Povestea primei şcoli înfiinţate în sudul României. A ridicat-o Dinicu Golescu, iar fiii de ţărani şi de boieri învăţau cot la cot
0Şcoala Slobodă Obştească de la Goleşti a fost o instituţie-model pentru prima jumătate a secolului XIX: oferea cursuri şi manuale gratuite tuturor elevilor, indiferent de rangul social pe care-l aveau. Aşa s-a împlinit visul cărturarului Golescu: să se înveţe în limba română în Ţara Românească.
La Complexul Muzeal Goleşti, aflat la doar opt kilometri de Piteşti, stă şi azi în picioare clădirea în care a funcţionat prima şcoală rurală cu predare în limba română din sudul ţării. Şcoala Slobodă Obştească a fost înfiinţată pe cheltuiala boierului şi cărturarului Dinicu Golescu, iar inaugurarea a avut loc, cu surle şi trâmbiţe, în anul 1826.
„Pentru a vesti deschiderea şcolii la Goleşti, Dinicu Golescu a decis să se folosească de reclamă pentru a-i convinge pe părinţi să-şi dea copiii la şcoală. Logofătul a folosit cuvântul «înştiinţare», atât pentru a atrage atenţia tuturor, precum şi pentru a accentua faptul că se va comunica ceva important. Astfel, mesajul prin care Dinicu Golescu a vestit deschiderea şcolii reprezintă un document grăitor bazat pe principiul devenit tradiţie, moştenit de la Gheorghe Lazăr, acela de a păstra învăţământului un caracter naţional“, povesteşte muzeografa Cristina Boţoghină.
Niciun copil nu era lăsat în urmă
Istoria şcolii este însă chiar mai veche, căci înaintea lui Dinicu Golescu a fost tatăl lui. Boier „apreţuitor al învăţăturii“, cum îl descria Ion Heliade Rădulescu, banul Radu Golescu a deschis o şcoală începătoare în limba română, care şi-a încetat activitatea în 1821. Aşadar, Dinicu Golescu a dus mai departe visul părintelui său – acela de a oferi acces la educaţie tuturor copiilor. Format în climatul favorabil al unei familii cu vechi tradiţii patriotice şi umanitariste,
Dinicu Golescu a moştenit de la tatăl său nu doar averea, ci şi compasiunea pentru cei umili şi năpăstuiţi. Nu s-a împăcat cu gândul ca „cel sărac şi obidit să zacă în întunericul neştiinţei“. Din acest motiv, la şcoala pe care a înfiinţat-o se putea înscrie orice elev, indiferent de statutul social. Aşa se face că în şcoala din Goleşti învăţau, cot la cot, fii de boieri, fii de ţărani şi de ţigani – care în 1826 erau consideraţi robi.
O şcoală de sta ca-n afară
„Şcoala din Goleşti s-a înscris, în contextul învăţământului românesc de la începutul secolului al XIX-lea, ca prima şcoală în limba română din mediul sătesc al Ţării Româneşti, cu o programă de învăţământ superioară, bine conturată, ce rivaliza cu a înaltelor şcoli cunoscute de Dinicu Golescu în ţările europene vizitate“, explică Cristina Boţoghină.
Muzeograful Cristina Boţoghină, explicând istoria acestei şcoli-unicat FOTO: Denis Grigorescu
Călătoriile făcute în Occident, în ţări precum Franţa, Germania şi Austria, i-au oferit lui Dinicu Golescu noi perspective şi l-au făcut să înţeleagă cât de importante sunt educaţia şi cultura pentru o societate sănătoasă. „Cum puteam, ochi având să nu văd, văzând să nu iau aminte, luând aminte să nu asemăn, asemănând, să nu judec binele şi să nu poftesc a-l face arătat compatrioţilor mei?“, nota Golescu în volumul „Însemnare a călătoriei mele“.
GOLESCU FĂCEA LOBBY PENTRU EDUCAŢIE
Pe lângă faptul că orele ţinute la Şcoala Slobodă Obştească erau destinate pentru „fiii nobleţii, ai norodului şi robi pământeni“, cursurile erau gratuite, la fel şi manualele, iar sponsor principal a fost chiar Dinicu Golescu. În afară de predarea materiilor în limba română, el încuraja şi studierea altor limbi: latina, franceza, germana, greaca şi italiana. În plus, boierul a dus personal muncă de convingere cu părinţii, cărora le recomanda să-şi dea copiii „să auză cursul învăţăturilor“ de la o vârstă cât mai fragedă, pentru a dobândi o bună creştere şi cunoştinţe generale.
Şi-a dorit să fie o şcoală-internat la care să vină şi copii de prin alte părţi ale Ţării Româneşti, aşa că a amenajat şi dormitoare, în partea dreaptă a foişorului de pază al lui Tudor Vladimirescu.
Dorinţa i s-a împlinit, căci la şcoala din Goleşti au învăţat copii din judeţele Muscel, Argeş şi Dâmboviţa.
O SOLUŢIE EUROPEANĂ PENTRU O PROBLEMĂ ROMÂNEASCĂ
Câteva dintre cărţile folosite la şcoala de la Goleşti acum aproape două secole FOTO: Denis Grigorescu
Curând, a apărut o problemă, la fel de actuală azi: mulţi elevi, puţini profesori. Soluţia găsită a fost introducerea unei metode de predare la modă atunci în Europa – Bell-Lancaster. Pedagogii englezi care dau numele metodei au iniţiat învăţământul mutual sau monitorial. Mai precis, elevii buni la învăţătură erau însărcinaţi să-i supravegheze şi să-i ghideze pe colegii mai mici. Pentru aplicarea acestei metode, au fost folosite „tablele pedagogice“ ale lui Theodor Pallady. Deşi sună sofisticat, nu erau altceva decât tabele agăţate pe perete, cu ajutorul cărora se învăţau abecedarul, lectura, aritmetica.
Dinicu Golescu a încredinţat conducerea şcolii, ca dascăl şi scolarh (n.r. – director), transilvăneanului Aaron Florian, cărturar de seamă, bun cunoscător al limbii latine, propagator în Muntenia al ideilor Şcolii Ardelene. Printre dascălii de la Goleşti s-a numărat şi Ion Heliade Rădulescu, pentru o perioadă scurtă, ce-i drept, în toamna anului 1827.
Manualele, împărţite gratuit
Pentru învăţarea „scrisului şi cetirii“, care se preda în clasa întâi, şcolarii aveau la dispoziţie tabla neagră de pe peretele clasei şi lada cu nisip. În clasa a doua, elevii aflau despre istoria românilor din volumul cărturarului ardelean Petre Maior, „Istoria pentru începutul Românilor din Dacia“ (1812). Geografia se învăţa din „Atlasul“ în care este şi harta Valahiei, alcătuit de Iordache Golescu, tipărit la Viena, la 1800.
Ctitorul şcolii din Goleşti a fost şi autor de manuale didactice, pe care le-a împărţit gratuit elevilor săi. Astfel, Dinicu Golescu a adunat arhicunoscutele fabule despre vulpea care, neajungând la struguri, pretinde că ar fi acri, despre greierele nepăsător la apropierea iernii şi furnica harnică, despre ursul păcălit de vulpe.
„Istoria popoarelor celor mai vechi şi a celor mai vestite din Europa“, printre materiile studiate
În pragul începerii anului şcolar, Aaron Florian trimitea „Annunciatio“, o „înştiinţare“ în care, alături de îndemnul adresat părinţilor de a-şi trimite copiii la Goleşti, era şi programul şcolii, în text bilingv. Programul de învăţământ era împărţit în două cursuri: cel inferior, ghimnasticesc, cu clasele I-V, şi cel superior, filosoficesc, cu clasa a VI-a. Se studiau: aritmetica, istoria şi geografia Ţării Româneşti, geografia Europei şi „istoria popoarelor celor mai vechi şi a celor mai vestite din Europa“, mitologia, logica, geometria, fizica şi ştiinţele naturale.
Lada de nisip pe care elevii învăţau literele şi numerele FOTO: Denis Grigorescu
„În fiecare an, elevii dădeau examene pentru a trece în următoarea clasă. La fel ca în Renaşterea, când Homo Renascentista a aspirat spre universalitate şi a iscodit misterele lumii care-l înconjura, şcoala din Goleşti a urmărit să dezvolte fiinţa umană cât mai complet, pe cât mai multe planuri, aşa cum reiese din multitudinea şi diversitatea de materii. Formula de chemare la şcoala din Goleşti – „Annunciatio“ – ne duce cu gândul la Renaşterea, care înseamnă «Buna Vestire» şi care a reprezentat un îndemn atât la luminarea minţii, cât şi a sufletului“, spune Cristina Boţoghină.
„Cele mai multe şcoli sunt destinate băieţilor, făcând o mare nedreptate fetelor“
În cadrul preocupărilor sale pedagogice, Dinicu Golescu a acordat o deosebită atenţie instruirii fetelor. Şcoala Slobodă Obştească a fost şi prima şcoală mixtă cu predare în limba română din Ţara Românească deschisă „aşişderea şi pentru fete care, pe lângă învăţătura cărţii, vor asculta şi învăţătură de câte lucruri cuviincioase de a şti o muiare“.
De asemenea, a existat în intenţia lui Dinicu Golescu întemeierea şi la moşia Belvedere, din Bucureşti, a unui Institut pentru educarea fetelor, însă boierul a murit înainte de a putea să-şi înfăptuiască acest proiect. Din planurile lui aflăm, însă, că fetele trebuiau să înveţe, printre altele, franceza, italiana şi germana, catehism, istorie, aritmetică, gramatică, retorică, mitologie, morală, economia casei, cusături, croituri, pictura sau zugrăveala şi dansul.
Dinicu Golescu era un militant pentru dreptul la educaţie al femeilor, după cum reiese din scrierile sale. „Cele mai multe şcoli de la noi sunt destinate băieţilor, care sunt numai o jumătate din această nouă omenire ce se găseşte a rămânea în locul nostru, făcând o mare nedreptate celeilalte jumătăţi, adică fetelor, în vreme ce, ca să zic adevărul, mai că mai de trebuinţă ar fi învăţătura şi mai buna grijă a fetelor şi se vor socoti mai de mare preţ decât a băieţilor pentru că îndată ce maica natură ne dă fiinţă şi ne aduce în lume muma este cea dintâi ce ne primeşte la braţele sale cele călduroase şi se însărcinează cu îngrijirea noastră, fiind răspunzătoare pentru toată fericirea şi nefericirea noastră.“
12 ŢIGĂNUŞI MUZICANŢI
O altă trăsătură caracteristică a şcolii din Goleşti era îmbinarea armonioasă a studiului teoretic cu munca practică. Dinicu Golescu arăta că şcolarii trebuie să se ducă în „grădina cu feliurime de pometuri şi să lucreze pentru însănătoşirea trupului“, iar fetele, pe lângă învăţătura cărţii, trebuie să ştie „a împleti, a coase şi alte asemenea“.
Elevii şcolii din Goleşti au fost iniţiaţi şi în tainele artei dramatice, precum şi în ale muzicii. Astfel, prin grija lui Dinicu Golescu, s-a înfiripat un mic teatru şcolar. În ceea ce priveşte examenele, acestea se desfăşurau la Piteşti şi erau o adevărată sărbătoare. Într-un an, după terminarea examenelor, elevii au dat reprezentaţia piesei „Regulus“, de Colin, tradusă din germană de I. Văcărescu. Momentul a fost consemnat în presa vremii, fiind lăudată o copilă de 8 ani, care „prin talentul său smulgea lacrimi din ochii celor prezenţi“.
Exista în şcoala de la Goleşti şi o orchestră cu 12 muzicanţi. Golescu a adus de la Sibiu un dascăl căruia îi încredinţase instrucţiunea instrumentală a 12 ţigănuşi, din care maestrul formase: doi scripcari, doi flautişti, doi clarinetişti, un oboist, un fluieraş, doi trâmbiţaşi, un toboşar şi un ţambalist, pe care îi învăţase câteva arii, ca „O du lieber Augustin“, cântecul popular „Was macht der herr Papa“, o căzăcească şi câteva ceardaşuri.
„O DULCEAŢĂ DELICIOASĂ, NELIPSITĂ DIN ORICE CASĂ“
Rezultatele elevilor la învăţătură, atât datorită muncii lor, cât şi a dascălilor dedicaţi şi a metodelor de predare, au fost remarcabile şi nu puţini au fost absolvenţii care au făcut cariere de succes.
„În 1830, Dinicu Golescu a murit, Aaron Florian a plecat, mai întâi la Craiova, iar, în 1832, a devenit profesor de istorie la Colegiul Naţional «Sfântul Sava» din Bucureşti. Şcoala nu s-a închis, director ajungând Nicolae Nicolau, care a apelat tot la reclame pentru a promova şcoala din Goleşti. El compara învăţătura cu o «dulceaţă care, de obicei, e bună, delicioasă, nelipsită din orice casă, la fel cum se vrea şi ştiinţa de carte»“, spune muzeografa Cristina Boţoghină.
În documentele păstrate din acea perioadă nu se precizează până când a fost director Nicolae Nicolau. Se ştie, totuşi, că şcoala a fost închisă în perioada Revoluţiei de la 1848-1849.
Vă mai recomandăm şi:
Povestea lui Radu Golescu, unul dintre marii actori ai Revoluţiei de la 1848
Se încarcă comentariile...
