Cum a ajuns un celebru activist comunist de la condamnat la muncă silnică pe viaţă la spion NKVD şi ministru. Povestea incredibilă a lui Constantin Doncea

Constantin Doncea

Lider al greviştilor de la Atelierele CFR Griviţa, condamnat la muncă silnică pe viaţă, evadat din închisoare, luptător în războiul civil din Spania, spion pentru poliţia politică sovietică NKVD şi ministru în Guvernul Chivu Stoica. Aşa s-ar putea rezuma viaţa de roman a argeşeanului Constantin Doncea.

Activistul comunist şi generalul Constantin Doncea s-a născut la 26 septembrie 1904, în comuna argeşeană Cocu şi a decedat la 4 noiembrie 1973, la Bucureşti. După absolvirea a cinci clase primare, Doncea se angajează ca muncitor şi devine turnător calificat. În anul 1931 a devenit membru al Partidului Comunist din România. În fişa sa de cadre, el este descris ca fiind un individ „indisciplinat, care se manifestă ca un om primitiv, agramat, dar destul de curajos”.

A evadat după doi ani de închisoare

La 15 februarie 1933, liderii muncitorilor de la Atelierele CFR Griviţa, între care şi argeşeanul Constantin Doncea, declară grevă, extinsă repede şi la alte centre muncitoreşti ceferiste şi petroliste din ţară. A doua zi, forţele de ordine, armata şi jandarmeria, primesc ordin să deschidă focul împotriva muncitorilor baricadaţi în fabrică. Acţiunea a fost coordonată de subsecretarul de stat din Ministerul de Interne, nimeni altul decât argeşeanul Armand Călinescu (viitorul prim-ministru). Cu acest prilej, au murit împuşcaţi zeci de muncitori. Constantin Doncea, în calitate de lider al greviştilor, a fost arestat, condamnat la 20 august 1933 la muncă silnică pe viaţă (aceasta fiind cea mai mare pedeapsă şi a mai primit-o din lotul greviştilor din 1933 doar Dumitru Petrescu) şi închis. Un an mai târziu, în condiţiile reluării relaţiilor diplomatice dintre România şi URSS, are loc rejudecarea procesului la Craiova. Şi de această dată Doncea şi Petrescu obţin cele mai mari pedepse şi anume 15 ani de muncă silnică. În ianuarie 1935, Cominternul organizează prin intermediul Partidului Comunist Român evadarea celor mai importanţi trei grevişti din „lotul Griviţa”. Astfel, într-o acţiune organizată probabil de Marcel Pauker şi Gheorghe Stoica, Doncea reuşeşte să evadeze din închisoarea din Craiova, împreună cu Dumitru Petrescu şi Gheorghe Vasilichi. Potrivit lui Vladimir Tismăneanu, „Dej a rămas în temniţă acumulând, se pare, o imensă doză de resentiment împotriva mai norocoşilor şi, probabil, mai binevăzuţilor [de către Komintern] colegi. Dej nu era un produs al aparatului moscovit, nu fusese direct şi nemijlocit testat întru loialitate necondiţionată lui Stalin, la faţa locului”.

A avut un conflict îndelungat cu Ana Pauker

În iunie 1935, Constantin Doncea fuge în URSS, unde va învăţa timp de doi ani şi jumătate la Şcoala Leninistă de cadre, familiarizându-se şi cu limba rusă. În 1937, Doncea este trimis pe frontul războiului civil din Spania pentru a lupta în brigăzile internaţionale aflate de partea socialiştilor spanioli. În acelaşi an, un ziar din Odessa scrie despre el că ar fi încercat să fugă peste graniţă şi că ar fi fost împuşcat de grăniceri. Notorietatea de care se bucură îl face un individ interesant pentru poliţia politică sovietică, NKVD, al cărei agent devine. La vremea aceea, Ghiorghi Dimitrov îl considera cel mai important dintre românii aflaţi în emigraţie în URSS. Cu toate acestea, la venirea Anei Pauker la Moscova, ea îl preferă pe Vasile Luca în rolul de colaborator al său, ceea ce va sta la baza unui îndelungat conflict cu Doncea.

După declanşarea celui de-al doilea război mondial, armata sovietică îl foloseşte în mai multe acţiuni de sabotaj şi lupte de partizani (potrivit mărturiei lui Alexandru Bârlădeanu). Printre altele, Doncea a fost paraşutat şi în Crimeea. La 19 august 1944, Constantin Doncea este paraşutat de sovietici în România, dar nu reuşeşte să ia legătura cu conducerea Partidului Comunist din România. După răsturnarea guvernării antonesciene şi constituirea în martie 1945 a guvernului condus de Petru Groza, Doncea a fost înaintat pe15 august 1945, la gradul de locotenent-colonel de infanterie. A primit, de asemenea, la 18 martie 1950 gradul de general maior - arma artilerie.

Viceprimar al Bucureştiului timp de patru luni

Pentru o perioadă, Doncea a fost membru în Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român şi viceprimar al Bucureştiului în perioada noiembrie 1947 - februarie 1948. A îndeplinit între februarie 1948 şi martie 1950 funcţia de adjunct al Ministrului construcţiilor. În perioada martie 1950 - mai 1952 a îndeplinit funcţia de comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului. În mai 1952 a fost trecut în rezervă. În perioada 11 mai 1956 - 21 ianuarie 1957, Doncea a îndeplinit funcţia de ministru al colectărilor în Guvernul Chivu Stoica. La Plenara Comitetului Central a PMR din 9-13 iunie 1958 a fost scos din conducerea Partidului Muncitoresc Român, fiind acuzat de activitate antipartinică, fracţionism, revizionism şi „concepţii anarhice”, împreună cu alţi lideri comunişti aşa cum ar fi Grigore Răceanu, Ovidiu Şandru, Eugen Genad, Heinrich Genad, Ion Drancă, Constantin Moflic, Ştefan Pavel, Vasile Bîgu, Vasile Negoiţă şi Iacob Coţoveanu. Ei au fost acuzaţi de Gheorghiu-Dej şi Gheorghe Vasilichi (susţinuţi, între alţii, de Vasile Vîlcu, Simion Bughici, Mihai Burcă, Ştefan Voicu, Barbu Zaharescu, Ofelia Manole şi chiar de soţia lui Răceanu, Ileana Răceanu). Discursul cu principalele acuzaţii împotriva lui Doncea şi a celorlalţi veterani a fost rostit de Nicolae Ceauşescu. Un alt lider comunist, Leonte Răutu, i-a acuzat şi de faptul că se pronunţaseră pentru o linie revizionistă şi îşi exprimaseră simpatia pentru comunismul de tip iugoslav. Se pare, după unii istorici, că motivul real al eliminării „grupului Doncea” l-au constituit resentimentele lui Dej faţă de unii ilegalişti ai partidului care îl criticaseră pentru abandonarea idealurilor comuniste ale mişcării clandestine, pentru înstrăinarea faţă de mase şi pentru marginalizarea vechilor membri de partid din perioada de ilegalitate. Doncea a fost reabilitat în anul 1968 în urma plenarei CC a PCR împreună cu toţi cei excluşi din partid de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Constantin Doncea a murit în anul 1973 la Bucureşti.