Catalogul elevului I. L. Caragiale: documentul arată un şcolar cu note bune la matematică, dar mici la limba română şi la purtare

Un document rar, păstrat la Ploieşti din anii de şcoală ai lui I.L. Caragiale, catalogul din ultimul an de gimnaziu, arată că şcolarul Caragiale era unul mediocru, cu absenţe, note destul de mici la română şi la purtare, clasat al cincilea din cei opt elevi ai clasei.

Marele Caragiale este încă un exemplu clasic, ca multe altele din literatura română, de genialitate şi talent înnăscute, „paşaportul său pentru nemurire“ neavând nimic de a face cu rezultatele şcolare, pe care realitatea „matriculului“ le arată ca unele mediocre. De altfel, Caragiale s-a considerat întotdeauna un „autodidact“ şi obişnuia să glumească spunând că „are doar patru clase“.

Din documentările făcute de istoricul Ieronim Tătaru, până la vârsta de 18 ani, Caragiale a absolvit 11 clase, fără a termina vreodată liceul sau a susţine bacalaureatul.

Studiile sale s-au desfăşurat oarecum dezorganizat, cu schimbări de şcoli şi chiar de oraşe de la un an la altul. Şi rezultatele sale şcolare au variat de la „premiant cu coroană“ în şcoala primară până la media 7, în ultimul an de gimnaziu.

Oricum ar fi, însă, instrucţia dobândită de Caragiale la Ploieşti a fost una temeinică, iar tânărul Ioan Luca şi-a însuşit foarte bine limba franceză încât, aşa cum relatează Şerban Cioculescu, „mai târziu avea să dobândească o înţelegere intimă a acestei limbi şi să înfunde confraţi cu studii pariziene, cu probleme filologice pentru ei insolubile“.

Anii petrecuţi la Ploieşti îl vor determina să spună, întotdeauna, că acesta este oraşul natal, iar de-a lungul vieţii a revenit aici în numeroase rânduri, având foarte mulţi prieteni, cel mai de seamă fiind Constantin Dobrogeanu-Gherea.

„Emul“ în anii de şcoală primară

Curiozitatea de a răsfoi un document atât de rar, atât prin valoarea istorică în sine, cât şi cea derivată prin asocierea cu marele scriitor, precum catalogul în care apare elevul I.L.Caragiale, în anul şcolar 1866-1867, este lesne de înţeles şi nu se doreşte, în nici un caz, un demers care să diminueze cu ceva importanţa copleşitoare a lui Caragiale pentru literatura română.

Caragiale (1852-1912) s-a mutat la Ploieşti împreună cu familia pe când avea şase ani. Prima clasă o face, în 1858, la o şcoală de pe lângă Biserica Sfântul Gheorghe Vechi, unde învaţă română şi matematică de la dascăl şi preot, cu litere chirilice, fapt care îl va determina mai târziu să spună că a învăţat „în slova popească“.

A doua clasă primară, la Şcoala Primară de Băieţi din Ploieşti, o întrerupe din motive de sănătate şi este nevoit să o repete. Mai târziu, experienţa acestui an, în care îl are ca învăţător pe ardeleanul Basile Drăgoşescu, îl face să spună despre acesta că i-a fost „părintele spiritual“.

În clasele a III-a şi a IV-a are rezultate excelente la învăţătură şi este „premiant cu coroană (emul)“.

În 1863 începe gimnaziul, la un „pensionat“ privat din Ploieşti, perioadă din care lipsesc documentele matricole, iar în 1864, Caragiale începe clasa a II-a la Gimnaziul din Ploieşti. O termină cu media 9 „prea bene“, iar clasa a III-a cu media 8 „prea bene“.

Este momentul unei noi mutări, la noul gimnaziu al oraşului, Sfinţii Petru şi Pavel, care funcţiona în sediul actualului Muzeu de Istorie şi Arheologie Prahova.

Nota 4 la limba română

Din acest an şcolar, al patrulea de gimnaziu (1866-1867) se păstrează, la Muzeul Caragiale din Ploieşti, catalogul clasei în care apare elevul „Caragiale Ioan“. Caragiale termină acest an cu 12 absenţe, motivate, şi media 7, ceea ce îl clasează pe locul al cincilea din cei opt elevi ai clasei.

Aşa cum se observă din catalog, Caragiale a studiat latina şi limba română, caligrafia, matematica, fizica şi  ştiinţele naturii, istoria şi geografia, limba franceză şi desenul. Structura catalogului arată că notarea se făcea, la fiecare materie, pe mai multe puncte: absenţe, aplicaţiunea, lucrarea în scris, studiul şi purtarea. Notarea se făcea pe fiecare lună a anului şcolar, din septembrie până în iunie.

Surprizător pentru marele mânuitor de cuvinte meşteşugite şi rigurosul păzitor al regulilor gramaticii de mai târziu, Caragiale are, în acest an şcolar, note mici la limba română, chiar şi 4 la „lucrarea în scris“ şi 6-7 la „studiu“. Notarea de la această materie este dublată de note de 6 şi 7 la „purtare“. În schimb, la matematică, are frecvent 9 şi 10, atât la scris cât şi la purtarea la oră. De asemenea, la istorie şi geografie are note de 7 şi 8, la fizică 6,7 sau 8, la franceză note între 5 şi 9, iar la caligrafie 7 şi 8.

După acest an şcolar, Caragiale urmează o clasa a V-a, de liceu, în particular, la Bucureşti, aşa cum spun biografii săi, şi încă două clase absolvite la Conservatorul dramatic din Capitală, avându-l ca profesor pe unchiul său, Costache Caragialli.

Concluzia performanţelor şcolare ale lui Caragiale, cel puţin din anul 1866-1867, îi aparţine conservatorului Monica Bostan de la Muzeul I.L. Caragiale din Ploieşti. „Este evident că dramaturgul avea absenţe, ca orice elev, că pare un elev mediocru, cu note surprinzător de mici la limba română şi este doar al cincilea din cei opt ai clasei. Dar despre cel clasat pe locul I sau pe locul III din clasă, nu a auzit nimeni, vreodată, nimic!“

Catalogul lui Caragiale, salvat de un elev după bombardarea Ploieştiului

Povestea găsirii catalogului este una la fel de originală şi de savuroasă. Mircea Gociman, cel care l-a găsit, un ploieştean care a fost bun prieten al lui Nichita Stănescu, relatează episodul într-un blog dedicat amintirilor despre oraş şi personalităţile acestora.

Povestea vine în contextul bombardamentelor din 1944 asupra Ploieştiului, care au distrus şi două treimi din Liceul Sfinţii Petru şi Pavel.

„În fundul clasei în care învăţam, erau amplasate nişte dulapuri imense în care elevii mai mari înghesuiseră cum au putut cele câteva cataloage rămase în stare acceptabilă, după distrugerea arhivei liceului, peste care picase o bombă, ceva mai mică însă. Cu imaginaţia noastră bogată, specifică vârstei de 13 ani găsisem o întrebuinţare vechilor cataloage, care datorită scoarţelor lor solide deveniseră obiecte de joacă cu care ne băteam în pauze, când organizam adevărate meciuri de lupte cu cataloage“, povesteşte Mircea Gociman.

În timpului unui astfel de „meci“, un catalog folosit ca „armă“ de către Gociman se deschide la o pagină pe care este scris numele lui Caragiale. „Am îngheţat, la fel şi colegii de lângă mine, realizând că ne aflăm în faţa unui eveniment deosebit. Primele cuvinte murmurate de cineva au fost … să-l ducem la cancelarie … cine ? … tu l-ai găsit tu să-l duci … Pe vremea aceea intrarea unui elev, mai ales din cursul inferior, în cancelarie, era aproape un sacrilegiu, aşa că după ce mi am aranjat puţin ţinuta, am luat catalogul în mână şi escortat de câţiva colegi mai curajoşi am plecat la cancelarie. (...) Mi-am luat inima în dinţi şi de frică că nu o să pot vorbi am strigat aproape «Am găsit catalogul lui CARAGIALE», ceea ce a făcut ca toţi profesorii din sală să se îndrepte către mine, aşa că am prins curaj şi în liniştea generală am deschis repede catalogul la pagina cu pricina şi am încercat să plec. După momentul de uluire generală, profesorul care mă ţinea de mână ca să nu plec, a început să strige la mine m-a apostrofat pentru faptul că am îndrăznit să umblu prin arhiva cu cataloage. A intervenit atunci profesorul de franceză George Iancu Ghidu, care cu calmul şi prestanţa dânsului le-a făcut morală colegilor lui ce se repeziseră la mine … cum puteţi certa un copil care a făcut o astfel de descoperire senzaţională, pentru că a găsit acest catalog trebuie să-l iertăm de orice păcate“, mai scrie Mircea Gociman.

„În scurtele momente în care am avut răgaz să privesc prin acel catalog, pot să vă spun că elevul Ion Luca Caragiale avea note modeste, dar pe vremea când marele geniu făcea şcoala notaţia era mult mai severă şi nici acesta nu se prea omora cu cartea“, este concluzia „descoperitorului“.

Vă mai recomandăm

Cinci lucruri mai puţin ştiute despre Caragiale. Legistul care i-a făcut autopsia: „Nu am văzut creier mai frumos, nici ateroscleroză mai avansată“. Tone de hârtie s-au scris, de-a lungul timpului, despre Caragiale, lucruri povestite de el, de familie sau consemnate de prieteni şi relatate de biografi şi istorici ai literaturii. Cu fiecare aprofundare a operei şi a vieţii dramaturgului, lucruri inedite ies mereu la iveală.