Steaua Română, cea mai modernă rafinărie a Europei la sfârşitul secolului al XIX-lea. A supravieţuit peste un secol şi distrugerilor din războaiele mondiale
0Rafinăria Steaua Română de la Câmpina era, la momentul dării sale în folosinţă, în 1897, cea mai mare şi mai modernă rafinărie din Europa. În atenţia germanilor în ambele conflagraţii mondiale, pentru combustibilul necesar uriaşei maşini de război, a fost distrusă în 1916 şi în 1944.
O societare care a scris istorie în industria petrolieră din România, Steaua Română de la Câmpina a avut o poveste zbuciumată.
În 1857, fraţii Mehedinţeanu puneau bazele, la Ploieşti a unei „fabrici de gaz“, iar timp de câteva decenii, exploatarea zăcămintelor a avut un caracter naţional, situaţie care se schimbă după 1895, când statul român a adoptat o primă lege modernă a minelor, care deschidea drumul pentru capitalurile străine în industria petrolului din România. Urmarea imediată a fost înfiinţarea primelor mari societăţi petrolifere cu capital străin, dintre care Steaua Română s-a detaşat, la respectivul moment, drept cea mai mare şi mai importantă.
Un patrimoniu impresionant
Acţionariatul iniţial al societăţii era româno-austriac, căruia i s-a adăugat apoi capital maghiar şi britanic, iar capitalul iniţial era de 2,4 milioane lei aur.
Societatea cu capital mixt a achiziţionat în întregime zona petrolieră din jurul oraşului Câmpina, aproximativ 305 hectare de câmpuri petrolifere şi a construit o rafinărie modernă, pe o suprafaţă de 13,5 hectare. La darea ei în folosinţă, în 1897, era considerată cea mai modernă şi cea mai mare dintre rafinăriile din Europa. În 1898, capitalul a fost mărit la 10 milioane de lei aur, capitalul englez fiind substituit treptat de cel german, iar cu ajutorul capitalului olandez sunt construite mici rafinării şi în Dâmboviţa sau la Băicoi, în Prahova.
Patrimoniul rafinăriei se compunea din rafinării, schele, sonde, instalaţii de export la Constanţa şi Giurgiu, o flotilă de tancuri petroliere de transport pe Dunăre, o fabrică de acid sulfuric, o fabrică de bidoane, o staţie de conducte de apă pe râul Doftana etc.
În primul an de funcţionare, 1897, rafinăria distila aproximativ 30.000 tone ţiţei pe an, însă numai după doi ani, în 1899, distila 95.000 tone pe an şi ajunsese, înainte de 1914, la circa 560.000 tone pe an.
Un impact important pentru viaţa din Câmpina
Potrivit istoriei rafinăriei, intensa activitate petrolieră a declanşat o adevărată revoluţie industrială şi socială pentru oraşul Câmpina şi împrejurimi. În numai câţiva ani, au fost construite mai multe străzi noi, pavate, s-a introdus apă curentă la robinet şi iluminatul electric.
Numărul locuitorilor a crescut de la 2.800 de locuitori în 1897, la peste 8.500 în anul 1912. Ţăranii din satele învecinate au învăţat noi meserii, necunoscute până atunci în zonă. Au devenit rafinori, sondori, operatori de instalaţii, cazangii.
Pentru a susţine cererea masivă de specialişti, în 1904 se deschide în Campina o şcoală de maiştri, sondori şi rafinori, prima de acest gen din Europa.
În 1903, germanii de la Deutsche Bank, în căutare de oportunităţi de extindere în industria petroliferă română, preiau participaţia maghiarilor şi austriecilor de la rafinăria din Câmpina. Preluarea are loc pe fondul unei lupte acerbe dintre capitalurile străine pentru resursele de petrol româneşti, luptă în care capitalul german se impunea tot mai mult şi care va fi crucială, mai târziu, pentru susţinerea planurilor expansioniste ale Germaniei.
Distrusă de români în Primul Război Mondial
În noiembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, Armata Română care se retrăgea din faţa germanilor distruge instalaţiile rafinăriei, pentru a nu cădea în mâinile inamicului.
În urma Aliaţilor însă, rafinăria şi sondele au fost refăcute în regim de urgenţă de către germani. Marile trusturi germane proced rapid la refacerea capacităţilor de producţie şi export în favoarea maşinii de război germane. Rafinăria Steaua Română este redeschisă de nemţi în 1917.
Importanţa rafinăriei este dovedită de vizita, din anul 1917, a Kaizerului Wilhelm al II-lea şi a Mareşalului Machensen, la Câmpina. După încheierea războiului, rafinăria devine „bun inamic“. Românii preiau majoritatea acţiunilor, iar restul este împărţit în mod egal între capitalul francez şi cel englez.
Perioada interbelică este considerată „perioada de glorie“ a Rafinăriei Steaua Română Au fost modernizate instalaţiile, au fost cumpărate utilaje noi, ajungându-se la prelucrarea unei cantităţi record de 1,4 milioane tone de ţitei pe an.
Cu toate acestea, spre sfârşitul perioadei interbelice, ponderea deţinută de Steaua Română reprezenta aproximativ 10% din producţia totală de ţiţei, fiind a patra rafinărie după Astra Română, Concordia şi Româno-Americana.
Bombardată de americani
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, rafinăria şi-a continuat activitatea şi a furnizat frontului motorină, benzină, uleiuri. Steaua Română a devenit astfel un important obiectiv de război, iar germanii i-au acordat o atenţie deosebită, devenind vitală pentru asigurarea combustibilului necesar uriaşei maşini de război nemţeşti.
Bombardamente americane asupra Steaua Română Câmpina, în aşa-numita operaţiune Tidal Wave, care a vizat şi rafinăriile din Ploieşti. Fotografiile din aer au fost realizate de aviaţia americană şi ulterior făcute publice
În august 1943, precum şi în mai şi august 1945, escadrilele britanice şi americane au bombardat rafinăria distrugând instalaţiile şi sondele, dezastrul aducând-o în stare de neoperativitate.
După război a fost nevoie de patru ani pentru refacerea rafinăriei, iar în 1948, la naţionalizare, regimul comunist a preluat rafinăria în stare de funcţionare la capacitate refacută, de circa 500.000 tone/an. În timpul comunismului a produs în special parafină şi derivaţi din parafină.
După Revoluţie, în 1997, se înfiinţează societatea „Steaua Română”, însă producţia intră pe avarie. Activitatea de bază a rafinăriei a fost întreruptă temporar din februarie 2009 până în iunie 2010, din cauza lipsei de finanţare pentru achiziţia ţiţeiului, iar în iulie 2010, compania şi-a concediat ultimii 334 de angajaţi.
În 2013, Steaua Română şi-a cerut insolvenţa din cauza „deteriorării continue a situaţiei financiare a societăţii“.
Vă mai recomandăm
Se încarcă comentariile...
