Salvarea unei biserici din Argeş, ridicate în vremea fanarioţilor
0
De peste 50 de ani, la Muzeul Goleşti din Argeş se află o superbă biserică din lemn realizată în 1813-1814. Ea a fost adusă aici demontată, în 1968, din satul Drăguţeşti din comuna argeşeană Cotmeana, de la o distanţă de aproape 50 de kilometri, pentru a fi salvată de la dispariţie.
Ctitorită în perioada 1813-1814, biserica de la Drăguţeşti a fost ridicată într-una dintre cele mai frumoase zone din judeţul Argeş, pe un deal ce coboară spre încântătoarea vale a râului Cotmeana. Comunitatea în mijlocul căreia se afla biserica purtând hramul „Sfântul Nicolae“ se ocupa în special cu prelucrarea lemnului, alături de creşterea vitelor şi cultivarea pomilor fructiferi.
Satul Drăguţeşti, numit azi Spiridoni, era înconjurat de păduri dense, misterioase şi nesfârşite, din care sătenii îşi luau lemnul pentru construcţii, în special pentru clădirea de biserici, meşteşug pe care îl practicau generaţie după generaţie.
O legendă locală spune că Drăguţ, unul dintre cei şase ctitori, era un păstor moldovean căruia i-a plăcut atât de mult plaiurile argeşene, încât nu le-a mai părăsit. Alături de fiul său Constantin şi de alţi patru oameni înstăriţi, a ctitorit, în 1814, biserica satului.
Primul pas: şirul aprobărilor
Iustin Dejanu, directorul Muzeului Goleşti, a oferit în premieră, pentru „Weekend Adevărul“, documente, informaţii şi fotografii legate de mutarea bisericii. Conform acestora, în anul 1962, Ministerul Învăţământului şi Culturii, prin Direcţia Arte Plastice, sesiza Sfatul Popular al Regiunii Argeş că în satul Drăguţeşti, comuna Cotmeana, „se află în stare de prăbuşire o biserică de lemn“. Se recomanda trecerea la Secţia de Etnografie de la Goleşti a „unor piese pentru conservare şi valorificare“.
Trebuie menţionat că Muzeul în Aer liber de la Goleşti nu exista în acea perioadă, ci era amenajată doar o secţie pavilionară de etnografie şi artă populară. Aşadar, în anul 1968, Muzeul de Istorie şi Etnografie Goleşti a înaintat, spre aprobare, Comitetului Judeţean pentru Cultură şi Artă dosarul referitor la biserică. Se cerea strămutarea la Goleşti, în secţia Etnografie; achiziţia a fost făcută în acelaşi an, la 13 februarie.
Cât a costat toată operaţiunea
„Starea de conservare nu era deloc bună. Cu toate acestea, echipa de muncitori şi muzeografi a recuperat foarte mult material lemnos. Transportul s-a efectuat în mai multe etape“, spune Iustin Dejanu, directorul Muzeului Goleşti.
Costurile de demontare, transport şi remontare a edificiului au fost de 68.000 de lei, la nivelul anului 1968, când paritatea era de 6 lei pentru un dolar – ceea ce înseamnă costuri de peste 10.000 de dolari.
Imagine de la demontarea acoperişului bisericii în 1968 FOTO: Muzeul Goleşti
La inaugurare, în 1971, biserica a primit hramul „Dimitrie cel Nou“. „Lăcaşul de cult este aşezat pe o temelie puţin înaltă din cărămidă, fiind construit din bârne de lemn de stejar, îmbinate la colţuri în coadă de rândunică şi respectă planul construcţiilor religioase tradiţionale din perioada respectivă, având un plan dezvoltat pe lungime, de tip navă, formată din: pridvor semideschis, pronaos de dimensiuni mici, naos generos cu boltă semicirculară, altar şi turlă de formă octogonală, ce adăposteşte clopotul, fiind situată pe pronaos cu acces din interior. Acoperişul este lucrat în patru ape, cu colţurile rotunjite, învelitoarea fiind din şindrilă“, adaugă Iustin Dejanu.
Sculptura regională, din abundenţă
Accesul în curtea bisericii se face printr-un portic dublu, cu patru stâlpi decoraţi cu motive geometrice ce susţin un acoperiş în patru ape. Poarta în zăbrele este ornamentată cu decoraţii geometrice sub formă de cruci. Monumentul impresionează prin decorurile exterioare: un brâu median lucrat în torsadă care înconjoară întreaga construcţie.
„Pridvorul, semideschis, cu balustradă, este format prin prelungirea tălpilor şi a cosorobilor bisericii. În partea din faţă este susţinut de patru stâlpi, lucraţi în torsadă, prevăzuţi cu capiteluri lucrate cu motive florale şi geometrice – baroc popular“, descrie Iustin Dejanu. Din punct de vedere decorativ, pridvorul este partea cea mai elaborată în ansamblul construcţiei. Grinda fruntar, împreună cu grinzile laterale, sunt puternic profilate prin traforuri săpate adânc, stârnind imaginaţia. Stâlpii sunt şi ei sculptaţi puternic cu fus răsucit, bază şi capitel, după model preluat din arhitectura de zid regională.
Remontarea bisericii la Goleşti FOTO: Muzeul Goleşti
Tinda şi biserica sunt împărţite de un perete plin, perforat doar de accesul central, în ax. Altarul este ascuns de restul încăperilor prin structura iconostasului, care permite trei intrări rituale şi un spaţiu deschis sub rotundul bolţii. Toată construcţia de lemn stă pe un fundament zidit din cărămidă, ridicat peste o jumătate de metru de la nivelul solului.
În interior, iconostasul şi mobilierul originale se remarcă printr-o frumuseţe desăvârşită.
Actul de identitate
Pridvorul, însă, este un adevărat document. Momentul şi faptele de început ale lăcaşului sunt redate într-o succesiune de inscripţii săpate în pridvorul bisericii. Contextul istoric este surprins în pisania scrisă pe superbul fruntar, chiar peste intrare. Textul ei, în limba română cu litere chirilice, într-un stil hieratic, reţine următoarele: „Această sfăntă biserică sau făcut în zilele lui Io Gheorghie Caragia v[o]d[ă] [cu cheltu]eala şi osteneala ro [robilor lui Dumnezeu]... .eu Draguţi“. În dreapta acesteia apare numele lui „Dimitrie Boşneanu“.
Detaliu al iconostasului bisericii FOTO: Muzeul Goleşti
Meşterii care au lăsat culturii noastre acest valoros monument de arhitectură în lemn, din zona Argeş, şi-au însemnat numele pe partea interioară a cosoroabei din pridvorul bisericii şi pe peretele exterior al pronaosului. Ei sunt: Marin Mihai – meşter, Tănase – meşter, Dumitru – meşter, Marin – meşter, Barbu – meşter, Şerban – meşter, Constandin Crucer şi Enache, Marin dulgheriu, Stanciu. De asemenea, inscripţionat pe peretele exterior al pronaosului, găsim şi anul realizării construcţiei, anul 7322 al erei bizantine, adică anul 1814 d.Hr.
Vă mai recomandăm şi:
Povestea lui Radu Golescu, unul dintre marii actori ai Revoluţiei de la 1848
Se încarcă comentariile...
