Piteştiul are primul muzeu de mediu din sud-estul Europei. Clădirea sa istorică a intrat în reabilitare
0Au început lucrările de restaurare a clădirii monument istoric a Muzeului Judeţean Argeş, prima instituţie muzeală românească şi din Sud-Estul Europei ale cărei obiective şi resurse au fost dedicate răspândirii informaţiilor necesare conservării mediului.
Ordinul de începere a lucrărilor privind restaurarea Muzeului Judeţean Argeş a fost dat joi, 8 iulie 2021.Şi tot joi au început lucrările. Proiectul este finanţat din fonduri europene cadrul POR 2014 – 2020 şi implementat de Consiliul Judeţean Argeş, a cărui valoare totală se ridică la peste 19 milioane de lei.
"Imediat după emiterea ordinului de începere a lucrărilor, la faţa locului s-a deplasat echipa de constructori pentru deschiderea şantierului în vederea demarării lucrărilor stabilite prin contract", precizează CJ Argeş.
Clădirea, monument istoric de categoria A, va fi, în primul rând, consolidată.
"Muzeul va beneficia de lucrări complexe de realizare a consolidărilor structurale, de eliminare a igrasiei, de refacere a finisajelor deteriorate, de refacere a învelitorii din tablă, a instalaţiilor sanitare şi de încălzire, lucrări de restaurare a subsolului, parterului, etajului, şarpantei şi învelitorii, lucrări de conservare-restaurare a componentelor artistice, atât în ceea ce priveşte structura, cât şi pentru pictură", spune directorul muzeului, prof. Cornel Popescu.
Joi s-a dat startul lucrărilor Foto CJ Argeş
Clădirea a fost construită pe locul fostului Schit Buliga
Activitatea în domeniul muzeografiei are rădăcini vechi în judeţul Argeş. Manifestări ale grijii faţă de valorile trecutului istoric şi faţă de bogăţiile şi de frumuseţile naturii apar încă de la jumătatea secolului al XIX-lea.
Cu toate acestea, de-abia în anul 1970 Muzeul Judeţean Argeş primeşte spaţii corespunzătoare de expunere în clădirea fostului Palat al Prefecturii de Argeş, un monument de arhitectură, construit în anul 1899, în stil eclectic, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu pe locul fostului Schit Buliga.
În fostul palat administrativ este organizat Muzeul Judeţean Argeş cu cele două secţii de bază: istorie şi ştiinţele naturii.
Premiere pe care Muzeul i le datorează profesorului Radu Stancu
Unul dintre cele mai importante momente din istoria Muzeului Judeţean Argeş a fost inaugurarea în august 1977 a expoziţiei de ecologie şi protecţia Mediului.
Muzeul Judeţean Argeş devenea astfel prima instituţie muzeală românească şi sud-est europeană ale cărei obiective şi resurse au fost dedicate răspândirii informaţiilor necesare conservării mediului.
Premiera i se datorează profesorului Radu Stancu, pe care cei care l-au cunoscut îl descriu ca un vizionar diplomat fin şi răbdător, blajin şi optimist, directorul de la acea vreme, cel care a implementat alături şi împreună cu colegii săi, o serie de idei valoroase.
Tot lui Radu Stancu i se datorează şi înfiinţarea, în luna februarie a anului 1971, a Galeriei permanente de artă naivă (şi astăzi unicat naţional), privită la început cu un fel de curiozitate, care a făcut din Piteşti o mică şi atrăgătoare capitală a artei naive. Iar lista proiectelor pe care le-a iniţiat e lungă.
De-a lungul timpului, Radu Stancu a venit în fruntea comunităţii muzeografice ca un cunoscut biolog şi muzeolog, dar, mai ales, ca un intelectual rasat, echilibrat şi dăruit cu o mare putere de argumentare şi de convingere. A condus aproape patru decenii un muzeu judeţean complex, cu numeroase profiluri, neocolit de serioase dificultăţi financiare, logistice şi în planul forţei de muncă specializate.
"Darul său de a armoniza asperităţile relaţiilor dintre oameni, de a le detensiona, dar mai ales cel de a pleda cauza muzeului în faţa decidenţilor i-a fost mereu recunoscut de confraţi şi de autorităţi", a decarat, pentru "Adevărul", muzeograful Dana Stancu, fiica profesorului Radu Stancu.
Tot stăruinţelor sale, inteligent direcţionate, datorează oraşul şi judeţul, noua clădire a instituţiei, modern proiectă.
"Puţine oraşe – cu orgolii culturale mult mai justificate – se pot mândri că un muzeolog i-a convins pe liderii locali să sprijine un atât de necesar proiect!", mai spune Dana Stancu.
Vă recomandăm să citiţi şi: