Vinul făcut de Rebreanu din dragoste pentru soţia Fanny, „resuscitat“ la Ştefăneşti. Povestea singurei crame din România complet autonome energetic

Cu o tradiţie de peste şase secole, vinul de Ştefăneşti ajunsese la începutul anilor 2000 o specie pe cale de dispariţie. Graţie însă a trei tineri din localitate pasionaţi de viticultură, tradiţia vinificării în zonă a reînviat. Acum, în localitatea argeşeană Ştefăneşti, pe dealul Marcea, în singura cramă complet autonomă energetic din România se produc vinuri de calitate.

Prima atestare documentară a Podgoriei Ştefăneşti-Argeş  datează din 1388, când domnitorul Mircea cel Bătrân a întărit Mănăstirea Cozia cu mai multe vii situate în Dealul Piteştilor şi hotarul Călineştilor. În secolele XVII-XIX, podgoria Ştefăneşti se situa pe locul al II-lea între podgoriile Munteniei, după Dealu Mare.

Până în 1990, pe dealurile de la Ştefăneşti, localitate aflată la câţiva kilometri de Piteşti, erau aproximativ 1.400 de hectare de viţă de vie, toate aparţinând Staţiunii de Cercetare şi Producţie Viti-Vinicolă de aici, înfiinţată în 1959. Din păcate, retrocedările făcute după 1990 şi managementul defectuos au făcut ca în procent covârşitor cele aproximativ 1.400 de hectare de viţă de vie ale Staţiunii să fie lăsate în paragină. În 2004, Staţiunea s-a transformat în Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură.

„Am decis să reînviem tradiţia vinificării din pasiune pentru locurile natale şi pentru vinul de Ştefăneşti”

Soarta vinului de Ştefăneşti părea compromisă. Însă un tânăr entuziast chiar din zonă, pe numele său Cosmin Smadu, a decis să reînvie tradiţia vinificării în zonă. Iniţial a avut un asociat, însă acesta a renunţat în scurt timp la afacere. Nu şi Cosmin, care a decis să apeleze la doi buni prieteni din copilărie, fraţii Silviu şi Eugen Procopiu. Şi în 2010 au înfiinţat Casa de Vinuri Ştefăneşti. Cei trei au reuşit şi să salveze DOC-ul de Ştefăneşti în ultima clipă. Denumirea de origine controlată (DOC) reprezintă un nume geografic al unei podgorii, centru viticol sau localitate, ce identifică originea vinurilor provenite din acel teritoriu delimitat, cu caracteristici de calitate datorate exclusiv factorilor naturali şi umani din acel teritoriu. Şi, încet-încet, vinul de Ştefăneşti a început să renască.

Am mers cu Cosmin Smadu pe dealul Marcea de la Ştefăneşti, acolo unde se află cele 25 de hectare de viţă de vie pe care le-a cultivat cu asociaţii săi, pentru a ne spune povestea reînvierii acestuia brand local special.

Ca să ajungi la dealul Marcea trebuie obligatoriu să mergi cu un 4x4. Şi asta pentru că drumul nu e asfaltat, ploile şi zăpada au lăsat şanţuri adânci, iar traseul a devenit unul cu adevărat unul de offroad. Pe măsură ce drumul şerpuieşte, panorama devine una superbă. Asta însă doar dacă te uiţi în stânga. Pentru că în dreapta vezi terenurile de viţă de vie lăsate în paragină. „În 2009, cei de la Institut a trebuit să predea o parte din teren ca să pună în posesie oamenii care mai aveau de luat teren în urma retrocedărilor”, îmi spune Cosmin Smadu. Problema mare cu terenurile retrocedate şi pe care odinioară creştea viţa de vie este că în procent covârşitor acestea nu sunt cultivate. Mulţi dintre cei care au primit terenuri le-au lăsat pur şi simplu necultivate.

 Îl întreb pe Cosmin de unde a venit această idee a reînvierii unui brand. „Din pasiune. Am decis să reînviem tradiţia vinificării din pasiune pentru locurile natale şi pentru vinul de Ştefăneşti. Ideea o aveam din copilărie”, îmi răspunde. Cosmin Smadu îmi spune şi că i-a convins repede pe cei doi prieteni din copilărie să devină asociaţii săi: „Le-am zis: N-aveţi ce face, vă apucaţi de vie”. Şi s-au apucat. Iniţial, au luat în arendă 12 hectare, iar în 2011 au plantat viţă de vie pe 10,7 hectare. În primul an de plantare, gradul de prindere a fost de doar 50%: „Nu aveam experienţă în domeniu”. Ulterior, pas cu pas, Cosmin Smadu şi asociaţii săi au început să se specializeze. Apoi au început să cumpere teren. La ora actuală, Cosmin Smadu şi fraţii Procopiu deţin 25 de hectare în proprietate şi 12 hectare în arendă.  

Apropo de birocraţie şi efectele retrocedărilor pe bandă rulantă, Cosmin îmi povesteşte o situaţie tipică pentru România: „La un moment dat am dorit să cumpărăm 10 hectare care aveau 20 de proprietari în urma retrocedărilor. Numai că actele, cu tot cu succesiuni, costau de 10 ori mai mult decât terenul în sine”.

O Toscană în miniatură

Îl întrerup pe Cosmin din explicaţii deoarece o imagine paradoxală îmi atrage atenţia. Terenurile lăsate în paragină se întind până la graniţa cu podgoria sa şi a asociaţilor săi. O podgorie îngrijită impecabil în contrast la doar câţiva paşi cu un teren abandonat unde pe vremuri creştea viţă de vie. La cât de frumoasă e zona, ai senzaţia că te afli într-o Toscană în miniatură.

Oprim în mijlocul podgoriei cultivate de pe dealul Marcea. În faţa mea e o clădire cu design futurist. În fapt, este singura cramă complet autonomă din România. Energia electrică este asigurată de cele 102 panouri fotovoltaice de pe acoperiş ce au în total 25 KW. Crama are şi o pompă geotermală, pentru care s-au făcut trei foraje la câte 120 metri adâncime. Forajul pentru apă a fost făcut la 200 metri adâncime. „N-avem nicio factură de utilităţi de la nimeni”, zâmbeşte Cosmin Smadu.

Podgoria la cea mai mare altitudine medie din sudul României

Trebuie spus că plantaţia de pe dealul Marcea este podgoria situată la cea mai mare altitudine medie din sudul României: 413 metri. Ca sol, „este o zonă destul de dificilă, pământul argilos ţine apă”, precizează Cosmin Smadu. Şi din această cauză, costurile anuale pentru a întreţine podgoria, între 2.500 şi 3.000 de euro pe hectar, sunt duble faţă de alte zone, iar producţia de vin este la jumătate. Pe podgoria de pe dealul Marcea este cultivat un singur soi roşu-Fetească Neagră, restul fiind soiuri albe: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Fetească Albă şi Regală, Tămâioasă Românească şi Riesling de Rin. „La Tămâioasa Românească rezultatele sunt spectaculoase”, îmi spune Cosmin. Şi după ce guşti un pahar de Tămâioasă Românească de pe dealul Marcea nu ai cum să nu îi dai dreptate: vinul e o minunăţie, cu arome complexe şi greu de uitat de către papilele gustative. Şi Feteasca Neagră de Marcea e o mare surpriză plăcută.

Solurile reci şi grele de pe dealul Marcea au avantajele lor pentru podgorie, deoarece imprimă vinurilor mineralitate şi aciditate puternică. Alte avantaje al poziţionării podgoriei la altitudine mare: media anuală a temperaturilor mai scazută, pentru o coacere lentă; diferenţe mari de temperatură între zi şi noapte, pentru arome mai puternice.

Un oenolog de doar 31 de ani a contribuit la crearea unor vinuri excepţionale

Cosmin Smadu şi asociaţii săi au un colaborator special care a contribuit mult la crearea unor vinuri excepţionale. La doar 31 de ani, George Cojocaru, originar din Piteşti, este un oenolog de primă mână, profesor la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti şi doctor în oenologie. „A fost un mare noroc să îl întâlnim. Este extrem de pasionat de ceea ce face şi rezultatele se văd”, îmi spune Cosmin Smadu.

La crama Marcea se îmbuteliază în medie 40.000 de sticle cu vin anual. Crama este însă gândită pentru o capacitate de producţie de 100.000 de sticle pe an.

„Am investit peste 1,5 milioane de euro. Nu e genul de business din care să faci profit repede”

Cosmin Smadu şi cei doi asociaţi ai săi au investit până acum peste 1,5 milioane de euro în crama şi podgoria de pe dealul Marcea, câteva sute de mii de euro provenind din fonduri europene. Şi asta deoarece cei trei asociaţi au reuşit să obţină şi finanţări nerambursabile pentru restructurarea şi reconversia podgoriilor, prin Programul Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol. „Este o investiţie făcută din pasiune. Trebuie să pui foarte multă pasiune. Nu e genul de business din care să faci profit repede. Investim de 7 ani aici”, spune Cosmin Smadu. Şi pentru că e pasionat de vinurile de calitate, Cosmin Smadu, care e economist de profesie, are din 2011 şi un master în oenologie. Încă o dovadă a pasiunii pentru vinuri, dezvăluită tot de Cosmin Smădu: „De trei ani ne producem singuri materialul săditor”.

Ca şi distribuţie, cei trei asociaţi se bazează pe un distribuitor regional. Vinurile produse pe podgoria Marcea se vând în Capitală şi în sudul ţării, doar în reţeaua HoReCa, fără distribuţie în supermarketuri. „Ne concentrăm foarte mult pe piaţa locală şi pe Bucureşti”, precizează Cosmin Smadu. Vinurile Marcea se găsesc spre comercializare şi pe mai multe site-uri web de profil.

Vinul denumit în onoarea soţiei lui Liviu Rebreanu

În 1930, Liviu Rebreanu a cumpărat o casă şi o podgorie la Ştefăneşti, foarte aproape de dealul Marcea. Marele romancier a cultivat aici viţa de vie şi a produs vinul „Truda Fanny”, denumit astfel în onoarea soţiei sale Fanny.

Din respect pentru pasiunea marelui scriitor pentru vin, Cosmin Smadu şi asociaţii săi au decis să preia conceptul acestuia. Iar gama de vârf a vinurilor produse pe dealul Marcea, care este şi cea mai căutată alături de gama Marcea Reserve, poartă numele „Truda Fanny”. Vinuri de colecţie şi de poveste în acelaşi timp.

Am intrat şi în crama Marcea, care arată ca una din Vest. Aparatură de ultimă generaţie şi curăţenie impecabilă. În sala de maturare, unde temperatura este de 10 grade, vinurile licoroase stau până la doi ani în baricuri de stejar, iar cele roşii şi albe între 6 luni şi un an.

În urmă cu doi ani, a fost lansată gama L’attitude şi Loungeitude, un joc de cuvinte ce exprimă o stare, o atitudine. Pe sticlele din această gamă sunt trecute coordonatele geografice exacte ale podgoriei Marcea.

„Mizăm pe patriotismul local, care ar trebui să crească”

Alături de fraţii Silviu şi Eugen Procopiu, Cosmin Smadu are numeroase planuri şi proiecte pentru dezvoltarea afacerii în următorii ani: „Ne gândim să facem şi oenoturism”. Cosmin Smadu îmi spune că şi-ar dori ca patriotismul local să fie mai mare, inclusiv în ceea ce priveşte vinurile: „Mizăm pe patriotismul local, care ar trebui să crească”. Iar piaţa de vinuri din judeţul Argeş, unde se vând anual un milion de sticle, este una cu mare potenţial. Şi, cine ştie, poate că peste câţiva ani, dealurile de la Ştefăneşti vor fi din nou pline de viţă de vie. Ca pe vremuri. Primul pas a fost deja făcut pe dealul Marcea.