Istoria fascinantă a haiducilor legendari de pe Valea Oltului. Unde au ascuns tâlharii aurul furat de la neguţătorii jefuiţi în drum

Haiducii care au sălăşuit în munţii din nordul Vâlcii au indus o adevărată stare de teroare în rândul neguţătorilor străini. Secole la rând, lotrii i-au prădat pe bogaţii care au tranzitat Valea Oltului, „isprăvile“ lor ajungând şi în documentele poliţiei.

Legenda hoţilor la drumul mare - cum erau numiţi de Stăpânire - începe în urmă cu mai bine de 500 de ani, cu Voinea, Ciungu, Stan, Mălai şi Breazu.

După ce au strâns suficiente bogăţii, lotrii (n.r - hoţi, haiduci) s-au îndrăgostit şi au hotărât să se aşeze fiecare la casa lui. Se spune că ei ar fi întemeietorii primelor aşezăminte din zona de confluenţă a râului Lotru cu Oltul: Brezoi, Valea lui Stan, Malaia, Ciunget şi Voineasa.

Povestea haiducilor din Munţii Lotrului nu se sfârşeşte, însă, cu Voinea sau Breazu. Chiar dacă nu s-au bucurat de faima haiducilor conduşi de Baba Novac sau Iancu Jianu, isprăvile lotrilor vâlceni au ajuns, în timp, să fie menţionate chiar în documentele poliţiei.

În secolul al XVIII-lea, haiducii obişnuiau să le ţină calea negustorilor şi boierilor care tranzitau Valea Oltului, nu puţini fiind cei care au mers la Agie, să se plângă că au fost prădaţi de lotrii.

“De obicei haiducii sunt numiţi, în documentele vremii, tâlhari sau răufăcători. Ei se refugiau în codrii, în munţi, de unde coborau individual sau în cete şi atacau. În unele defilee sau locuri strâmte pe unde drumul trecea, se iveau aşa numiţii “haiduci”, tâlhari care trăiau de pe urma atacurilor asupra negustorilor în trecere. Domenico Sestini, în 1780, trecând prin Loviştea spunea cǎ aceasta era bântuitǎ de tâlhari şi cǎ el însuşi a întâlnit un transport din aceştia, condamnaţi la moarte. Dǎ chiar numele unui haiduc, Dǎianu”, scrie preotul Nicolae Moga, în Revista Forum 8.

Unde au ascuns haiducii aurul

Fenomenul luase amploare pe Valea Oltului, iar autorităţile depăşite de situaţie au început să-i ameninţe cu închisoarea pe localnicii, cârciumarii sau pârcălabii care-i ajutau sau ascundeau pe haiduci. În ciuda pericolului la care erau expuşi atunci când ieşeau în lume, lotrii au continuat să fure de la bogaţi şi în secolul al XIX-lea, aceştia acţionând în special în zonele aflate sub dominaţie habsburgică sau otomană. 

“Uneori, banii din aur pe care ei îi luau de la cei înstăriţi erau îngropaţi, în locuri de ei ştiute şi dacă aceştia mureau, locul respectiv, spun bătrânii, era uşor de recunoscut şi de găsit, prin «jocul banilor» sau «jocul aurului». Când haiducii erau somaţi de aproape, de potere, ca să-i prindă, ei nu se predau. Se jurau între ei, înainte, că nu vor umbla să dezgroape comoara până nu vor fi toţi cei care au împărţit-o. Unii dintre bǎtrâni spun că în noaptea Învierii (odată la şapte ani), acei banii «joacă», emanând o lumină materială deasupra locului unde sunt ascunşi, spărgând astfel «încuietorile secretului». «Jocul banilor» este o credinţă populară foarte vie în memoria celor în vârstă”, scrie Nicolae Moga, în Revista Forum 8. 

Legendele despre aurul ascuns de haiduci în Munţii Lotrului au dăinuit peste veacuri şi continuă să stârnească imaginaţia căutătorilor de comori, dar nimeni nu a dat până acum de urma galbenilor.