Simptome ale copilului sub trei ani care ar trebui să te ducă cu gândul la autism

Simptomele de autism devin sesizabile, de obicei, înaintea vârstei de 3 ani, băieţii fiind cei mai afectaţi de această tulburare. Observarea timpurie a semnelor care pot pune diagnosticul de autism este esenţială pentru dezvoltarea ulterioară a copilului. Intervenţia timpurie pentru copiii cu autism este extrem de importantă, spun psihologii.

“Tulburarea autistă este o tulburare de dezvoltare caracterizată printr-o deteriorare semnificativă a interacţiunii sociale, întârzieri semnificative în dezvoltarea limbajului şi o gamă restrânsă de comportamente, interese şi activităţi repetitive şi stereotipe”, explică, pentru Adevărul, psihologul Mihaela Cruceru. 

Este dificil de acceptat că micuţul tău are o problemă atât de gravă. Este şi motivul pentru care, în multe cazuri, semene destul de vizibile care ar putea face legatura cu autismul sunt pur şi simplu, ignorate de către părinţi. 
 

“De multe ori, părinţii nu vor să accepte că există o problema cu copilul lor şi diminuează importanţa semnalelor de alarmă pe care le-au identificat. Însă acest lucru nu ajută deloc copilul, ci doar îi îngreunează situaţia, deoarece cu cât se întârzie vizită la un specialist, urmată de intervenţie, cu atât progresul va fi mai lent şi recuperarea mai anevoioasă", spune specialistul.
 

Există o serie de simptome care ne pot ajuta să identificăm mai uşor notele timpurii ale autismului. "Viitorul copil autist poate avea următoarele manifestări: evită contactul visual, nu răspunde atunci când este strigat, nu arată cu degetul, nu îşi doreşte compania celorlalţi, pare mai interesat de obiecte decât de oameni, manifestă o întârziere a apariţiei limbajului, nu se implică în activităţi de joc, preferă să se joace singur, are episoade de râs sau de plâns fără motiv, are dificultăţi în dezvoltarea motricităţii fine/grosiere, hipersensibilitate/hiposensibilitate (lumini, sunete etc), manifestă tulburări gastrointestinale, stereotipii, nu reacţionează la pericole, recurge la autostimulare, emite sunete fără sens, are tulburări de somn, reacţionează în mod inadecvat la schimbările apărute în rutina sa”, mai spune specialistul.

"Nu s-a determinat în mod sigur dacă vaccinurile cauzează autism"

Chiar şi în ziua de azi, autismul este încă, din punct de vedere etiologic, un mister neelucidat. “Sunt vehiculaţi mai mulţi factori responsabili de declanşarea acestei tulburări, printre care amintim factorii genetici care, în urmă unui studiu efectuat pe un eşantion de două milioane de persoane în Suedia, s-au demonstrat a fi în aceeaşi măsură de importanţi ca şi factorii de mediu, spre surprinderea cercetătorilor. Vârsta înaintată a mamei, naşterea prematură a copilului sau alte complicaţii la naştere, consumul de antidepresive în ultimele luni de sarcină, infecţii ale mamei în perioada în care este însărcinată precum şi expunerea ei sau a copilului la substanţe toxice sau la un mediu poluat sunt considerate posibile cauze care pot declanşa autismul”, mai spune psihologul. 

În cazul vaccinurilor, atât de des incriminate în ultimul timp, nu există dovezi că ar duce la autism

 Flora intestinală, incriminată şi ea
 

“În urma unor cercetări, oamenii de ştiinţă au studiat flora intestinală a copiilor cu autism şi se pare că perturbarea acesteia poate fi responsabilă cu declanşarea simptomelor de autism. Pentru o funcţionare optimă a organismulu, este necesar un echilibru între bacteriile utile, necesare, şi bacteriile patogene, care se găsesc în flora intestinală. Cercetările arată că numărul bacteriilor patogene din flora intestinală a copiilor cu autism este mai numeros la aceştia decât la copiii tipici. Se pare că o flora intestinală nesănătoasă a mamei, ce prezintă un dezechilibru, poate fi transmisă şi copilului. Este foarte greu de demonstrat care dintre aceşti factori sunt responsabili şi care sunt mai puţini responsabili de declanşarea simptomelor de autism, însă, în continuare, oamenii de ştiinţă cercetează cauzele acestei tulburări pervazive de dezvoltare”, mai spune Mihaela Cruceru. 

Intervenţia timpurie este esenţială

Psighologii au demonstrat că un copil cu autism ajutat mai devreme face progrese mai bune decât un altul, cu acelaşi diagnostic, care a început terapia mai târziu.

“În primii ani de viaţă, creierul copilului dă dovadă de plasticitate. Orice informaţie şi experienţă trăită de acesta îi influenţează reţelele neuronale, mediul fiind deci un factor decisiv în dezvoltarea copilului Astfel, se formează mai multe circuite responsabile cu transportul a tot mai multe informaţii şi de aceea copilul poate învăţa foarte multe lucruri. Intervenţia timpurie pentru copiii cu autism este extrem de importantă, întrucât amplifică plasticitatea şi capacitatea lor de învăţare pe care o au în primii ani de viaţă. Cu cât copilul este adus mai devreme în terapie, de la o vârstă cât mai fragedă, cu atât şansele că acesta să facă mai rapid progrese cresc. Fiecare copil are un stil diferit de a progresa, unii dintre ei rămânând doar cu anumite note reduse de autism, căpătând un anumit grad de independenţa, alţii rămânând dependenţi social toată viaţă", arată Mihaela Cruceru. 

Terapia Comportamentală Aplicată (ABA), una dintre cele mai utile metode de învăţare, dă rezultate inclusive în cazul copiilor autişti.
 

“Terapia are la baza modificarea comportamentelor disfuncţionale ale copiilor cu autism. Această terapie are la baza principiul condiţionării operante a psihologului American B.F.Skinner, care a demonstrat, în urma experimentelor sale, că un comportament care este recompensat imediat are mai multe şanse să se repete, decât un comportament nerecompensat. Recompensa folosită în terapie este elementul esenţial de care depinde progresul copilului, aceasta reprezentând un lucru dorit de copil, lucru pe care îl primeşte după ce execută o sarcina dată de către terapeutul sau. Recompensa oferită poate fi alimentară (ciocolată, pufuleţi, seminţe, un fruct), de natură materială (plastilină, balonaşe de săpun, jucăria preferată) sau socială (o îmbrăţişare, gâdilat, aplauze). Terapia ABA deschide un univers de oportunităţi de învăţare pentru copiii diagnosticaţi cu tulburări (indiferent dacă este vorba de tulburarea autistă, sindromul Asperger, SindromulDown, tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie - ADHD etc)”, mai spune psihologul.

Specialistul precizează că pentru fiecare copil în parte se creează un program individualizat de terapie, numărul de şedinţe stabilindu-se în funcţie de severitatea simptomelor. “Vârsa cât mai mică a copilului adus în terapie, alături de profesionalismul terapeutului şi de coparentalitatea părinţilor şi, uneori, tratamentul medicamentos, sunt factori decisivi în ceea ce priveşte progresul copiilor afectaţi. Pentru o evoluţie satisfăcătoare, este recomandat că persoanele afectate să urmeze un program de terapie pe tot parcursul vieţii”, încheie Mihaela Cruceru.