Frumoasa agentă nazistă care a încercat să-l seducă pe Carol al II-lea. Planul era să o îndepărteze pe Lupeasca de la Curte. „Arăta sănătos şi proaspăt“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerată o propagandistă şi o mediatoare de top, agenta nazistă Edit von Coler a stat în România timp de un an şi jumătate, lucrând între ianuarie 1939 şi iulie 1940 pentru Nicolae Malaxa, la acea vreme cel mai bogat om din România. Edit Von Coler a fost rechemată în Germania după ce a avut o audienţă privată cu Regele Carol al II-lea. Iar povestea rechemării are şi acum destule semne de întrebare.

În volumul „Edit von Coler, agentă nazistă la Bucureşti” (Editura Corint, 2011), istoricul francez Jacques Picard a scris o biografie foarte interesantă a acestei femei fatale care a ajuns să fie apropiată inclusiv de Regele Carol al II-lea.

La recomandarea personală a lui Heinrich Himmler (unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai lui Hitler), în calitate de verişoară a soţiei acestuia, Marga, Edit von Coler ajunge să ocupe în martie 1935, la vârsta de 40 de ani, postul de şef al biroului de presă străină din Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei din Germania.

În 1938, având în vedere perspectivele de viitor în estul şi sud-estul Europei, şi de asemenea, planurile lui Hitler privind lărgirea „spaţiului vital”, Edit von Coler începe să se intereseze în mod deosebit de România.

În mai 1938, Edit von Coler ajunge pentru prima oară în România pentru a trimite informări în Germania. Şi în aceeaşi lună, prin intermediul ambasadorului german Wilhelm Fabricius, ea îl cunoaşte la Bucureşti pe marele industriaş Nicolae Malaxa, cel care avea să devină angajatorul ei din ianuarie 1939 şi până în iulie 1940.

În ianuarie 1939, Edit von Coler este angajată de Malaxa, dar industriaşul român nu este implicat public sub nicio formă în negocierea contractului. Şi tot în ianuarie 1939, agenta nazistă reuşeşte să obţină un apartament foarte spaţios şi elegant la etajul patru de la Athenee Palace.

Încă din ianuarie 1939, Edit von Coler îi întâlneşte pe viceprim-ministrul Armand Călinescu, pe ministrul de Externe Grigore Gafencu şi pe ministru Casei Regale şi eminenţa cenuşie a regelui, Ernest Urdăreanu.

Din ianuarie 1939 şi până în iulie 1940, Edit von Coler trimite numeroase informări foarte utile Reich-ului, îşi deschide o firmă în România şi are un rol esenţial în parafarea unor acorduri comerciale de primă importanţă între România şi Germania. 

Ce a raportat în Germania după întâlnirea cu regele 

După cum scrie istoricul Jacques Picard, „de la sosirea ei în România, Edit von Coler îţi exprimase în repetate rânduri dorinţa de a vorbi cu regele Carol al II-lea”.

În ziua de 18 iulie 1940, Edit von Coler este primită în audienţă timp de o oră de către Regele Carol al II-lea.

A doua zi, la 19 iulie 1940, Edit a trimis un raport ambasadorului Fabricius, în care explica motivaţia acestei audienţe: „În 18 iulie am obţinut o audienţă la Majestatea Sa. Chiar de la început am accentuat că sunt o simplă persoană particulară, că nu sunt la curent cu intenţiile politice ale Germaniei şi că nici nu am discutat în prealabil cu ambasadorul. Voiam să vorbesc doar cu omul, nu cu regele. Regele a vorbit despre agricultură, a mai vorbit despre diversele curente politice tradiţionale din ţară şi despre noul său partid. Pe Gheorghe Brătianu îl consideră teribil de încăpăţânat. Eu i-am spus că, din câte îl cunosc eu pe Brătianu, îl consider un patriot, onest şi o persoană de înţeles, care şi-ar oferi cu plăcere serviciile Regelui. După cum spuneam, regele m-a interesat din punct de vedere strict uman. Face impresia unui om inteligent şi arăta sănătos şi proaspăt. Pare a fi o persoană harnică şi muncitoare, care urmăreşte doar binele poporului său, bine pe care îl vede, după impresia mea, alături de Germania”.

Sursa descopera.org

Regele Carol al II-lea şi Duduia Elena Lupescu Sursa descopera.org

Problema mare era reprezentată de faptul că Edit von Coler obţinuse audienţa privată la regele Carol al II-lea fără să îl fi anunţat în prealabil pe ambasadorul oficial, reprezentantul ministrului de Externe al Reichului, von Ribbentrop.

Pe 28 iulie, agenta nazistă a fost chemată de către ministrul de Externe von Ribbentrop la Berlin. Iar pe 2 august 1940, Edit von Coler părăseşte Bucureştiul şi nu va mai călca niciodată pe pământ românesc.

„Adevăratele motive ale rechemării urgente, la doar zece zile după audienţa la rege, rămân un mister”, scrie istoricul Jacques Picard.

Şi, după cum adaugă reputatul istoric francez, „în cercurile transilvane au circulat zvonuri privind plecarea precipitată a frumoasei şi blondei ambasadoare. Gura târgului susţinea că ar fi încercat să înfiripe o relaţie cu regele, pentru a-l îndepărta de Lupeasca. Jutta von Coler (n.red.- fiica lui Edit von Coler) evocă un splendid ceas-broşă de aur, a cărui provenienţă mama ei nu a dezvăluit-o niciodată şi care ar putea susţine această ipoteză. Nu există nicio altă dovadă în acest sens. Temperamentul celor doi protagonişti nu ne permite totuşi nici să excludem această posibilitate”.

Von Coler a încercat în repetate rânduri să îi înduplece pe înalţii oficiali ai Reich-ului să o lase să revină în România, însă a fost refuzată de fiecare dată.

Edit von Coler s-a stins din viaţă pe 14 mai 1949, cu două luni înainte de a împlini 54 de ani şi după o lungă suferinţă. 

Pe aceeaşi temă: 

Incursiune la mormântul ascuns al Elenei Lupescu, femeia pentru care Carol al II-lea a renunţat la tronul României

Iubiri regale, episodul 6. Elena Lupescu, regina neîncoronată a României. Presa franceză: „Săraca doamnă Lupescu, de ea depinde toată politica românească“

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite