Mai mulţi zimbri au fost aduşi în România din Germania. De ce trebuie să stea iniţial într-o zonă de carantină
0Patru noi zimbri au fost aduşi la finele săptămânii trecute în judeţul Argeş în cele două zone de reintroducere din zona lacului Pecineagu şi a comunei Lereşti. Cei patru zimbri au fost aduşi din Germania.
Aceştia vor sta timp de mai multe săptămâni în zona de carantină, urmând să se alăture celorlalţi zimbri în ţarcul de aclimatizare de unde vor fi eliberaţi în această vară.
Pe toată perioada aceasta, rangerii Fundaţiei Conservation Carpathia îi vor monitoriza în permanenţă pentru a se asigura că schimbarea le va prii, iar Munţii Făgăraş vor deveni curând o casă şi pentru ei.
În momentul de faţă, Munţii Făgăraş găzduiesc 24 de zimbri în liberi şi în zonele de carantină şi aclimatizare.
În cadrul proiectului LIFE Carpathia, finanţat de Comisia Europeană prin programul LIFE şi de Endangered Landscapes Programme, în toamna lui 2019 au poposit în Munţii Făgăraş primii zimbri după mai bine de 200 de ani de la dispariţia lor din pădurile României. Zimbrii au venit dintr-o rezervaţie din Germania şi din Munţii Carpaţi din Polonia.
În 2020, la sfârşitul lunii mai, Fundaţia Conservation Carpathia a pus în libertate primii opt zimbri din programul de reintroducere a zimbrilor în Munţii Făgăraş, în zona lacului Pecineagu. Zimbrii au fost, iniţial, într-o zonă de carantină, după care au fost eliberaţi într-o zonă mai mare de aclimatizare.
Vă mai recomandăm şi:
Zimbri din Suedia şi Marea Britanie au fost aduşi în România