Steaua Română, gloria şi decăderea primei rafinării din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ultimul director al Rafinăriei ”Steaua Română”, Nicolae Bucur FOTO Diana Frîncu
Ultimul director al Rafinăriei ”Steaua Română”, Nicolae Bucur FOTO Diana Frîncu

În data de 18 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti a dispus radierea societăţii Steaua Română din Registrul Comerţului Bucureşti, iar odată cu acestă sentinţă se încheie istoria de 127 de ani a rafinăriei din Câmpina, prima din România şi printre cele mai vechi din lume.

Cu un an înainte, aceeaşi instanţă declara falimentul societăţii, prevestind astfel semnarea certificatului de deces al societăţii care a pus timp de peste o sută de ani România pe harta mondială a  industriei de petrol

În mai bine de un secol de existenţă, dincolo de zidurile din cărămidă ale bătrânei rafinării, a fost de-a dreptul comprimată o bucată din istoria României. California Europei, protejata Regelui Carol I, ţinta armatei americane, subiect pentru spionii CIA, loc de ucenicie pentru viitorii lideri comunişti, casă pentru mii de oameni ai muncii, platou de filmare, sursă de chiverniseală pentru potentaţi ai vremii, ghimpe pentru rechinii imobiliari, motiv de scandal pentru nostalgici ar fi în doar câteva cuvinte istoria romanţată a rafinăriei Steaua Română, ajunsă acum la capăt de drum.

Viitor fără trecut?

Odată cu radierea din Registrul Comerţului, rafinăria din Câmpina a devenit atractivă pentru investitori. Terenul pe care se află vechile instalaţii are o suprafaţă de câteva zeci de hectare, aflate în inima unui oraş situat la mijlocul distanţei între Bucureşti şi staţiunile montane din zona Valea Prahovei şi doar la câteva minute distanţă faţă de DN1. Era de aşteptat ca fosta rafinărie cu terenul ei valoros să fie cumpărată aproape peste noapte. Astfel, producătorul de materiale de construcţii Soceram Câmpina, prin Ecogen Power SRL, a achiziţionat Rafinăria Steaua Română de la TDR Bucureşti, în urma unei tranzacţii de circa 5 milioane de euro ce s-a perfectat în ultima parte a lunii octombrie 2021. 

rafinaria campina

Ruinele rafinăriei vor intra în conservarea până la stingerea litigiului dintre actualii proprietari şi Ministerul Culturii FOTO Diana Frîncu

Noul proprietar a anunţat că doreşte să construiască în curtea fostei rafinării un muzeu al industriei câmpinene, precum şi un complex de clădiri comerciale sustenabile energetic. Parcul va include inclusiv un loc de joacă pentru copii. Tranzacţia a învrăjbit cele două tabere deja formate la nivelul oraşului: nostalgicii, care nu doresc distrugerea istoriei petrolului românesc şi transformarea ei într-un complex comercial, şi investitorii care nu vor altceva decât să-şi extindă afacerea, promiţând în schimb că vor păstra tot ceea ce se poate păstra din vechile instalaţii ale rafinăriei, care ar urma să fie integrate cumva în viitorul ansamblu de clădiri. Mediator în războiul dintre cele două tabere a încercat să fie Primăria Câmpina, dar fără un rezultat spectaculos, astfel că disputa s-a mutat în instanţă.

Ultima bătălie

Concret, o asociaţie culturală care se recomandă „Suntem România“ a cerut Ministerului Culturii declanşarea procedurii de clasare în Lista Monumentelor Istorice. Câtă vreme acest proces îşi urmează cursul, cel puţin un an, cu posibilitate de prelungire a termenului, noul deţinător al activelor fostei rafinării nu se poate atinge de niciuna dintre clădirile şi instalaţiile aflate în evaluare, investiţiile fiind complet blocate. Ecogen Power SRL, deţinător al activelor fostei rafinării câmpinene, a atacat în instanţă deciza Ministerului Culturii care a dispus declanşarea procedurii de clasare în Lista Monumentelor Istorice a obiectivului rafinăria Steaua Română, construită în 1895. Procesul s-a judecat pe rolul Tribunalului Prahova, Secţia de contencios administrativ, şi a avut ca obiectiv „suspendare executare act administrativ“, potrivit portalului instanţelor de judecată.

Pe 17 ianuarie 2022, Tribunalul Prahova a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, astfel că societatea privată a declarat recurs, care s-a judecat la Curtea de Apel Braşov, instanţă care a păstrat soluţia judecătorilor de la Ploieşti. Pe rolul Tribunalului Prahova mai există însă un alt proces prin care Ecogen Power cere anularea procedurii de clasare, primul termen de judecată fiind programat abia la începutul lunii octombrie 2022, după vacanţa judecătorească.

rafinaria campina

FOTO Diana Frîncu

În actul de sesizare, reprezentanţii Ecogen Power susţin că regimul juridic de monument istoric al rafinăriei câmpinene blochează o serie de intervenţii de maximă urgenţă, care, dacă ar fi întârziate, ar pune în pericol populaţia: verificare tuturor perimetrelor rafinăriei pentru identificarea unor potenţiale proiectile nedetonate, ecologizarea vechilor instalaţii care sunt conectate încă la reţeaua de gaz şi energie electrică şi în care se află încă produse petroliere, măsuri de securizare a instalaţiilor şi de depoluare pentru a preveni un eventual dezastru – în contextul în care există suspiciunea apariţiei unor substanţe cancerigene –, depoluarea zonei, înlăturarea pericolelor, pe baza unor planuri bine stabilite şi documentate, acţiuni ce urmează a fi efectuate prin intermediul unor societăţi specializate, după grafice aprobate de Ministerul Mediului şi care trebuie respectate cu stricteţe, existând sancţiuni importante în caz de nerespectare.

Reprezentanţii Ecogen Power susţin că instalaţiile şi clădirile originale ale rafinăriei Steaua Română au fost distruse aproape complet în timpul celor două războaie mondiale, motiv pentru care nu ar îndeplini criteriile necesare pentru a fi incluse în Lista Monumentelor Istorice. Ca atare, decizia Ministerului Culturii este catalogată „ca fiind abuzivă, disproporţionată şi inoportună“, potrivit sursei citate.

rafinaria campina

Respingând solicitarea societăţii Ecogen Power, Tribunalul Prahova a apreciat că doar simpla declanşare a procedurii şi derularea acesteia, în sensul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege, nu reprezintă un exces de putere din partea Direcţiei Judeţeane pentru Cultură Prahova, „de vreme ce aceasta este instituţia competentă să întreprindă astfel de acţiuni, iar înscrisurile care au stat la baza declanşării procedurii conturează temeinicia unui astfel de demers“, se arată în motivarea instanţei care a respins cererea noului proprietar al rafinăriei. 

„Deschidem rafinăria

Pentru a-şi susţine noul proiect, reprezentanţii Ecogen Power au organizat în luna mai a acestui an un eveniment unic în istoria rafinăriei din Câmpina, un fel de ziua porţilor deschise, când localnici şi turişti au putut vizita într-un cadru organizat vechile instalaţii atât de disputate. Ghid pentru curioşi a fost chiar Nicolae Bucur, ultimul director al rafinăriei Steaua Română, amintirile sale fiind de nepreţuit. Este omul care se afla la conducerea instituţiei în ziua în care s-a auzit pentru ultima dată sunetul sirenei ce chema muncitorii la muncă, la schimbul întâi. Acel fluierat înfundat şi prelung vestea că este ora 7 dimineaţa.

rafinaria campina

„În decembrie 2008 s-a auzit pentru ultima dată sirena. Şeful de schimb avea grijă ca fix la ora 7.00 să sune fluierul cu abur şi apoi la ora 15.00, respectiv la ora 23.00“, povesteşte Nicolae Bucur. Pe 27 februarie 2009, 400 de salariaţi, câţi mai lucrau atunci la Steaua Română Câmpina, au primit notificare de concediere colectivă, societatea intrând în incapacitate de plată. În data de 18.02.2021, ultimii angajaţi ai rafinăriei, 22 de persoane în total, au fost înştiinţaţi că societatea a intrat în faliment şi îşi vor pierde locul de muncă.

Explozia din 92

Câmpinenii ştiu că rareori au ajuns la urechile lor informaţii certe despre ceea ce se petrecea în spatele zidului înalt de doi metri. Poveşti, zvonuri, bănuieli despre accidente de muncă sau explozii au tot circulat în comunitate, dar aproape niciodată confrmate, până acum. „Mi-aduc aminte că a explodat odată un rezervor de benzină. Eram tânăr atunci, se întâmpla prin 1992, 1993. Acolo lucra TMUCB (n.r. – Trustul de Construcţii Montaj Bucureşti) la reparaţia unui rezervor. Băieţii mei s-au luat cu vorba. După ce s-a scurs toată apa din rezervor, a început să curgă şi benzină. Ei sudau undeva sus, a luat foc benzina aia şi era un foc pe tot canalul. În timp ce eu săream prin vagoane să ajung în parcul de rezervoare, toţi fugeau ca şobolanii. Practic, cu un singur om trăgeam tuburile de oxigen. N-au fost victime. Niciodată n-am avut victime“, a povestit ultimul director al rafinăriei Steaua Română.

rafinaria campina

Curiozitatea spionilor CIA

Deşi rafinăria are o istorie de peste 120 de ani, ceea ce a rămas astăzi în picioare nu are deloc aceeaşi vechime, instalaţiile care au supravieţuit vremurilor datează din a doua jumătate a secolului XX, cel puţin aşa spun reprezentanţii noului proprietar. Afirmaţia este susţinută de ceea ce s-a întâmplat la Câmpina în Al Doilea Război Mondial, dar şi de notele spionilor americani trimise către CIA în anii ’50.

Într-un raport din 29 noiembrie 1955, CIA primea o amplă analiză despre industria petrolului din România. În document se vorbeşte despre faptul că în 1948 două societăţi au luat în posesie industria petrolului românesc: Savrompetrol care controla vechile companii: Columbia, Concordia, Credit Minier, IRDP şi Redevenţa, iar cea de-a doua societate, Muntenia Petroliferă, care controla Astra Română, Româno-Americană, Unirea Steaua Română şi Prahova. În raportul către CIA se arată că, în data de 20 august 1951, Savrompetrol a absorbit societatea românească Muntenia Petroliferă şi astfel a avut controlul complet asupra industriei româneşti de petrol.

Producţie de 3,5 tone pe zi

Savrompetrol a fost înfiinţată în1945 pe fondul armistiţiului dintre România şi Uniunea Sovietică. Aportul sovietic s-a constituit din bunurile inamice confiscate, în special activele societăţilor petrolifere cu capital german. După naţionalizare, companiile din domeniul industriei petrolului au intrat în proprietatea statului, care le-a organizat în două mari centre, Centrala Petroliferă Moldova şi Centrala Petroliferă Muntenia, care au intrat sub conducerea Savrompetrol în 1951. La acest moment se referă raportul către CIA.

Documentul conţine informaţii detaliate, tehnice despre fiecare rafinărie în parte preluată de Savrompetrol: ce producţie anuală aveau, ce tipuri de produse fabricau, numărul de muncitori, dar şi date istorice importante. Despre rafinăria din Câmpina se precizează, în raportul către CIA, că „nu s-au făcut îmbunătăţiri notabile în câmpurile de producţie de la cel de-Al Doilea Război Mondial. Regiunea este considerată secătuită şi fără un viitor important. Rafinăria din Câmpina (Steaua Română), care a fost complet distrusă în timpul războiului, a fost reconstruită. Materialele au fost aduse de la Combinatul metalurgic Reşiţa şi de la Întreprinderea de construcţii Concordia din Ploieşti“. Documentul continuă cu lista produselor care ieşeau de pe poarta rafinăriei câmpinene, dar şi cu date despre capacitatea de producţie. Aflăm astfel că, până în 1951, capacitatea de producţie a rafinăriei Steaua Română era de 3,5 tone pe zi şi producea diferite tipuri de gazolină, kerosen, uleiuri de motor (pentru vapoare şi locomotive), dar şi vaseline de diferite calităţi. Erau raportate către CIA inclusiv achiziţiile pe care le făcea rafinăria în acea perioadă, dar şi informaţii despre tipul de instalaţii folosite sau unde erau amplasate. Inclusiv date despre amplasamentul fiecărei construcţii care aparţinea rafinăriei Steaua Română, din ce era fabricată şi la ce era folosită, dar şi despre conductele de petrol care deserveau rafinăria şi traseul lor.

rafinaria campina

Catacombele neştiute ale rafinăriei, mărturii ale regalităţii

Nu doar activitatea de producţie a rafinăriei era importantă pentru spionii americani. Din aceeaşi sursă aflăm că la începutul anilor ’50, la Câmpina îşi făcuse ucenicia Gheorghe Gheorghiu-Dej, adolescent sărac la acea vreme, nevoit să muncească încă de la vârsta de 11 ani. La 15 ani îşi făcea ucenicia ca electrician la Moineşti, unde Steaua Română avea o exploatare, iar pregătirea sa ca electrician a fost desăvârşită „în industria petrolului la Câmpina“, se arată într-o informare către CIA din anul 1952. La Steaua Română, în 1952, lucrau peste 2.000 de muncitori, iar capacitatea de producţie zilnică era de 2.000-3.000 de tone în 24 de ore.

Miza litigiului despre care aminteam anterior se bazează pe o legendă neconfirmată de documente şi nici de ultimul director al rafinăriei, Nicolae Bucur. Cumva, în comunitatea câmpineană a ajuns să circule informaţia că sub actuala rafinărie, sub clădirile şi instalaţiile rămase în picioare, se ascunde o altă rafinărie, rămăşiţele bombardamentelor din timpul războiului. Aceste ruine vechi, despre care se spune că ar fi fost astupate cu buldozerul în anii ’50 tocmai pentru a crea loc rafinăriei noi, ar avea o valoare istorică. Rămâne de văzut în ce măsură procedura declanşată de Ministerul Culturii va putea scoate la lumină vestigiile sfârşitului de secol XIX. În cazul în care acestea s-au conservat, ar putea vorbi poate despre vizita Regelui Carol I la Câmpina, monarhul care a încurajat investitorii străini să-şi îndrepte atenţia către această parte a Bătrânului Continent.

„În vârfurile coşurilor rafinăriei, drapele tricolore

Somptuoasa primire a Regelui Carol I la rafinăria din Câmpina a fost descrisă de profesorul Gheorghe Bîlgă, doctor în istorie, omul care a studiat în detaliu istoria industriei de petrol din zona Telega-Buştenari, California României.

rafinaria campina

Carol I şi soţia sa Elisabeta au vizitat rafinăria Steaua Română în vara anului 1909, fiind întâmpinaţi cu fastul justificat de importanţa momentului şi, mai ales, a invitaţilor. „Suveranii s-au îndreptat spre rafinăria societăţii Steaua Română. Fiind pe înserate, vasta rafinărie, care înota în lumină electrică, era de un aspect într-adevăr feeric. La intrare s-au făcut ornamentaţiuni de foarte mult gust şi destul de costisitoare. Un tunel de aproape 60 de metri, format din arcuri de triumf, conducea la un pavilion, decorat cu mii de globuleţe electrice tricolore. Pavilionul avea două loji, una destinată suveranilor, cealaltă pentru invitaţi, unite între ele printr-o cupolă, în vârful căreia se afla coroana regală. Sus pe cupolă, de ambele părţi, a fost fixată inscripţia: «Trăiască Majestăţile lor Regele şi Regina». Din vârfurile coşurilor rafinăriei, fâlfâiau atârnate drapele tricolore. Peste tot erau numai steaguri şi pavoazări în culori naţionale. A fost intonat Imnul regal de către fanfara Regimentului 7, aceeaşi care crease ambientul din timpul mesei la Buştenari. Directorul Hălăceanu, asistat de alţi directori (Perutz, Günther, Kirschen) şi de toţi inginerii-şefi au prezentat regelui o dare de seamă asupra situaţiei schelelor, distileriei şi rafinăriei societăţii Steaua Română. Suveranului i-a fost dăruit un frumos album cu vederi din interiorul fabricii reprezentând toate instalaţiile şi diferitele secţii, precum şi un memoriu privitor la partea tehnică, industrială şi comercială a produselor petroliere şi derivatelor sale“, scrie profesorul Bîlgă, citând dintr-un articol publicat în presa vremii. Publicarea pe Facebook a poveştii vizitei singurului lider politic care a vizitat vreodată rafinăria de la Câmpina a avut un scop nobil. A fost o invitaţie subtilă adresată celor care şi-ar fi dorit să calce pe urmele suveranilor în singura zi în care rafinăria şi-a deschis porţile.

Aproape jumătate din producţia ţării

Din aceeaşi sursă aflăm că în 1909, rafinăria de la Câmpina prelucra peste 30% din producţia ţării. „În perioada 1908-1909 s-au rafinat 36.468 de vagoane de ţiţei, obţinându-se 3.118 vagoane de benzină uşoară, 645 de vagoane de benzină grea, 10.476 de vagoane de petroluri lampante diverse, 283 de vagoane de petroluri distilate diverse, 348 de vagoane de uleiuri minerale diverse, 39 de asfalt, 73 de parafină, 3.144 de vagoane de gazoil şi 17.159 de vagoane de păcură. 55,82% din producţie a mers la export“, se arată în raportul adresat regelui, conform profesorului Gheorghe Bîlgă.

rafinaria campina

De remarcat este faptul că la începutul anilor 1900, la rafinăria din Câmpina şi la fabrica de vitriol (Fabrica de acid sulfuric FAS), lucrau aproape 800 de muncitori, unora dintre ei fiindu-le plătită chiria în locuinţe din oraş. Mai mult, toţi angajaţii erau asiguraţi în caz de accidente, „funcţionarii ar fi primit 50 de salarii lunare, iar lucrătorii 1.000 de salarii zilnice“, arată sursa citată.

Consultare publică

Conştienţi de valoarea istorică, noii proprietari ai rafinăriei au explicat că intenţia lor nu este să facă una cu pământul tot ceea ce a mai rămas în picioare, ba din contră. Urmează un concurs la care sunt invitaţi să participe arhitecţi români şi străini, astfel încât noul complex să integreze clădirile vechi din cărămidă roşie, simbolul industriei de petrol.

Într-un sondaj de opinie realizat la momentul porţilor deschise, câmpinenii au fost întrebaţi ce-şi doresc să se construiască pe terenul fostei rafinării. Aproape 14% dintre respondenţi au specificat că îşi doresc parcuri şi spaţii pentru recreere, 12,89% îşi doresc muzee şi galerii de artă, peste 10% au optat pentru construirea unor spaţii pentru învăţământ superior, 9,68% îşi doresc un complex sportiv. Doar 5% dintre respondenţi îşi doresc un complex rezidenţial. La sondaj au participat 1.842 de persoane, peste jumătate dintre aceştia fiind câmpineni, se arată într-un comunicat remis presei de Ecogen Power. Până la finalizarea procedurii de evaluare declanşată de Ministerul Culturii sau până la finalizarea procesului civil aflat pe rolul instanţei Tribunalului Prahova, orice proiect este sistat, rafinăria cu toate instalaţiile şi clădirile sale intrând din nou în conservare.

Vă recomandăm şi:

Judecătorii au semnat „actul de deces” al simbolului industriei de petrol din România. Ce se va ridica acolo

Conflict între proprietarul celei mai vechi rafinării din Europa şi Ministerul Culturii: „Există riscul unui dezastru“

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite