Mihaela Chirică este făcută pentru profesia de medic

S-a îndrăgostit de medicină încă din copilărie şi este convinsă că această pasiune nu i se va stinge niciodată. Acum este şef de secţie la Spitalul Judeţean Ploieşti.

Când avea în jur de 7 ani, Mihaela Chircă era foarte curioasă atunci când bunica sa tranşa găinile, punându-i multe întrebări în legătură cu organele respectivei păsări şi funcţiile lor.

Curiozitatea s-a menţinut în timp şi pentru celelalte fiinţe, iar în subconştient, pe Mihaela o interesau şi remedii medicale ale unor afecţiuni.

„Tot bunica mi-a sădit şi ideea de a mă orienta către medicină", îşi aminteşte medicul.

Drumul ales, cel la medicinei, nu a fost deloc uşor, mai ales la vâstra adolescenţei, cel mai dificil moment fiind cel al confruntării practice în timpul instruirii, când alături de alţi tineri, de 19 şi 20 de ani lua parte la disecţii, la aplicaţii ale medicinei legale şi în fiecare zi vedea în jurul său suferinţă şi urâţenie.

„Nici nu discutam între noi, ni se părea normal, dar sigur că aceste lucruri au avut impact asupra noastră, eram nişte adolescenţi tineri şi frumoşi şi în jurul nostru erau muribunzi şi boli, iar noi ne pregăteam să abordăm această parte a existeţei omului", explică specialistul.

Pacienţi tineri

Prin anii '80, Mihaela a finalizat Facultatea de Medicină Generală, specializarea dermato-venerice şi în anul 2000 a absolvit doctoratul. Pentru câţiva ani, medicul a lucrat într-o policlinică iar apoi în secţia Dermato-Venerice a Spitalului Judeţean Ploieşti.

În 1997 a devenit şefa acestei secţii, în urma unui concurs susţinut la nivel naţional, la care a concurat alături de alţi 4 medici.

„În profesia mea de multe ori întâlneşti persoane foarte tinere sau copii care se confruntă cu suferinţe sau la care se pune problema supravieţuirii, lucruri care îţi încarcă sufletul. Toate suferinţele şi problemele le adunăm în noi şi de foarte multe ori când vedem un pacient nu ne gândim numai la momentul respectiv, ci şi la ce va urma. Sunt pacienţi cu care mergi ani şi zeci de ani, pacienţi legaţi de noi, vezi ca un film în desfăşurare care de multe ori nu e optimist şi nu are un final fericit, chiar dacă tu, ca medic, ştii cum va fi în cele din urmă pentru acel om", spune medicul.

Greutăţile profesiei

Pe de altă parte, Mihaela Chirică este de părere că pentru un medic care se străduieşte să aibă un comportament normal, conform profesiei, este foarte greu şi neplăcut să se confrunte cu opinia publică.

„Încărcătura este foarte mare, uzura este de asemenea mare, eşti mai puţin disponibil, eşti nervos, faci din punct de vedere medical ceea ce trebuie, însă nu mai ai timpul să comunici cu toţi pacienţii la fel", explică specialistul în dermatologie.

Momentele frumoase ale carierei s-au împletit, de multe ori şi cu experienţele neplăcute, mai ales cu membrii familiilor copiilor bolnavi, sau a pacienţilor tineri cu suferinţe cronice care au emoţionat-o şi în care a investit mai mult suflet.

„Familiile au vrut să speculeze  boala persoanei respective şi investiţia afectivă , iar noi suntem obişnuiţi să-i tratăm pe pacienţi ca pe fiinţe apropiate, nu am învăţat să ne detaşăm de pacient. Nici ei poate nu ar vrea să te lezeze, să te rănească, dar nu ştiu limitele unei meserii sau ale legislaţiei", este de părere medicul.

Întrebări şi răsunsuri

Aţi visat dintotdeauna să fiţi medic?

M.C.: Tatăl meu îşi dorea foarte mult ca eu să fiu profesoară, însă eu mi-am manifestat curiozitatea pentru fiinţe, încă de mică. Cea care m-a ghidat pe acest drum şi m-a încurajat a fost bunica mea, însă nu am regretat niciodată alegerea făcută, fiind vorba de ajutorul pe care îl pot da semenilor mei.

V-aţi ataşat de pacienţii dumneavoastră?

M.C.: Atunci când ai ca pacient un copil sau un tânăr care suferă de o boală gravă nu poţi să nu investeşti sufleteşte. De obicei, un astfel de pacient te încarcă emoţional foarte mult şi, chiar dacă nu o arăţi mereu, se întâmplă ca şi tu să suferi pentru el.

Ce-i place:

Îi place să citească beletristică, istorie, romanele de călătorii şi chiar şi cele de dragoste, îi plac autorii actuali la noi sau în străinătate, care sunt apreciaţi şi recunoscuţi. Îi place, de asemenea, să se plimbe în natură şi în fiecare zi merge de la spitalul în care profesează până acasă, pe jos.

Ce nu-i place:

Nu îi plac oamenii ipocriţi, iar legat de profesia sa nu îi place că există situaţii în care nu poate face mai mult pentru persoanele cu diferite afecţiuni, care au evoluţii cronice.

Pentru ultimele noutăţi din Ploieşti, click pe poza de mai jos