INTERVIU Paul Cojocaru, părintele terapiei 3C pentru tulburări din spectrul autist: „Părinţii nu mai văd copilul, văd doar boala“

Paul Cojocaru (47 de ani) este părintele terapiei 3C, o metodă de recuperare destinată persoanelor diagnosticate cu autism. Terapia ajută copiii cu o astfel de tulburare să devină conştienţi de propriul corp şi autonomi din punct de vedere psihomotor. Se bazează exclusiv pe exerciţii fizice special concepute.

O persoană cu o tulburare severă din spectrul autist (TSA) nu poate răspunde unor solicitări banale, să ridice de pe masă cu mâna un pahar, la cerere. Nu este o încăpăţânare, ci, pur şi simplu, un copil cu o astfel de problemă nu conştientizează că are o mână cu care poate face un gest anume.

Paul Constantin Cojocaru a înţeles că în cazul unui autist nu există deocamdată şanse de vindecare, dar poate fi recuperat măcar din punct de vedere psihomotor. El trebuie să înveţe că are două mâini, două picioare, pe care le poate folosi în anumite scopuri. Tocmai aceste exerciţii fizice concepute special vin în ajutorul copiilor cu TSA. Totul este ca în acest proces de recuperare să nu se sară etape de învăţare, de asimilare, iar părinţii să aibă răbdare să ducă programul până la final.

Paul Constantin Cojocaru este profesor de sport la bază şi antrenor de arte marţiale. Lucrează de 11 ani cu copiii cu TSA şi a ajuns să dezvolte această terapie, considerată revoluţionară, dintr-o întâmplare. A ajuns în prezent să fie directorul Festivalului Mondial  de Autism şi să ţină workshopuri în întreaga lume în timpul cărora prezintă avantajele terapiei 3C şi în ce constă acest program de recuperare.

„Weekend Adevărul“: Cum ai ajuns să lucrezi cu copiii diagnosticaţi cu autism şi mai ales cum ai ajuns să dezvolţi această terapie? 

Paul Constantin Cojocaru: În urmă cu 12 ani predam arte marţiale într-o grădiniţă din Constanţa şi acolo am întâlnit trei copii cu autism care nu erau acceptaţi în niciun altfel de program şi m-am gândit să încep şi eu ceva cu ei, să văd ce se poate face în cazul lor. În prima şedinţă nu s-a întâmplat nimic şi apoi mi-a venit ideea că, dacă ar fi poziţionaţi în spatele celorlalţi copii care făceau sport, cei trei ar face cât de cât mişcare, aşa cum puteau ei, imitând ceea ce vedeau în faţa lor. De acolo a pornit totul. Cei trei copii nu erau izolaţi, pur şi simplu nu erau acceptaţi la alte opţionale pentru că nu erau metode de lucru cu ei. La început nu am vrut decât să fac sport cu aceşti copii, să găsesc o metodă astfel încât să poată să fie şi ei integraţi la ora de mişcare. Cinci ani mai târziu, când m-am trezit că trebuie să mă duc să prezint programul, i-am dat şi o denumire: 3C. Am structurat totul şi atunci a devenit şi terapie, până atunci făcusem doar sport pentru autişti.

În ce constă această terapie şi cum funcţionează? Ce trebuie să ştie părinţii unor copii cu TSA care ar vrea să intre în program?

Mai întâi, trebuie să înţelegem cum suntem noi construiţi ca oameni. Prima inteligenţă pe care o avem atunci când venim pe lume este cea afectiv-senzorială, care mai târziu se transformă în inteligenţă emoţională şi imediat cu aceasta, dezvoltăm inteligenţa perceptiv-motrică, adică putem să ne mişcăm mâinile, picioarele şi în felul acesta acumulăm achiziţii pe partea perceptiv-motrică. Pe baza acestora se construieşte raţiunea. Prima dată construieşti partea emoţională, adică ai dragostea mamei, pentru partea perceptiv-motrică ai mişcarea. În momentul în care îţi mişti mâinile şi picioarele, deja creierul începe să înregistreze achiziţiile. Din momentul în care te ridici în picioare, creierul, la fel, începe să înregistreze: distanţă lungă, distanţă scurtă, teren accidentat etc. Deci toate aceste informaţii sunt înregistrate de către creier şi pe baza lor construieşti raţiunea, mai apoi o optimizezi cu procesele educaţionale. În cazul terapiei 3C vorbim de un program de recuperare, nu de vindecare. Noi optimizăm ceea ce ei au ca şi achiziţie, până la o proporţie de 80%-85%, din ceea ce trebuie să aibă la vârsta la care intră în program.

Ce înseamnă 3C

Care este principala problemă a unei persoane diagnosticate cu tulburări din spectrul autist?

Principala problemă a persoanelor cu autism este că nu conştientizează propria corporalitate. Tulburarea de percepţie este foarte pronunţată. Dacă tu nu-ţi conştientizezi propria corporalitate, nu poţi dezvolta mecanisme de gândire de niciun fel, nici raţionale şi nici emoţionale. Ei nu conştientizează că au cap, gât. Dacă îi ceri copilului să-şi mişte mâna la dreapta nici nu se pune problema să facă acest lucru, pentru că el nici nu ştie care este mâna. Asta se întâmplă mai ales la copiii cu autism sever şi cu autism funcţional, la ceilalţi, lucrurile funcţionează un pic în alt regim, dar este şi acolo o problemă de percepţie care se regăseşte în probleme comportamentale. Primul pas spre recuperare este conştientizarea şi conştientizând, încerci să te coordonezi şi, cu cât încerci mai mult să te coordonezi, te concentrezi şi automat le câştigi pe toate trei: Conştientizare, Coordonare şi Concentrare. Aceştia sunt cei 3C.

Haideţi să explicăm ce înseamnă exact această coordonare, conştientizare, concentrare.

Este vorba despre coordonările  principale: ochi - picior, ochi - mână - picior, de heterolateralitate, de homolateralitate, care trebuie dezvoltate, vă daţi seama. Coordonarea trebuie optimizată într-un fel care să poată aduce persoana cu autism să execute acţiuni şi activităţi motrice (n.r. – mişcări) independente, adică neasistate. Şi mai mult decât atât, adaptative, adică el să se poată raporta contextului. Adică să se ducă singur să-şi ia o cană, dacă are nevoie de ea şi să evite obstacolele care îi stau în cale. Pentru asta este nevoie de un program de optimizare a acestor achiziţii pentru că ele nu vin în mod natural la persoanele cu TSA. Spre exemplu, la evaluarea iniţială, tot ce înseamnă persoană cu autism, indiferent de vârstă, are achiziţii în partea dezvoltării perceptiv-motrice echivalente unui copil cu vârsta sub 1 an şi jumătate. Ei nu au reflex de ocolire, nu văd obstacolul, pericolul, nu au reflex de depăşire a obstacolelor, nu au reflex de echilibru. Toate aceste reflexe apar în mod normal la un copil sănătos până la 1 an şi jumătate. Copilului cu autism, dacă îi dai o sarcină verbală, sigur vei vorbi singur.

Aceste trei elemente – coordonare, concentrare conştientizare – reprezintă, aşadar, baza în recuperarea unei persoane cu autism...

Dacă nu ai conştientizarea propriei corporalităţi, nu te poţi raporta contextului şi automat nu-l înţelegi, adică nu ai un mecanism de gândire emoţional. Dezvoltarea emoţională este stopată. Din momentul în care este pus diagnosticul, părinţii nu mai văd în copil copilul, ci văd doar boala. Mama fuge după terapii şi tata fuge după bani şi numai de dezvoltarea lui emoţională nu se mai ocupă. Pe partea perceptiv-motrică, achiziţiile nu mai sunt, pentru că i se cere copilului să stea liniştit, să nu facă gălăgie, să nu fie agitat, să nu facă năzdrăvănii şi automat raţiunea nu are cum să se construiască, pentru că nu are o bază pe care toţi ceilalţi copii o au. Fără mecanisme de gândire, emoţionale şi perceptiv-motrice, nu poţi înţelege ce se întâmplă în jurul tău, nu ai mecanisme de exprimare şi nu poţi să dezvolţi un comportament social adaptativ şi atunci totul se regăseşte în comportamente deviante pe care noi le recunoaştem sub formă de stereotipii sau altfel de comportamente specifice copiilor cu autism. Sunt probleme pe zona de comportament la copiii cu TSA. Nu sunt doi autişti la fel şi trebuie intervenit pe toate ariile de dezvoltare a persoanei, deci nu doar pe emoţional sau pe motric.

Rezultate în 100% din cazuri

Pe ce se bazează această terapie? Cum lucrează un terapeut cu un copil autist?
Foarte simplu, informaţia circulă de la creier la muşchi şi pe cale aferentă de la muşchi la creier. Evident că pe cale aferentă la ei nu se întâmplă nimic. Dacă s-ar întâmpla, noi am vedea şi am identifica o intenţie, o acţiune şi un final. Un scop definit al acţiunii. Ori la ei nu se întâmplă asta. Atunci, lucrând exerciţiile şi stimulând foarte mult calea aferentă, în aşa fel încât să ducem informaţia de la muşchi la creier, creăm un nou neuron cu o nouă informaţie, apoi mai mulţi neuroni cu mai multe informaţii şi în cele din urmă, o nouă structură neuromotorie sau o activăm pe cea afectată. În felul acesta, recuperăm copilul. Totul se bazează pe exerciţii de coordonare, doar exerciţii fizice. Ideea de bază este că el trebuie să câştige foarte mult pe partea de gândire motrică, să dezvolte inteligenţa motrică şi anduranţa psihică. Pe lângă toate acestea, mai trebuie să dezvolte şi abilitatea de a se orienta spaţial şi temporal.

Ce rezultate sunt? Atâtea terapii alternative sunt pe piaţă, încât părinţii copiilor cu un astfel de diagnostic şi-au cam pierdut încrederea şi nu ştiu încotro să meargă, ce să aleagă.

Rezultate sunt în 100% din cazuri. Nu este nici măcar un copil care să nu cunoască o optimizare a tuturor acestor abilităţi, atâta doar că părinţii câteodată renunţă un pic mai devreme decât sunt indicaţiile mele. În schimb, sunt 100% rezultate pozitive. Nu există măcar un copil pe care să fi fost aplicată terapia şi să nu fi fost rezultate. Nu există terapii pe viaţă în autism, asta vă pot da scris. Nu există o abordare din aceasta pe viaţă, decât dacă abordarea iniţială este una greşită. Copilul cu autism trebuie adus în punctul în care să poată fi integrat. Dacă tu nu lucrezi în zona, în direcţia dezvoltării unui comportament social adaptativ, a unui comportament emoţional adaptativ şi a unui comportament psihomotor adaptativ înseamnă că nu mergi într-o direcţie bună. Odată ce şi-a însuşit anumite elemente, el trebuie integrat. Pe partea psihomotorie, el va optimiza constant achiziţiile făcute dacă tu lucrezi în direcţia bună şi va reuşi să fie integrat.

Perioadă de recuperare între trei luni şi patru ani

Spuneţi că 3C nu este o terapie pe viaţă, dar puteţi aprecia cât trebuie lucrat cu un copil autist până la primele rezultate?

Programul durează în funcţie de categoriile de autism. Avem, din punct de vedere psihomotor, patru categorii de deficienţe ale persoanelor cu autism: severe, slab funcţionale, funcţionale şi înalt funcţionale. Pentru cei severi, dacă sunt şi comorbidităţi şi dacă s-a intervenit şi cu medicaţie într-un mod abuziv, terapia poate dura până aproape de trei ani şi jumătate-patru maximum. Pentru cei care sunt înalt funcţionali, spre exemplu, şi pentru cei funcţionali, lucrez acum la un program de optimizare a procesului de recuperare şi vreau să reduc perioada de recuperare la jumătate. Dacă până acum, la o persoană cu autism înalt funcţional perioada de recuperare era de şase luni, acum în mod clar o să fie de trei luni.

De la ce vârstă poate începe terapia un copil cu autism?

Din momentul în care este pus diagnosticul, copilul trebuie să intre într-un program de optimizare a tuturor achiziţiilor pe partea receptiv-motrică. La copiii de până în 3 ani şi jumătate nu se face evaluare, pentru că, până la acea vârstă, el achiziţionează tot ce înseamnă bagaj psihomotor de bază, adică tot ce înseamnă achiziţiile de bază de care am pomenit mai devreme şi atunci nu-i faci evaluare, pe el îl bagi direct în program şi va sta până la 3 ani şi jumătate în program, tocmai ca să ne asigurăm că are toate achiziţiile corespunzătoare când atinge vârsta de 3 ani şi jumătate.

În terapia poate intra şi un adult?

Da, numai că la ei, lucrurile merg un pic mai greuţ, ca să zic aşa. Se începe puţin mai greu, mai ales dacă nu au lucrat pe partea asta, în schimb rezultatele sunt spectaculoase în momentul în care apar. Am astfel de copii instituţionalizaţi în program care au venit cu retard sever, cu deficienţe psihomotorii severe şi care acum sunt aprope de ieşirea din terapie. Se apropie de trei ani de terapie şi, credeţi-mă, au evoluat într-un fel în care nu-ţi vine să crezi.

Greşeli în terapie

Un copil cu autism care termină acest program 3C îşi poate face igiena singur? Capătă mai multă independenţă? Care este finalitatea? La ce să se aştepte părinţii?

El poate face toate aceste lucruri, dacă a fost instruit pe partea de autoservire prin terapii comportamentale. Pe parte psihomotorie, în momentul în care iese din programul de recuperare 3C, poate aborda un sport individual, de exemplu. Despre asta este vorba, pentru că sportul de grup nu este indicat pentru persoanele cu autism.

Unde greşesc părinţii sau terapeuţii copiilor cu TSA?

În general, programul de recuperare poate începe un pic greşit. Începe cu partea raţională în loc să înceapă cu partea emoţională. Adică ei constriesc raţiunea fără să aibă o bază pentru asta şi atunci lucrurile se opresc, nu mai evoluează. Pur şi simplu, sar mai multe etape, nu au bază pe care să construiască toată această recuperare şi ajung la un moment la care ei spun că potenţialul maxim al persoanei cu autism a fost atins, ceea ce este total greşit. Creierul omului poate suferi modificări pe toată perioada vieţii, nu o spun eu, ci specialiştii în neogeneză. Modificări în sensul de optimizare. Atunci, tu, specialist, nu ai cum să vii să spui că o persoană şi-a atins potenţialul, poate ţi-ai atins tu potenţialul ca specialist, dar persoana respectivă pe care o ai în terapie cu siguranţă poate fi ridicată puţin mai sus.

Aveţi un sfat pentru părinţii care sunt la debut în procesul de recuperare a copiilor cu autism?

Să nu dea medicaţie aiurea copilului. Să facă un consult neurobiologic pentru copil. Am înţeles că în ţară nu se face aşa ceva, doar afară. Acest tip de consult indică zona inflamată a creierului. Şi al treilea sfat: să nu plătească nimic din ceea ce nu are rezultate în programul de dezvoltare al copiilor lor. Adică să nu accepte să dea bani şi să primească doar explicaţii. Dacă ai un proces de dezvoltare şi de recuperare, trebuie să ai rezultate. Dacă nu ai rezultate, explicaţiile nu justifică lipsa lor.

Există şi şarlatani în domeniul acesta?

Din păcate, să ştiţi că există şi nu sunt puţini. Este foarte mult dus totul spre business. Uitaţi-vă la asociaţiile de autism care nu mai lucrează în folosul copiilor. Totul devine o afacere şi nu mai urmărim neapărat evoluţia copilului, ci obţinerea unor fonduri şi nu e OK aşa.