„Închisoarea îngerilor“, singura puşcărie pentru copii din lume. Comuniştii au experimentat la Târgşor reeducarea minorilor „refractari sistemului“

În perioada 1948-1952, la Târgşor, Prahova, a funcţionat singura puşcărie pentru copii din lume. Sute de minori care se împotriveau făţiş regimului sau făceau parte din mişcările legionare au fost obligaţi să-i studieze în „Închisoarea îngerilor“ pe Marx şi Engels, au fost supuşi experimentelor psihice şi bătuţi cu intenţia de a fi „reeducaţi“ în spiritul „omului nou“ comunist

Istoria Penitenciarului Târgşor, astăzi exclusiv pentru femei, a fost, de-a lungul timpului, una zbuciumată. Chiar dacă mulţi au uitat neagra perioadă dintre 1948-1952, închisoarea va rămâne cunoscută în întreaga lume pentru faptul că aici a funcţionat singura puşcărie pentru copii din lume, un experiment secret în care „îngeri blânzi în faţa cărora îţi venea să cazi în genunchi şi să le săruţi aripile nevăzute“ au fost supuşi unui experiment de reeducare care nu a avut efectele scontate.

„Sistemul concentraţionar din România, dar şi din celelalte state comuniste, a fost construit după modelul Gulagului sovietic. A avut drept scop principal exterminarea elitei, a adversarilor politici ai comunismului şi, în cel mai bun caz, reeducarea elementelor ostile. În malaxorul închisorilor totalitare comuniste, individul, indiferent de vârstă, sex sau poziţie socială nu a contat, a fost zdrobit fără milă. Aşa au fost distruse în spaţiul afectat de comunism milioane de destine în numele unui ideal care, paradoxal, vorbea despre o lume mai bună“, spune istoricul ploieştean Dorin Stănescu.

Construită pe locul unor clădiri care au fost ridicate iniţial pentru o mănăstire, în 1857, închisoarea a fost preluată de Armată, doar câţiva ani mai târziu, şi transformată în penitenciar militar, destinată bărbaţilor care comiteau infracţiuni cu acest specific. De asemenea, era folosită şi pentru infractorii de drept comun, atunci când Penitenciarul din Ploieşti, oraş aflat la nici 20 de kilometri distanţă, era supra-aglomerat.

În perioada 1948-1952, cea în care aici a funcţionat şi închisoarea copiilor, penitenciarul a fost folosit pentru deţinuţii arestaţi pe motive politice. Abia din 1954, penitenciarul devine unul destinat deţinutelor de drept comun şi extins, după 1970, în două rânduri, cu două corpuri de clădire.

Penitenciarul Târgşor, în prezent, când este exclusiv puşcărie de femei. FOTO Adevărul

Elitele liceelor, reeducate forţat de generalul de securitate Nikolski

Printre deţinuţii aduşi de comunişti la Târgşor se numărau în special minori care îndrăzneau să se împotrivească sistemului: împărţeau manifeste, organizau acţiuni de sabotaj sau făceau parte din Frăţiile de Cruce, mişcările legionare. Mulţi dintre ei formau elita liceenilor din întreaga ţară, adolescenţi premianţi şi olimpici care au înţeles pericolul comunist, atunci în perioada de început în România, şi au reacţionat prin mişcări de stradă.

Printre elevi erau şi câţiva condamnaţi încă de pe vremea regimului Antonescu, arestaţi tot de pe băncile şcolilor. În perioada de la Târgşor aveau între 25 şi 28 de ani, printre aceşti veterani ai temniţelor fiind Virgil Maxim, considerat un „sfânt al închisorilor“ Aurel Stoica, Alupoaie Constantin, Nour Mihai sau Tache Rodas. Primii doi au fost polii în jurul cărora elevii de la Târgşor s-au coalizat în lupta împotriva „reeducării“.

Reeducarea minorilor era coordonată personal de Nikolski (Alexandru Nicolschi), celebrul activist comunist de origine evreiască, şef al Securităţii regimului comunist şi cunoscut torţionar, unul dintre organizatorii „Experimentului Piteşti“.

Copii de 12 ani, închişi pentru politică

Multe alte motive, unele de neimaginat, făceau ca diverşi copii din întreaga ţară să fie închişi la Târgşor. Virgil Maxim, unul dintre „veteranii“ închişi la Târgşor, arestat pe când era elev de clasa a XII-a, povesteşte un astfel de episod în memoriile sale, „Imn pentru crucea purtată“.

„Toamna lui 1949 prevestea furtună, Nicolski et comp. voiau să cunoască pe viu rezultatul reeducării la Târgşor şi îşi anunţaseră vizita. S-au luat măsuri rapide şi severe. Cei socotiţi capi ai fiecărui grup, au fost izolaţi şi li s-a aplicat un regim sever: alimentaţie proastă, fără scoatere la aer, ferestre oblonite, percheziţii în cameră zilnice.
La puţine zile a venit Nicolski. I-a vizitat întâi pe copiii rămaşi în curtea atelierelor. (…) Pe noi ne-a privit din uşă, fără să întrebe pe nimeni, nimic. Ne-a aruncat la plecare o privire moartă, nepăsătoare. Peste câteva zile a fost izolat Dumitru Stamu, din grupul tulcenilor, macedonean de 14-15 anişori. Ne-a povestit cum a decurs vizita lui Nicolski. Copiii fuseseră scoşi în careu şi Nicolski a trecut în revistă această floare a sufletului românesc. Avea o mină sadică. În faţa celor mai tineri, l-a întrebat mirat pe Ionel Ladea (cel mai mic dintre deţinuţii de la Târgşor, fiul sculptorului Romulus Ladea, din Cluj – n.r.):
- Câţi ani ai tu?
- Am împlinit 12 ani şi de un an fac politică, a răspuns micuţul Ionel, fără să clipească, ţintuindu-l pe Nicolski.
Cazul lui era următorul: un ofiţer de securitate încerca să intre în graţiile doamnei Ladea, mama lui Ionel. Dar demnitatea morală a doamnei era mai presus de închipuirile prostului cu caschetă şi cizme ofiţereşti. Securistul şi-a închipuit că prin şantaj şi-ar putea atinge scopul; i-a arestat copilul, aşteptând ca doamna să-i cadă la picioare.
Ceea ce nu s-a întâmplat. Drept răzbunare, l-a implicat pe Ionel în grupul celor arestaţi din liceu pentru atitudine anticomunistă.  La anchetă, Ionel s-a purtat mai presus de orice critică; a urmat condamnarea şi trimiterea la Târgşor.
Ce s-o fi petrecut în sufleutul lui Nicolski, numai Dumnezeu ştie.
- Şi tu faci politică, bă? l-a întrebat apoi pe Dumitru Stamu.
- Da, fac politica dragostei de neam, în ţara mea“.

„Îngeri blânzi în faţa cărora îţi venea să cazi în genunchi şi să le săruţi aripile nevăzute“

Din vara anului 1948 şi până în luna iunie a anului 1949, la închisoarea din Târgşor au sosit nu mai puţin de 800 de copii, în mare parte elevi. „Din toamnă şi până în primăvară, aici soseau grupuri de elevi între 12 şi 18 ani, din toate părtile ţării. Slăbiţi, timoraţi, unii bolnavi, dar cu ochi de lumină dulce, ca nişte îngeri blânzi în faţa cărora îţi venea să cazi în genunchi şi să le săruţi aripile nevăzute, care fâlfâiau neputincioase pentru zborul spre înaltul din care coborâseră“, descrie sosirea copiilor la închisoare Virgil Maxim.

Virgil Maxim, în momentul arestării, în 1941. FOTO arhive

Reeducarea urmărea depersonalizarea

„Prin «reeducare» se urmărea depersonalizarea tineretului, elevii şi studenţii erau obligaţi să se «autodemaşte», adică să spună tot ce n-au spus până acum la anchete, o adevărată autoterfelire, autodesfiinţare ca şi când ar fi propriul său adversar.
Următoarea fază era distrugerea modului de viaţă tradiţional, trăit în normalitate, prin renunţarea la religie, la părinţi, fraţi, prieteni, iubită, toţi cei dragi pe care trebuia să-i discrediteze, să-i batjocorească, să-i terfelească, să-i pună la stâlpul infamiei, adică să-i «demaşte». Erau nevoiţi să inventeze demascări hilare, că a trăit cu sora lui, că tatăl său a fost un curvar etc. În faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însuşi să devină torţionar şi să-şi schingiuiască tovarăşii de suferinţă pentru a-i „reeduca” după acelaşi tipar şi în felul acesta, el devenea «om nou» în concepţia comunistă. Astfel fiinţa omenească era doborâtă într-o înjosire morală fără precedent în istoria omenirii. Se urmărea identificarea victimei cu agresorul pentru a obţine o mutaţie psihologică. Prin tortură trebuia să-şi însuşească reflexe pavloviene“, relatează Victor Roşca, un alt fost deţinut al închisorii, în volumul „Experimentul Târgşor“.

Copiii erau suspuşi frigului, bătăilor, erau înfometaţi şi izolaţi în camere strâmte, fără lumină, cu ferestrele bătute în scânduri, în care aerisirea se făcea prin crăpături minuscule din jurul tocurilor de la uşă şi ferestre.

De asemenea, reeducarea presupunea ca, sistematic, copiii să asculte prelegeri şi prezentări comuniste, ţinute de conducerea închisorii, iar minorii să-i studieze pe Marx şi Engels, potrivit mărturiilor celor care au trecut prin Târgşor. De multe ori, prelegerile pe care deţinuţii erau forţaţi să le susţină în faţa „colegilor de reeducare“ se întoceau împotriva torţionarilor, pentru că deţinuţii strecurau în discursuri versete din Biblie, dar şi îndemnuri la rezistenţă împotriva sistemului.

Greva de solidaritate pentru hrană

Torţionarii foloseau însă şi alte metode, menite să-i forţeze cei care se împotriveau reeducării, în pofida episoadelor de educaţie comunistă forţată, corecţii fizice, izolare şi restricţii alimentare, după cum o arată numeroase mărturii ale foştilor deţinuţi.

„Dacă în primele câteva luni de detenţie, copiilor li se permitea să primească lunar un pachet şi o vizită, mai apoi, acest «privilegiu» nu a mai fost îngăduit decât celor care primeau bine reeducarea.
Pentru a-i face pe copii să colaboreze şi să devină supuşi sistemului, conducerea închisorii s-a folosit de planuri viclene. Astfel, obligaţia de a munci a fost folosită împotriva deţinutilor. Cei aproape opt sute de deţinuti aveau la dispoziţie numai vreo cinci sute de locuri de muncă, în ateliere, la bucătărie şi în alte dependinţe ale închisorii.

Pentru a crea conflicte puternice între copii, conducerea a hotărât ca numai cei care muncesc să poată primi pachet şi vizita lunară, precum şi mâncare mai bună, ceilalţi urmând a fi trecuţi cu vederea (…). I-am făcut pe copii să înţeleagă intenţia administraţiei. Aşa că pregătirea diferenţiată a hranei n-a durat decât o zi, două. Bucătarii, deşi primeau raţii separate făceau o singură mâncare pentru toţi; aparent serveau din cazane deosebite. Turnătorii şi-au dat seama şi au introdus omul lor la bucătărie. Atunci s-a întâmplat un act de solidaritate la care administraţia nu se aştepta: cei ce munceau au declarat grevă. «Ori beneficiem toţi de acelaşi regim îmbunătăţit, ori niciunul!», a fost atitudinea copiilor la şedinţa convocată de administraţie“, a scris Virgil Maxim.

Experimentul Târgşor, considerat unul secret, nu a avut efectul scontat şi a dus la desfiinţarea închisorii pentru că mulţi copii au rezistat „reeducării“, iar cei consideraţi „reeducaţi“ au fost izolaţi de către deţinuţii care nu au vrut să renunţe la crezul lor.

Din 1952, copiii au început să fie trimişi la Canal şi la Gherla, iar mai apoi, la Jilava. Mulţi au murit din cauza chinurilor şi ororilor fizice şi psihice îndurate.

Vă mai recomandăm

Eugen Ţurcanu, imaginea monstrului de la Piteşti. În istoria comunismului românesc Eugen Ţurcanu reprezintă o odioasă personalitate. Conducator al torţionarilor de la Piteşti, acesta a dat de multe ori dovadă de o cruzime criminală fără limite.

„The New York Times“: „Procesul torţionarilor din România, călătoria unei ţări într-un trecut sadic“. Cotidianul american „The New York Times“ a publicat, duminică, un articol despre procesul torţionarilor din România, prezentând poveştile celor doi şefi de penitenciare care au fost deconspiraţi: Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior.