N-ai apucat să afli ştirile şi nici bârferle mondene?! Ti le spune Gherghina Stancu
0
Interpreta face senzaţie cu baladele-ştiri compuse de ea. A început cu cele dedicate lui Traian Băsescu, a continuat cu balada Elodiei, le-a dedicat versuri lui Vanghelie şi lui Boc şi nu i-a uitat nici pe Mutu şi Becali.
Gherghina Stancu are şi puteri paranormale pentru că de corpul ei se lipesc tot felul de obiecte : linguri, furculiţe, bani, telefoane mobile sau icoane. Argeşeanca spune, însă,că niciunul din aceste daruri pe care i le-a dat natura nu face cât dragostea pentru viaţa la ţară.
Interpreta de muzică populară Gherghina Stancu e singura cântăreţă care compune balade news. Ultima creaţie, dedicată ”Briliantului”, a făcut furori nu numai la Râca, locul de baştină al interpretei, ci cam peste tot pe unde cântăreaţa glăsuieşte. Versurile i-au venit în cap imediat după izbucnirea ultimului scandal de dopaj care l-a avut ca personaj pe Adrian Mutu. Nici n-a vrut să mai aştepte deznodământul cazului, că a şi dat verdictul: Mutu e nevinovat.
Mutu n-are nici o vină
Adi nu e mutulică/Joacă fotbal fără frică/E fala românilor/Că dă mereu câte-un gol/Dar în scandal a intrat/Pentru că iar s-a dopat/Cu pastila de slăbit/El a vrut să fie şic./A scăpat de cocaină/Şi-a înghiţit sibutramină/ Ghinionu’ l-a lovit/ Test pozitiv a ieşit./Azi de vrei să te tratezi/ Afli că doar te droghezi./ S-o ia dracu’ de pastilă/Că Mutu nu e de vină./ În fotbal e scandal mare/Şi unii vor suspendare/Dar Giovanni îl susţine/Că din fotbal banul vine.
S-o ia dracu’ de pastilă/ Că Adi nu e de vină./Azi de vrei să te tratezi/Afli că doar te dopezi.
Verdictul baladei e clar: Adi nu este de vină!. Gherghina Stancu n-a spus-o doar aşa, ca o părere. Nu! O ştie din surse sigure pentru că interpreta e conectată la paranormal, mai ceva ca Nostradamus. Poate prezice cam orice, cu o condiţie: să intre în comuniune cu natura.
“Există o legătură cu pământul pe care eu o simt foarte puternică. Acum e frig şi noroi, dar vara merg desculţă pe brazdă şi mă pătrunde o energie puternică. E suficient să mă gîndesc la un anumit lucru, că mi se şi dezvăluie anumite perspective. Aşa am prezis în 2004 că Băsescu va ajunge preşedinte . Şi nu o dată, ci în două mandate, iar lucrurile spuse de mine s-au adeverit.”, explică interpreta care mărturiseşte că divinitatea este cea care a înzestrat-o cu bioenergie. I-a dedicat, atunci, lui Traian Băsescu prima sa baladă,” Birunţa lui Traian”.
“Pe malul mării,/ Al Mării Negre/ Trece o barcă/ Şi-un marinar/ Se vebe-n zare/E un vas mare,/ E Biruinţa lui Traian/ ... Ai spus dreptate şi adevăr/Cu glasul tău până la cer/ Ai spus dreptate nu minciună / Şi Dumnezeu ţi-a-ntins o mână....”, ne interpretează cântăreaţa câteva versuri ale uneia dintre cele mai cunoscute creaţii ale sale.
Cu puterile sale paranormale i-a dat o mână de ajutor şi lui Dan Diaconescu în interminabilul serial dedicat avocatei dipărute, Elodia Ghinescu. De la argeşeanca noastră a aflat tot poporul că “Elodia e moartă/Şi totuşi ea trăieşte/Din pozele-i frivole/ Ea dulce ne zâmbeşte/ Elodia e moartă şi nimeni n-o găseşte/ Elodia e moartă şi lumea o jeleşte …. Elodia e moartă/Dar unii tot mai speră/S-apară-n zi sau noapte/Aşa, ca o himeră…”
Chiar dacă unii sau alţii au luat-o în râs, Ghergina Stancu, are de gând să continue cu baladele-ştiri.
„De-a lungul anilor s-au scris balade despre Iancu Jianu, despre Toma Alimoş, despre Avram Iancu. De ce nu s-ar scrie şi despre personalitţile zilelor noastre. Şi Becali dă o mână de ajutor săracilor, şi el e pentru mulţi un fel de salvator. Peste 100 de ani oameni vor şti cine a fost Gigi Becali, cine a fost Adrian Mutu sau Elodia ascultînd aceste balade. Eu cred că merită să merg mai departe”, spune interpreta.
Lucrează la o balada dedicată cuplului Columbeanu
Ghergina Stancu are şi abordări satirice în baladele sale. În curînd va lansa noua sa creaţie, o baladă dedicată cuplului Monica şi Irinel Columbeanu. Iată, în exclusivitate, câteva versuri ale viitoarei sale creaţii:
Adevărul, ce să spun?! /Iri este băiat bun,/ Dar cred că s-a săturat/Să mai fie însurat./ Oare Moni l-a lăsat? La lăsat la Izvorani/ Şi-a plecat să facă bani./E femeie talentată/Că tot umblă dezbrăcată,/Se distrează mititica/Lui Iri nu-i ştie frica./ El a făcut-o cucoană/Dar ea umblă numai goală/ De se-nchină babele / Că i se văd ţâţele/Şi ele vor silicoane/ Dar nu sunt ca ea, cucoane.
De Gherghina Stancu se lipesc tot felul de obiecte
Llinguri, furculiţe, cuţite, bani, farduri, telefoane mobile sau icoane. Toate rămân, ca la comandă, lipite de trupul interpretei ale cărei puteri paranormale nu se opresc la premoniţii. Cel mai bine îi stă pe frunte un cristal de cuarţ care pentu interpreta noastră e ca un talisman. “E un fel de ochiul minţii pentru mine. Îl am de vreo 20 de ani, de la o mină de pe Valea Jiului. Il port tot timpul pentru că mă apără de rele. L-am avut şi la Revoluţie, când locuinţa în care stăteam la Bucureşti, a luat foc de la un tanc. Singurele lucruri ale care au scăpat nemistuite de flăcări au fost costumele mele populare. “, povesteşte interpreta care spune că are un câmp magnetic foarte mare. “Pot să fac bioenergie. Aş putea să tratez oameni, să alin suferiţe, dar timpul nu-mi permite să mă ocup mai mult de lucrurile astea. Pot, însă, să averizez oamenii asupra unor pericole, aşa cum am mai făcut-o şi mă bucur că am acest dar”, spune Gherghina Stancu.
Crede că într-o viaţă anterioară a fost preot
Gherghina Stancu crede în Dumnezeu, în vise, în premoniţii dar şi în reîncarnare.” Cred că într-o viaţă anterioară am fost preot. Spun asta pentru că eu sunt omul care ajută. Peste tot am împărţit doar vorbe bune,”, spune despre sine Gherghina Stancu care mărturiseşte că e foarte ataşată de oamenii din satul său natal şi de casa părintească de la Râca.
Deşi locuieşte de peste 20 de ani într-un apartament în Bucureşti, interpreta mai lasă din când în când cariera şi viaţa în capitală pentru a se întoarce acasă, la coada vacii , într-un sătuc uitat de lume : Betegi - Adunaţi. Munceşte pământul cu drag şi ţine pasul cu oamenii locului. Curtea sa arată ca un SMT. Arte tractor, motocositoare, remorcă, prăşitoare, maşină de ierbicidat. Are gâşte, raţe, vaci, găini şi purcei. Are grijă de toate şi spune că nu uită nicodată de unde a plecat. Cel mai bine se simte la volanul tractorului, cântând în timp ce ară cele vreo 10 hectare de teren pe care nu le-ar înstrăina în ruptul capului. Mă doare sufletul să văd atâtea terenuri lăsate de pârloagă. Plânge pământul neamului meu şi plâng şi eu odată cu el”, spune interpreta care şi-a construit în curtea părintească o casă de vacanţă pentru clipele sale de răgaz.