Sfârșit cumplit pentru o femeie de 45 de ani. A murit după ce a căzut într-o latrină

0
Publicat:

O femeie din de 45 de ani, din comuna Bozieni, județul Neamț, și-a pierdut viața în circumstanțe greu de imaginat, într-o latrină. A fost scoasă de localnici, însă nu a mai putut fi resuscitată.

Echipajul medical a aplicat manevre de resuscitare. FOTO arhivă FB ISU Neamț
Echipajul medical a aplicat manevre de resuscitare. FOTO arhivă FB ISU Neamț

Incidentul a fost semnalat în jurul orei 11:20, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, care anunța că o persoană a căzut în latrina unei gospodării, relatează Monitorul de Neamț.

La locul incidentului au fost trimise echipaje de la Punctul de lucru Poienari - cu o autospecială dotată pentru descarcerare și prim ajutor - precum și o ambulanță SMURD TIM de la Detașamentul Roman.

Până la sosirea echipelor de intervenție, localnicii au reușit să scoată femeia din latrină și să au încercat să-i acorde primul ajutor.

Victima, aflată în stare de inconștiență, a fost preluată imediat de echipajul medival, care a început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor susținute ale salvatorilor, femeia nu a răspuns procedurilor de resuscitare.

Medicul de pe ambulanța SMURD nu a mai putut decât să declare decesul.

O anchetă urmează să stabilească împrejurările tragediei.

Amintim că o femeie în vârstă de 74 de ani din satul Orboieşti, comuna Andrăşeşti (Călărași) a scăpat ca prin minune cu viaţă după ce a stat aproape 24 de ore în latrina din curtea locuinţei, în care căzuse.

În 2005, un copil în vârstă de un an și cinci luni din județul Harghita și-a pierdut viața după ce a căzut în latrina aflată în curtea părinților săi.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite