Istoria portretului Regelui Mihai din fresca ascunsă într-o bisericuţă istorică. Povestea preotului care a protejat zeci de ani pictura de urgia comunistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În comuna argeşeană Dragoslavele, într-o biserică monument istoric veche de peste trei secole, cu un trecut zbuciumat, se găseşte o frescă care-l înfăţişează pe Regele Mihai la vârsta de 6 ani. Timp de peste patru decenii, pictura ascunsă privirilor a fost conservată cu sfinţenie de fostul preot al satului, pus de comunişti s-o raşcheteze de pe zidul lăcaşului.


La nici 20 de minute de Câmpulung Muscel, pe şoseaua ce duce spre Braşov, în Joseni-Dragoslavele, ajungem la un lăcaş ctitorit la 1661 de voievodul Grigore Ghica, una dintre cele mai vechi biserici din zona de nord a Muscelului, aşezământ cu o poveste teribilă, pentru că în vremea Primului Război Mondial a fost transformată de fascişti în lagăr pentru soldaţii români căzuţi prizonieri nemţilor.

„De la facerea ei, biserica a stat multă vreme nepictată, până în jurul anului 1800, iar în timpul Primului Război Mondial, din cauza transformării bisericii în lagăr, picturile realizate între timp au avut mult de suferit din cauza fumului. În cele 45 de zile în care au fost ţinuţi aici, ca să supravieţuiască frigului, soldaţii români, luaţi prizonieri de nemţi şi exploataţi crunt pentru realizarea infrastructurii - munciţi până la epuizare şi hrăniţi o dată la două zile - au ars în sfântul lăcaş tot ce-au apucat şi ei, mobilierul bisericii, străniile, cărţile şi tâmplăria”, povesteşte actualul preot al lăcaşului, Gheorghe Cârstina.

Ne arată sub covoare, urmele focurilor aprinse în sfântul lăcaş, acum un secol, de prizonierii lagărului fascist. „Aici şi dincoace se văd foarte bine. Era în perioada octombrie-noiembrie, însă la noi, în zona asta, din octombrie este foarte frig. Trebuia să se încălzească şi ei cumva, altfel ar fi pierit, aşa slăbiţi cum erau, sărmanii. Astfel s-a afumat toată pictura bisericii, de nu s-a mai înţeles nimic din ea”, mai povesteşte părintele.

image

Ne spune toată istoria picturii care a înlocuit-o pe cea degradată şi a unei neştiute fresce pe care el însuşi a scos-o la lumină după mai bine de patru decenii de întuneric. Contextul realizării ei e unul cu totul firesc.

„Prin 1927, pe vremea când primul patriarh al României, Miron Cristea, era mitropolit primar, devenea şi cetăţean de onoare al comunei noastre. Fusese primit cu ospitalitate şi cazat la vila unui boier local, arhitectul Dimitrie Dima, o somitate o ahitecturii româneşti şi internaţionale, după ce, la întoarcerea de la Braşov a rămas aici în pană cu trăsura. S-a arătat atât de încântat de locurile astea, încât celebrul arhitect a zis: <<Părinte, casa v-a fac cadou>>. Obştea i-a mai dat trei hectare patriarhului şi, din 1928, a venit şi a luat cheile vilelor de la Dragoslavele. Preoţimea musceleană i-a mai construit o vilă, şi şi-a făcut aici reşedinţa de vară. Pentru că ştia mult prea afumată biserica, patriarhul a dispus să se repicteze pereţii”, mai spune părintele.

"Veneau împreună cu Regee Mihai la Dragoslavele"

Cum de la 20 iulie 1927 patriarhul Miron Cristea devenise regent, exercitând puterea în numele Majestăţii Sale, urcat pe tron minor, a considerat de cuviinţă să pună portretul Regelui Mihai pe care îl aducea cu el, adesea, la Dragoslavele, alături de al său, într-o frescă realizată pe peretele din stânga al bisericii. Tot atunci au mai fost pictate şi opt icoane.

„Pictura a fost realizată de către Ioan Dogărăscu din Rucăr, un ucenic al marelui pictor bisericesc Belizarie. La ctitori, au fost puşi Regele Mihai şi Patriarhul Miron Cristea, care s-a interesat foarte mult de stadiul picturii şi a fost foarte preocupat de bunăstarea sătenilor din Dragoslavele. Ca o paranteză, merită amintit că patriarhul a adus din Elveţia zece vaci de rasă pe care le-a dat gratis sătenilor cu obligaţia ca fiecare, la rândul lui, să doneze o viţică altei familii. Din ordinul său a fost asfaltată comuna, iar Dragoslavele a fost prima localitate din mediul rural electrificată”, povesteşte părintele.

image

Regele Mihai, în prima şi scurta sa domie a trecut de câteva ori prin sfântul lăcaş. „Cei mai în vârstă pe care eu i-am prins în viaţă îşi aminteau de vremurile când regele, copil fiind, venea aici. Adesea, demnitarii din vremea în care patriarhul era prim-ministru veneau împreună cu Regele Mihai la Dragoslavele şi făceau şedinţele consiliului de miniştrii aici. Înainte de întrunirea propriu-zisă, se opreau la bisericuţa aceasta, unde să făceau un tedeum, o rugăciune de mulţumire adusă lui Dumnezeu şi abia apoi mergeau la reşedinţa patriarhului, cu tot cu regele Mihai şi staff-ul care-i însoţea”, mai povesteşte părintele.

Bătrânii care au prins acele vremuri s-au dus, însă nepoţii lor îşi amintesc poveştile bunicilor despre regele copil. Liliana Elena Vlădău e unul dintre localnicii care ştiu despre vizitele Majestăţii Sale la  bisericuţa de la Dragoslavele 

"Regele, micuţ, aşa, venea aici cu patriarhul şi toţi copiii din sat îmbrăcau cele mai bune straie"

„Bunica mea, Elena Băcioiu, era şi ea copil pe vremea când Majestatea sa a ajuns pentru prima dată rege al României, în 1927, după moartea bunicului său. Îmi povestea cum regele, micuţ, aşa, venea aici cu patriarhul şi toţi copiii din sat îmbrăcau cele mai bune straie, alea de sărbătoare, costume populare, şi-l aşteptau în faţa bisericii. Erau momente importante acelea. Mergeau cu toţii la slujbă, iar apoi, în sat, oamenii se veseleau că Majestatea Sa a trecut pe la ei. Era motiv de bucurie, iar bunica mea l-a iubit întotdeauna şi l-a stimat pe rege cum au făcut-o mulţi de-aici care au trăit acele vremuri. Tot ea îmi povestea că mulţi ani a dăinuit în biserica noastră pictura aceea cu Majestatea Sa, apoi de-odată n-a mai fost şi toţi au zis că e pierdută pe vecie’’, povesteşte Liliana Elena Vlădău.

"Au dispus ca portretul regelui să fie distrus"

Fresca a tronat vizibil pe zidul ctitorilor până la instaurarea regimului comunist, cât preotul de atunci a fost somat să raşcheteze portretul Regelui Mihai.

„Practic, comuniştii au dispus ca portretul regelui să fie distrus. Ceruseră să fie dat totul jos până la tencuială. Preotului paroh Ioan Pârvu, nici prin cap nu i-a trecut să-l dea jos pe Majestatea Sa de pe perete. Fără să spună nimănui, a dat atunci cu o soluţie specială astfel încât fresca să nu fie vizibilă. Era de fapt o culoare făcută cu un clei de oase, care se lipea pur şi simplu, fără să denatureze într-un fel pictura, dar o acoperea integral. N-a fost o soluţie aleasă întâmplător pentru că dânsul era nu doar preot, ci şi pictor şi ştia cum să trateze o pictură ca să nu fie afectată. Aşa s-a păstrat, ascunsă, zeci de ani. Pictura patriarhului, în schimb, a rămas acolo, căci el, deşi fusese regent, era fiu al satului”, povesteşte părintele Gheorghe Cârstina.

"Să ştii matale că acolo, pe peretele acela, este Regele Mihai"

Părintele Ioan Pârvu a păstrat zeci de ani secretul frescei Majestăţii Sale. Abia pe patul de moarte i-a mărturisit preotului Cârstina cum l-a ferit pe Rege de urgia comunistă.

„În februarie 1989, când am venit eu să slujesc aici, părintele ieşise la pensie. Nu ştia ce hram port şi nu mi-a spus nimic despre portretul regelui. Eu, care mă pricep la pictură bisericească (nr. este pictor şi restaurator), l-am întrebat de ce nu este nimeni pictat acolo, în locul destinat ctitorilor. Nu mi-a dat nicio lămurire. Abia după câteva luni, când a început să se simtă foarte rău şi m-a chemat să-l împărtăşesc şi să-l spovedesc, aşa, ca de plecare, mi-a spus: <<Să ştii matale că acolo, pe peretele acela, este Regele Mihai. M-au pus comuniştii să-l dau jos, dar eu doar l-am acoperit şi poţi oricând să cureţi soluţia care este deasupra>>. Mie atât mi-a trebuit...”, mai spune părintele.

”Ăsta este un semn de la Dumnezeu. În ţara asta se întâmplă ceva”

Cu puţin timp înainte de căderea comunismului, preotul Cârstina, la rândul său pictor şi restaurator, a redat lăcaşului pictura ţinută atâtea decenii în întuneric . 

„Era octombrie 1989. Nu mai îmi era frică, fiindcă deja la vremea aceea nu mai avea aşa mare impact ceea ce se întâmpla la nivel local. De altfel au fost şi semne... Pe la jumătatea lui 1989, la noi, aici, a fost o furtună grozavă. De acolo, de la schit, brazii au fost smulşi din rădăcini şi apoi culcaţi la pământ. O creangă a fost purtată până aici şi am gasit-o înfiptă în uşa bisericii. M-am dus la călugărul de la schit să văd dacă i s-a întâmplat ceva, să-l pot ajuta. Mi-a zis: <<Ăsta este un semn de la Dumnezeu. În ţara asta se întâmplă ceva>>”, povesteşte părintele Cârstina.

Câţiva ani mai târziu, în 1997, cu prilejul unei vizite în Argeş, la Nucşoara, Majestatea Sa avea să oprescă pentru câteva minute în apropierea sfântului lăcaş de la Joseni-Dragoslavele. 

„A oprit din nou în drum. Sătenii l-au văzut când arăta spre biserica aceasta. Eu eram cu crucea prin sat. Dacă ştiam că vine, trăgeam clopotul şi îi ieşeam în faţă cu Evanghelia şi cu pâine şi sare. Pentru că Majestatea Sa era unsul lui Dumnezeu. Aşa l-am considerat eu şi nu numai eu”, mai spune preotul Gheorghe Cârstina.

Ce a mai ascuns, sute de ani, bisericuţa-lagăr 

Tot preotul Gheorghe Cârstina este cel care a descoperit şi câteva însemnări ale primilor elevi ai şcolii de la Dragoslavele, şcoală care a funcţonat în tinda bisericii. 

„Când am restaurat pictura, s-a decojit o parte din grundul care a fost dat la suprafaţă şi am observat acolo nişte semne, nişte zgârieturi care nu păreau întâmplătoare. Am băgat un şpaclu, iar sub stratul de grund am găsit o scriere. Este vorba de o scriere de la prima şcoală, care a funcţionat aici în anul 1687. Am aflat multe de la bătrânii satului. Mama unui învăţător de aici a trăit 103 ani şi aflase de la bunica ei că în şcoala din tinda bisericii, copiii stăteau pe nişte băncuţe săpate în zid, iar învăţătorul stătea pe un scaun din lemn cu trei picioare şi avea o măsuţă plină cu nisip foarte fin, pe care copiii scriau cu un beţişor, după care îl nivela cu un arc foarte fin. Ei au scris însă şi pe peretele acesta, unde au desenat păpuşi, jocuri. Copiii aceştia erau pregătiţi pentru a lucra la vamă, pentru că aici, la noi, funcţiona o vamă. Era nevoie să ştie limbi străine, să poată descifra un paşaport de trecere prin vamă etc. ”, mai povesteşte preotul. 

O sculptură de sute de ani

În lăcaşul de la Dragoslavele se găseşte şi o sculpura de la catapeteasma Bisericii Sărindari din Bucureşti, numită şi Biserica coconilor, cea mai mare catedrală a Capitalei, în care se botezau fiii de domnitori. „La cutremurul din 1898, când biserica s-a dărâmat, catapeteasma a fost recuperată, protejată un timp şi apoi adusă, la dispoziţia patriarhilor, la Dragoslavele şi Rucăr (împărţită). Foarte puţină lume ştie despre piesele acestea. Nimeni nu s-a mai interesat de ele, deşi este o lucrare veche de câteva sute de ani. Eu, unul, m-am îngrijit cum am putut de ea, ca să n-o mănânce moliile şi cariile”, mai spune preotul.

image

Icoana făcătoare de minuni 

În bisericuţă se mai află, de asemenea, şi o icoană despre care se crede că este făcătoare de minuni, pentru că de ea este legată mărturia unui soldat român supravieţuitor al lagărului fascist, care, la ceas de deznădejde, a avut o viziune cu Sfântul Nicoae coborând către el şi spunându-i că va scăpa teafăr din lagăr, aşa cum s-a şi întâmplat.

image
Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite