doi copii.

La câteva zile după această operațiune de salvare, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a anunțat că va propune recompensarea celor patru pompieri care s-au evidențiat în misiune. Recompensarea va consta în premii în bani din bugetul local, ce vor fi oferite chiar pe 28 februarie, când se vor aniversa 90 de ani de la înființarea Protecției Civile din România.

Poliția face cercetări pentru a stabili dacă și cine se face răspunzător de vătămarea celor doi copii, întrucât lacul pe care au pătruns nu era îngrădit și nici nu existau avertismente în privința pericolului, a accesului interzis pe lac, a adâncimii apei etc..

Una dintre victime trăiește grație prietenului care a sărit să o salveze

Cei cinci adolescenți s-au dus să se distreze într-un parc aflat în plină amenajare în zona de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea. Se numește „Parcul Trei Lacuri” datorită ochiurilor de apă rămase pe vechiul braț al râului Oltului, în aval de barajul din zona nord a orașului, lângă un vechi pod din fier care ar fi trebuit să lege linia de cale ferată Vâlcea – Vâlcele de Valea Oltului.

Cum apa înghețase, unul dintre copii, în vârstă de 14 ani, s-a dus să patineze pe lac. S-a îndepărtat destul de mult de mal, când gheața a cedat sub el. Unul dintre prieteni, în vârstă de 16 ani, a avut curajul nebunesc de a încerca să-l salveze. În primul rând, datorită lui, mezinul mai este și astăzi în viață. A contat însă și intervenția rapidă a pompierilor militari. Norocul ambilor copii a fost că unitatea de intervenție – sediul ISU Vâlcea - este chiar în apropierea Parcului Trei Lacuri.

Un minut a durat salvarea efectivă, iar în total de la apel până la spital - 15 minute

Puțin peste un minut a durat operațiunea efectivă de salvare a celor doi copii prinși în apele înghețate ale lacului. Timpul a părut că se scurge „slow-motion”, cu încetinitorul, după cum aveau să recunoască mai apoi atât salvatorii cât și martorii oculari.   

Băieții s-au ținut cum au putut de gheață, ca să nu se scufunde, și au reușit să rămână la suprafață până când salvatorii au ajuns la ei și i-au scos teferi la mal. Unul dintre copii deja începuse să se scufunde.

Imagini recente din luna ianuarie 2023 și octombrie 2022 de la Parcul Trei Lacuri
Parcul Trei Lacuri din Râmnicu Vâlcea unde doi copii au fost la un pas să se înece Foto Colaj DMS

De aici, au fost preluați de salvări și duși în stare de hipotermie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea.

Întreaga operațiune (video), de la apel până la spital, a durat în jur de 15 minute, aveau să mai precizeze ulterior salvatorii, fiind practic una dintre cele mai rapide misiuni de salvare din istorie.

Mărturiile salvatorilor: „N-o să mori!”

În acțiunea desfășurată în data de 12 februarie au acționat plt. adj. Teodor-Alexandru Oprea – comandant echipaj, plt. adj. Gheorghe Tătuț - comandant echipaj și plt. adj. șef Daniel Chiriță – subofițer operativ principal din Garda de Intervenție Râmnicu Vâlcea a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” Vâlcea, coordonați de cpt. Ion-Cristian Rădulescu – locțiitor comandant. Cei trei s-au aflat în barca cu motor care a intervenit în salvarea copiilor.

Deși salvatori profesioniști cu mulți ani de experiență la activ, pompierii aveau să recunoască faptul că la final au plâns cot la cot cu martorii care-i încurajaseră de pe mal, fericiți că misiunea s-a încheiat cu bine.

„Când am ajuns la ei, se mai vedea doar mâna unuia și gluga care plutea la suprafață. Capul era deja în apă. Cu ajutorul colegilor i-am ridicat în barcă. La finalul intervenției, când adrenalina a dispărut, am simțit un sentiment unic, nu m-am putut abține din plâns”, a recunoscut plt. adj. Mihai Tătuț.

Pompierii care au salvat doi copii de la înec în Râmnicu Vâlcea Foto ISU Vâlcea
Pompierii care au salvat doi copii de la înec în Râmnicu Vâlcea Foto ISU Vâlcea

„A fost o cursă contracronometru. Este o minune că au reușit să se țină la suprafața apei atâta timp, fiind niște copii. În barcă, cel mic a zis: «O să mor»”, a mărturisit plt. adj. șef Daniel Chiriță.

Pompierii l-au asigurat însă pe copil: „Stai liniștit că n-o să mori!”.

Și plt. adj. Teodor-Alexandru Oprea a menționat: „Erau extrem de speriați. Unul se lupta cu ultimele puteri, celălalt era deja sub apă când am ajuns la ei. Eu l-am scos. Am aplicat manevrele de resuscitare și, din fericire, și-a revenit”.

Cursă contracronometru: „Premieră la nivel național”

Cel care i-a coordonat de pe mal, cpt. Cristian Rădulescu, avea să-și amintească: „N-am stat pe gânduri, am reacționat rapid, pentru că era o cursă pe viață și pe moarte. Am lansat imediat barca, dar intervenția a fost foarte dificilă pentru că era foarte multă gheață, iar unul dintre cei doi băieți dădea semne că renunță să lupte. Colegii mai aveau vreo doi metri până la ei și deja unul dispăruse sub apă. S-a avansat însă foarte repede. Doar în momentul în care colegii mi-au făcut semn că totul este ok, am putut să mă relaxez, în rest nu mai știu ce am simțit”.

Parcul Trei Lacuri de pe malul Oltului în zona de nord din Râmnicu Vâlcea în plină amenajare în 2022
Parcul Trei Lacuri de pe malul Oltului în zona de nord din Râmnicu Vâlcea în plină amenajare în 2022

Copiii erau în hipotermie când au fost salvați de la înec, cu o temperatură extrem de scăzută a corpului, dar au supraviețuit.

Managerul Serviciului de Ambulanță Vâlcea, Delian Ionescu, a precizat că victimele au fost preluate de două echipaje cu ambulanțe de tip C 2 cu medic, dar și că este una dintre cele mai rapide misiuni de salvare: „Pot să spun că este o premieră, probabil la nivel național, toată intervenția a durat undeva la 15 minute. S-a lucrat într-un ritm extrem de alert care s-a și soldat cu un succes din partea echipelor de salvare”.

Și managerul Spitalului Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, dr. Dan Ponoran, a recunoscut că, atunci când au ajuns la spital, victimele aveau 33 de grade temperatura corpului, dar erau stabile hemodinamic și că au fost salvate, practic, în ultimul moment. Câteva secunde mai târziu, cel mai probabil, nu s-ar mai fi putut face nimic pentru ei.

Fântâni arteziene pe lacul unde cei doi copii au fost la un pas de a se îneca

La finele anului 2020, Municipalitatea anunța lansarea proiectului privind amenajarea Parcului Trei Lacuri, de pe malul Oltului, din zona de nord a orașului Râmnicu Vâlcea, demarat prin POR - Programul Operațional Regional. 

Contractul fusese semnat în primăvara aceluiași an, pentru o valoare de peste 7,6 milioane de lei, din care 90% reprezenta finanțare nerambursabilă. Deși ar fi trebuit să fie finalizat până acum, în vara și toamna anului trecut, Primăria Râmnicu Vâlcea prezenta stadiul lucrărilor pe pagina de socializare prin ipostazele surprinse la fața locului.

Proiectul Parcului Trei Lacuri de pe malul Oltului în Râmnicu Vâlcea Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
Proiectul Parcului Trei Lacuri de pe malul Oltului în Râmnicu Vâlcea Foto Primăria Râmnicu Vâlcea

Proiectul (galeria foto) vizează transformarea terenurilor și a suprafețelor degradate în cea mai atractivă zonă de agrement din oraș, cu spații verzi, pistă pentru biciclete, foișoare și zone de odihnă dotate cu mobilier, pe malurile lacurilor, cu locuri de joacă pentru copii și de fitness pentru adulți, cu terenuri de volei și badminton, sistem de iluminat, sistem de irigare automatizat alimentat de la luciul de apă existent, platforme subterane pentru colectarea selectivă a deșeurilor, grupuri sanitare și fântâni arteziene plutitoare.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite