Când devine toxică prietenia cu propriul copil. Greşeala pe care o fac adulţii, care duce la inversarea rolurilor părinte-copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prietenia cu propriul copil este, de multe ori, prost înţeleasă, iar cea mai frecventă greşeală a adultului, într-o astfel de relaţe, este că nu-şi mai asumă rolul normativ de disciplinare, iar copilul ajunge, astfel, să aibă dificultăţi în relaţiile personale viitoare şi în raport cu autoritatea reprezentată la nivel social.

“Relaţia părinte-copil are la bază o legătură emoţională puternică, în mare parte transmisă biologic, dar şi construită în urmă interacţiunii directe. Părintele joacă un rol decisiv în formarea emoţională a viitorului adult, oferind afecţiune şi răspunzând nevoilor de dezvoltare ale acestuia. Datorită lipsei timpului şi implicării intense în viaţa profesională, mulţi părinţii încearcă să reechilibreze situaţia şi consideră că aspectul afectiv al relaţiei cu propriul copilul este cel mai important. Astfel, se manifestă tendinţa de a pune accentul pe aspectele emoţionale ale relaţiei, neglijând sau minimalizând rolul funcţional al părintelui. Acest rol presupune nu doar hrănirea adecvată a copilului, schimbarea scutecelor sau asigurarea unui mediu securizat, ci şi transmiterea unor coordonate importante legate de dimensiunea socială a existenţei umane: reguli, norme, relaţia cu autoritatea, relaţia cu ceilalţi oameni etc”, explică, pentru ”Adevărul”, psihologul Ionuţ Ghiugan.

Când rolurile sunt confuze sau inversate, apar problemele

Prietenia cu propriul copil îi poate fi acestuia din urmă benefică doar dacă părintele stabileşte clar limitele până la care merge relaţia de prietenie, fără a lăsa loc interpretărilor. 

“În mod natural, copilul va încerca să testeze limitele relaţiei părinte-copil, dorind să obţină maximul de automie şi independenţă. Acest lucru, la început, nu pare nociv şi încurajează relaţia emoţională, dar, în timp, se produc modificări de rol şi se schimbă sensul relaţiei: relaţie de subordonare a părintelui faţă de copil. Atunci când rolurile sunt confuze sau inversate, suntem deja într-o situaţie problematică. Copilul nu are dezvoltarea emoţională şi cognitivă pentru a integra autonom reperele normative şi etice ale relaţiei cu mediul social, extern familiei”, mai spune renumitul psiholog. 

Pentru a nu deveni periculoasă viitorului adult, prietenia cu propriul copil trebuie construită cu stabilirea foarte clară a regulilor de funcţionare a relaţiei care, nicidecum, nu poate implica egalitate ca într-o prietenie obişnuită. 

"Părintele are responsabilitatea de a forma deprinderile sociale şi valorice care îl ajută pe copil să se adapteze la cerinţele societăţii. Copilul are nevoie în viaţă de un părinte, de un model în plan emoţional şi funcţional, care să-l pregătească pentru viaţă şi încercările acesteia. Părintele trebuie să acorde şansa copilului să înveţe să-şi construiască singur relaţii de prietenie cu cei de vârsta sa, altfel va rămâne prizonierul unei relaţii imature şi dependente cu propriul părinte”, mai spune Ionuţ Ghiugan. 

Menţine un echilibru între prietenie şi responsabilitatea de a fi părinte!

Riscul ca rolul mamei şi tatălui în formarea şi educarea copilului să fie afectat de “prietenia” cu fiul/fiica este considerabil dacă adulţii nu reuşesc să păstreze un echilibru între prietenia cu copilul său şi responsabilitatea de a fi părinţii lui. “Copilul crescut de un părinte - prieten care nu-şi asumă rolul normativ şi de disciplinare, întâmpină dificultăţi în relaţiile personale viitoare şi în raport cu autoritatea reprezentată la nivel social”, explică specialistul.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite