Cârciuma din Argeş care l-a inspirat pe Caragiale să scrie „Năpasta“. Scriitorul, vrăjit de „frumuseţea desăvârşită“ a unei hangiţe de etnie romă

Pe locul unde era hanul au fost construite mai multe case FOTO: arhiva Sorin Mazilescu

„Năpasta”, una dintre cele mai cunoscute piesa de teatru ale lui Ion Luca Caragiale, a fost inspirată de o călătorie făcută de marele dramaturg cu prietenul său Ion Suchianu în comuna argeşeană Tigveni. Ajunşi la cârciuma din sat, cei doi au fost vrăjiţi de frumuseţea fetei care servea la masă.

După cum precizează Sorin Mazilescu, etnolog şi profesor la Universitatea Piteşti, în comunitatea de rudari de la Momaia-Tigveni, pe plaiul dealului Momaia, era un han vestit, unde hangiţa Ana Momaianca „îşi făcea vânzarile ciobanilor ce coborau spre baltă la iernat şi tuturor călătorilor ce traversau acest deal spre Curtea de Argeş”. Interesant este şi faptul că respectivul han a aparţinut familiei Brătienilor.

Şerban Cioculescu menţionează în lucrarea „Viaţa lui Caragiale”, geneza piesei „Năpasta”, aşa cum a rămas ea relatată de către Ion Suchianu, prietenul lui Caragiale din acea perioadă.

Conform spuselor lui Suchianu, acţiunea dramei „Năpasta” a fost inspirată dintr-o călătorie a celor doi în localitatea Tigveni de pe Topolog, unde, la cârciuma din sat, servea o fată de o frumuseţe desăvârşită. „Venind de la Râmnicu-Vâlcea spre Curtea de Argeş, cei doi s-au oprit la o cârciumă-han de pe malul Topologului, la intrarea în satul Tigveni. „Aici am fost serviţi de o fată de o frumuseţe aşa de desăvârşită, că nu ne puteam lua ochii de la dânsa; era cât p-aci să ne încurcăm acolo, dacă nu venea vizitiul să ne spuie că trebuie să ne grăbim ca să ajungem pe lumină la Curtea de Argeş, căci noaptea nu-s tocmai sigure drumurile pe aici”, spune Caragiale. La ieşirea din cârciumă, Caragiale se adresează unor flăcăi din sat, care aşteptau să intre şi ei în cârciumă: „Măi, da’ frumoasă fată aveţi voi la cârciuma voastră!”, iar unul dintre flăcăi i-au răspuns că pentru fata aceea o să se facă moarte de om“. Continuându-şi drumul peste dealul Momaia, în imaginaţia lui Caragiale se ţese intriga unei drame psihologice: „Năpasta”, mai relatează în cartea dedicată lui Caragiale, criticul Şerban Cioculescu.

Năpasta este ultima piesă de teatru a dramaturgului Ion Luca Caragiale, apărută în 1890. Premiera acestei piese avea să determine o creştere a adversităţii faţă de opera marelui dramaturg. Este singura dramă scrisă de acesta şi probabil prima piesă românească jucată într-o limbă străină.