Cum a ajuns un spital de provincie să angajeze 15 doctori în doar câteva luni: reţeta succesului într-o perioadă în care medicii preferă să lucreze în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Spitalul Judeţean Argeş mai sunt vacante 34 de posturi de medici FOTO: Denis Grigorescu
La Spitalul Judeţean Argeş mai sunt vacante 34 de posturi de medici FOTO: Denis Grigorescu

Reprezentanţii Spitalului Judeţean Argeş au reuşit să angajeze 15 tineri medici în mai puţin de jumătate de an, în condiţiile în care mulţi doctori părăsesc anual ţara, iar alte spitale găsesc cu greu personal.

Adriana Molfea, managerul Spitalului Judeţean Argeş, arată cum a reuşit să angajeze 15 medici tineri în doar câteva luni. „În primul rând, am insistat foarte mult. Cred că nu a fost lună în care să nu organizăm demersuri pentru scoaterea posturilor la concurs. Organizam concursuri, nu se prezentau candidaţii, apoi iar organizam alte concursuri. Am dat inclusiv sfară-n ţară că avem posturi libere de medici. I-am motivat pe doctorii angajaţi şi cu aparatura achiziţionată, precum şi cu perspectivele de dezvoltare“, explică managerul.

adriana molfea spitalul judetean arges

Legat de medicii tineri angajaţi, Adriana Molfea mai precizează: „Ştiţi de ce îmi place de ei? Pentru că vin cu entuziasm, vin cu idei inovative, vin cu dorinţa de a implementa proceduri şi programe noi“. Media de vârstă a medicilor angajaţi în ultimele luni este de 35 de ani, iar salariile acestora pornesc de la 7.000 lei net.

O absolventă eminentă a refuzat mai multe oferte peste hotare

doctor georgiana galatanu

A refuzat ofertele de peste hotare

Unul dintre doctorii nou angajaţi la Spitalul Judeţean Argeş este Georgiana Gălăţanu, medic specialist Neonatologie şi originară din Piteşti. Este Doctor în Medicină, a absolvit cu media 10 Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova în anul 2005 şi are dublă specializare: Chirurgie Pediatrică – obţinută în 2012 şi Neonatologie – obţinută în 2016. A fost medic rezident în chirurgie pediatrică la Spitalul Sf. Pantelimon din Bucureşti şi a avut contract de gărzi în aceeaşi specializare cu Spitalul Orăşenesc Sf. Spiridon Mioveni – punct de lucru Călineşti. Ce a făcut-o să aleagă spitalul din Argeş? „Am ales să vin datorită calităţii umane din secţie. Este o echipă extraordinară, unde mă simt foarte bine“.

Georgiana Gălăţanu recunoaşte că a refuzat mai multe oferte de a lucra ca doctor în Europa de Vest şi Israel: „Aş fi ipocrită să spun că nu m-a tentat să plec şi să privesc înapoi să mă întreb cum ar fi fost dacă... Dar am rămas pentru că încă mai cred că se poate face ceva în România de către noi“, spune Georgiana Gălăţanu.

Nu cred că soluţia este de a pleca peste hotare”

Originar din Bucureşti, Victor Pănuş este medic specialist Radiologie şi Imagistică Medicală.

Absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti în anul 2007, medicul îşi desfăşoară activitatea în cadrul Laboratorului de Angiografie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. În anul 2015 a obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Medicină şi are şi un atestat de studii complementare în Tomografie Computerizată eliberat de Ministerul Sănătăţii.

Ce l-a motivat să vină la spitalul din Piteşti? „Îl ştiam pe medicul-şef de laborator, dr. Horia Trăilă. Eram la curent cu proiectele şi strădaniile de la nivelul Spitalului Judeţean Argeş. Mai ştiam şi că aici e o foarte bună colaborare cu managementul. Şi m-am gândit că din punct de vedere profesional ar fi o soluţie foarte bună, mai ales că în momentul de faţă pe zona de Radiologie Intervenţională e un mare deficit“.

Doctorul Victor Pănuş spune şi ce l-a făcut să rămână în România: „Eu chiar nu cred că afară umblă câinii cu covrigi în coadă. Nu cred că soluţia este de a pleca peste hotare. Cred că putem face treabă bună la nivel local. Nu cred că plecatul afară rezolvă toate problemele. Poate fi o soluţie financiară, o soluţie temporară, dar eu personal nu o apreciez ca pe o soluţie reală“.

doctor victor panus

Proiectele de sute de milioane de lei

În prezent, la Spitalul Judeţean Argeş sunt 187 medici angajaţi, alte 34 de posturi fiind vacante. 

Anul trecut, la Spitalul Judeţean Argeş s-au investit 6,4 milioane lei în echipamente noi, printre acestea numărându-se şi un RMN de ultimă generaţie.

În prezent sunt în derulare alte proiecte majore, cu finanţare europeană sau din fondurile proprii ale Consiliului Judeţean Argeş. Primul proiect se referă la consolidarea şi reabilitarea spitalului, valoarea investiţiei fiind de 78 de milioane lei (76 de milioane fonduri obţinute prin PNDL II şi 2 milioane fonduri de la Consiliul Judeţean Argeş). Investiţia presupune consolidarea a patru corpuri de clădire (actuala clădire a spitalului), recompartimentarea saloanelor, care vor avea 2-3 paturi şi grupuri sanitare proprii, respectiv rezerve cu unu sau două paturi. De asemenea, va fi schimbat în totalitate mobilierul. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 4 ani.

Un alt proiect major se referă la extinderea Spitalului Judeţean, prin construirea unui corp nou cu subsol, parter şi patru etaje. Aici, valoarea investiţiei se ridică la 76 de milioane lei, fonduri de la Consiliul Judeţean Argeş. Alte două proiecte vizează extinderea şi dotarea spaţiilor de la Unitatea Primiri Urgenţe şi dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Judeţean Argeş. Cele două investiţii depăşesc valoarea de 24 milioane lei.

În fine, ultimul proiect major va consta în construirea unui Centru de Radioterapie. Va fi construită o clădire care va deservi un centru medical de radioterapie pentru tratarea diferitelor tipuri de cancere, precum şi urmărirea în timp a evoluţiei acestora. „Toate aceste proiecte vor asigura astfel accesul pacienţilor la tratamente cât mai performante, la nivelul întregii regiuni, nu doar pentru judeţul Argeş“, mai spune Adriana Molfea, managerul Spitalului Judeţean Argeş.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite