Povestea cabanei Mălăieşti, primul adăpost construit în Bucegi în urmă cu peste 130 de ani

Cabana Mălăieşti este primul adăpost construit în Bucegi, în 1882, de către Asociaţia Transilvăneană a Carpaţilor, SKV. A fost distrusă repetat de incendii şi avalanşe. Primul său îngrijitor, poreclit „Puşcălupi”, a fost fiul unui celebru vânător de urşi, care a murit în timp ce căuta flori de colţ

Cu o poziţie deopotrivă privilegiată şi greu accesibilă, la 1720 de metri, pe o morenă a văii glaciare Mălăieşti, pe versantul nordic al Bucegilor, străjuită de Vârful Bucşoiul şi Padina Crucii, într-un cadru alpin spectaculos, Cabana Mălăieşti este ultimul popas până la Vârful Omu sau o destinaţie în sine, date fiind frumuseţea peisajelor şi istoria interesantă a cabanei.

Se poate ajunge la cabană din Râşnov, din Predeal sau din Buşteni, pe trasee cuprinse între 3 şi 6 ore, cabana fiind recunoscută şi pentru că înlesneşte accesul direct din Ţara Bârsei direct în Munţii Bucegi. De la Mălăieşti se desprind multe alte drumuri căutate de împătimiţii muntelui, către Coştila, Omul, Morarul şi Bucşoiul.

O istorie zbuciumată

Cabana Mălăieşti este primul adăpost construit în Bucegi. Iniţial, cabana ridicată de către SKV (Der Siebenburgische Karpaten-Verein, Asociaţia Transilvănenă a Carpaţilor) era localizată în poiana de mai jos de golul alpin, la o altitudine de 1.570 de metri, puţin mai jos de zona numită „La Blide”. Din păcate, adăpostul din lemn nu a rezistat prea mult, arzând în anul 1897. 

Cabana Mălăieşti în 1898 FOTO malaiesti.ro

Un an mai târziu este inaugurată o nouă cabană, însă şi aceasta este distrusă. De data aceasta, în 1923, adăpostul este spulberat de o avalanşă, pornită din jgheaburile Bucşoiului. Evenimentul a pus câteva semne de întrebare privind oportunitatea amplasamentului, astfel că SKV a decis să refacă cabana la 150 de metri mai sus, pe platoul din golul alpin unde există şi acum. O parte din materialele de construcţie care nu au fost distruse de avalanşă a fost folosită pentru construcţia noului adăpost, „Casa Mălăieşti“.

Cabana a fost mărită între anii 1938 – 1939, a fost modernizată în 1967 şi a cunoscut o perioadă de glorie intensă. Adăpostului i s-a adăugat şi un Refugiu Salvamont, însă dezastrul a lovit din nou. În 1998, un incendiu care a pornit din hornurile cabanei a distrus toată cabana. Ani de zile, până în 2007, cabana nu a mai fost refăcută, iar turiştii au căutat adăpost la Refugiul Salvamont. Abia refăcută în 2007, cabana Mălăieşti este lovită în acelaşi de una dintre cele mai puternice avalanşe din ultimii 50 de ani. Din fericire, atunci a fost distrus doar acoperişul, însă zăpada a măturat aproape totul în cale.

Cabana este deschisă permanent

Deocamdată, ultimii ani au fost blânzi cu istoria cabanei. Adăpostul este deschis permanent, dar turiştii care au de gând să înnopteze la cabană nu trebuie să se aştepte la condiţii de cinci stele. Cabana Mălăieşti are 110 de locuri de cazare în dormitoare comune cu priciuri şi doar câteva în camere, la preţuri modice, 30 de lei. Nu există curent electric, iar serile sunt luminate doar de focurile de tabără ale turiştilor care nu se opresc din cântat întreaga noapte. Şi mâncarea pregătită la cabană este foarte ieftină, iar vara este recomandat să faceţi rezervare din timp, dacă aveţi de gând să rămâneţi peste noapte.

Şi încă o precauţie pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu regulile muntelui: ascultatul manelelor este interzis la Mălăieşti! Singurele acorduri acceptate sunt cântecele folk, la chitară, cabana având şi propriul său cântec: „Dacă vii din orice parte / La Râşnov să te opreşti / Vei afla în scurtă vreme / De cabana Mălăiesti / Vrei la Omu, cobori în vale / Multe cabane întâlneşti / Dar dintre toate cea mai frumoasă / E cabana Mălăieşti“.

În anii trecuţi, la cabană se ţinea şi festivalul folk „Floare de Colţ”, iar pentru ani de zile, în jurul datei de 1 mai s-a desfăşurat renumitul concurs de ski din Valea Mălăieşti.

Cabanieri din tată în fiu

Primul cabanier care a avut grijă de adăpost a fost Ioan Stănilă din Râşnov, fiul unui cunoscut vânător, în special de urşi. Bătrânul Ion Stănilă a fost scalpat de un urs rănit la o vânătoare, dar nu a renunţat şi în toate analele Braşovului este evidenţiat că de-a lungul vieţii sale ar fi împuşcat peste 27 de urşi. 

Ioan Stănilă Puşcălupi, primul cabanier de la Mălăieşti

La rândul său, Ioan Stănilă umbla mai tot timpul în opinci, având obiceiul de a vorbi încet, fiind obişnuit astfel de la partidele de vânătoare cu tatăl lui. Era poreclit „Puşcălupi“ şi a fost însoţitorul renumitului botanist braşovean Julius Römer. Bun cunoscător al florei din Bucegi, l-a asistat pe acesta la alcătuirea ierbarului său din care se mai păstrează şi astăzi specimene.

În anul 1910, la data de 7 august, Ioan Stănilă moare într-un acident. Plecat cu un nepot să culeagă floare de colţ, urcând pe Bucşoiu spre Valea Rea, pe o brână greu accesibilă, se prăbuşeşte şi moare. Ioan Stănilă a fost găsit zdrobit, dar avea în gură două flori de colţ.

Avea 64 de ani, din care 28 de ani fusese cabanier la Mălăieşti. Actualul cabanier de la Mălăieşti face parte din aceeaşi veche şi cu tradiţie familie Stănilă.

Mai puteţi citi

Măcar o dată în viaţă: pe cărări de munte, de la Buşteni la cabana Mălăieşti

Cele mai uşoare trasee montane din Bucegi, potrivite şi pentru cei mici

Începe sezonul drumeţiilor pe munte. Cum să vă comportaţi ca să nu fiţi etichetat „pantofar“ şi care este semnalul internaţional de urgenţă în munţi

La pas prin Bucegi. Aventură liniştită pe creste şi văi, de la Sinaia la Peştera Ialomiţei