Cum a vrut un savant japonez să scape omenirea de prostie. A inventat un tratament pentru sporirea inteligenţei

La începutul anilor '30, o ştire făcea furori în rândul europenilor, după ce un savant de origine niponă, profesor la Facultatea de Medicină din Berlin, anunţase că este pe cale să descopere un tratament care va contribui la sporirea inteligenţei umane.

Printre primii pacienţi ai medicului japonez s-au aflat, scria presa vremii, un ministru care dorea să devină mai deştept pentru a găsit o soluţie împotriva crizei mondiale, un dansator, un figurant de cinema şi un student.

Comparat cu Serge Voronoff, chirurgul francez de origine rusă care, în anul 1920, a devenit celebru şi bogat datorită tehinicii sale de a grefa ţesut testicular de maimuţă pe testicule de om cu scopul de a obţine o întinerire a pacienţilor săi (de regulă milionari), despre profesorul japonez To-Idi, cel care încerca să caute un leac împotriva prostiei, se scria că are toate şansele să depăşească celebritatea francezului, dacă tratamentul său va da rezultate.

Pacientul trebuia să expire un gaz care să excite creierul

Savantul To-Idi a pornit de la ideea, conform publicaţiei Ilustraţiunea română (1933), suplimentul ziarului Universul, că, dacă activitatea creerului poate fi oprită prin inhalare de eter, atunci medicului nu-i mai rămânea decât să descopere un gaz cu calităţi contrare eterului cu care “să excite creşterea activităţii creierului.”

Medicul japonez reuşise să inventeze o maşinărie cu ajutorul căreia potenţialii săi pacienţi urmau să inhaleze ozethon, un gaz care conţinea în cea mai mare parte ozon curat. Evident, To-Idi nu a folosit în timpul experimentelor sale direct pacienţi umani, ci iepuri albi.

“Reuşita experienţei a fost uimitoare: profesorul To-Idi a găsit a doua zi după experienţă, micuţele cuşci deschise şi iepuraşii evadaţi” se arată în articolul dedicate savantului nipon în suplimentul Ilustraţiunea Română.

Servitorul, primul pacient

În momentul în care a trecut la etapa superioară, To-Idi a avut nevoie de un pacient uman, aşa că i-a cerut omului său de încredere, servitorului său să încerce să inhaleze gazul miraculous.

“Carl, care fusese totdeauna un element conştiincios, supus, ordonat şi punctual, a devenit după inhalarea ozethonului, neascultător, nepunctual şi după aceasta ceru sporirea salariului. Primul om ozethonificat trebui foarte curând să-şi părăsească stăpânul”, scrie Ilustraţiunea Română.

Când ochii  străluceau prea tare, inhalarea de gaz era oprită

Ozethonificarea nu era deloc o experienţă plăcută pentru pacient. Acesta trebuia să se supună unui întreg ritual şi să fie capabil să reziste o perioadă îndelungată într-un spaţiu de mici dimensiuni şi închis, timp în care trebuia să inhaleze acel gaz, sub atenta supraveghere a unui asistent.

„Experienţa se face în felul rumător – se menţionează în articolul citat anterior – pacientul e instalat într-o celutlă cu gaz. Doctorul observă incontinuu reflexul ochilor. Imediat ce aceştia încep să strălucească prea tare, inhalaţia de gaz e oprită. Asistenta, care distribuie gazul în celulă, poartă o mască, ce o fereşte de a inhala ozethon.”

Un politician şi un artist, pe lista celor care au dorit să devină mai înţelepţi

O perioadă, vestea că un savant descoperise un tratament împotriva prostiei s-a răspândit repede, astfel că pacienţii dornici să devină ceva mai înţelepţi nu au întârizat să apară, în speical din Germania, acolo unde îşi desfăşura activitatea To-Idi.

„Acei ce vin să caute la profesor înviorarea minţii sunt de toate categoriile. Un dansator şi figurant de cinema vrea să dea expresiei lui melancolice o trăsătură mai energică, mai virilă, un student vine să-şi refacă memoria extenuată, înaintea unor examene, un om de stat, şeful unui minister străin, aflător în Germania, vine să recapete prin ozethon puteri noi pentru a rezista depresiunilor cauzate de marea criză universală...”, scrie autorul articolului publicat în Ilustraţiunea Română.

Deşi To-Idi nu a fost bine primit de autorităţile Germane ale timpului şi nici de colegii săi, care nu i-au acordat prea multă încredere şi sprijn, terapia cu ozon s-a dovedit a fi una benefică, în prezent fiind folosită în tratarea afecţiunilor din sfera neurologică (depresia, scleroza multiplă, boala Alzheimer, fiind recomandată şi în recuperarea după un accident vascular cerebral).