Portret / Daniel Stelescu pictează icoane în memoria colegilor

După ce a scăpat din masacrul de pe Aeroportul Otopeni, din decembrie 1989, pietreanul şi-a dedicat timpul artei. A devenit un fel de tradiţie ca pe 17 decembrie, când îşi serbează şi ziua numelui, Daniel Stelescu să-şi invite prietenii la vernisajul icoanelor pe lemn pe care le-a pictat peste an. Data are o semnificaţie aparte pentru el.

În urmă cu 20 de ani s-au declanşat o serie de evenimente care i-au marcat definitiv viaţa. „Pe data de 17 decembrie 1989 eram venit acasă, în permisie. Făceam armata la o unitate de infanterie din Râmnicu Sărat. În noaptea de dinainte nu am putut dormi deloc. Am avut o stare cum nu am mai avut niciodată, a fost un fel de premoniţie. Dimineaţa, exact la ora 7.00, a venit factorul poştal cu telegrama la uşă şi mi-a spus să mă prezint de urgenţă la unitate“, îşi aminteşte iconarul.

A fost nevoie să se întoarcă urgent la unitatea militară, de unde a fost trimis, cu cei mai mulţi dintre camarazii de arme, la Bucureşti, unde a trăit clipe de coşmar. „Noi am fost duşi în tranşee aproape de Aeroportul Otopeni. Cum am ajuns, a început să se tragă în noi. Cu o zi sau două înainte de Crăciun au început să cadă unii dintre colegii mei“, povesteşte Daniel.

Amintiri înfiorătoare

Printre cei ucişi atunci s-a aflat cel mai bun prieten din armată. „A fost împuşcat între nas şi gură, pe timp de noapte. Fusese aşteptat 18 ore de părinţii lui la poarta unităţii din Râmnicu Sărat. Atunci l-au văzut pentru ultima dată, căci, dus la Otopeni, a murit printre primii“, rememorează pietreanul.

Printre amintirile pe care nu şi le poate şterge din memorie este cea a unui camion plin cu trupuri de soldaţi, aruncate claie peste grămadă. „Într-o după-amiază, la o distanţă de câteva sute de metri de locul în care mă aflam în lăcaşul de tragere, am văzut un camion abandonat, plin cu trupuri de militari ucişi. Erau aruncaţi în dezordine, parcă ar fi fost lemne. Nu ştiu de unde au fost aduşi şi unde au ajuns“, adaugă Daniel Stelescu.

Viaţa sfinţilor, în imagini

După ce a terminat armata, a trăit o vreme din pictatul icoanelor. Pictase şi înainte, dar acum o face cu un sentiment aparte. „Pentru mine, icoana este rugăciunea pentru camarazii de arme care nu mai sunt printre noi, pentru marii români care au stat în temniţele comuniste“, mărturiseşte tânărul.

Pictează în timpul liber, de multe ori noaptea, căci ziua şi-o petrece la serviciu, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu“. „Încerc să tran-spun trăirile din Sinaxar în plan grafic. Cred că este mai bine să pictezi în felul tău, dar respectând canoanele, chiar dacă nu faci ceva extraordinar, decât să-i copiezi pe alţii“, crede artistul.
____________________

profil
născut. 5 ianuarie 1970, Bucureşti.
studii. Liceul Industrial nr. 5 din Piatra Neamţ.
familie. Necăsătorit.

întrebări şi răspunsuri
Cum se comportă un om sub ploaia de gloanţe?
În momentele de maximă tensiune, cei mai răi oameni din viaţa de zi cu zi deveneau cei mai laşi, se ascundeau ca potârnichile. În schimb, oamenii de ţinută deveneau foarte curajoşi, se descurcau şi rezolvau probleme într-un mod chiar eroic.
La ce vă gândeaţi în acele momente?
Nu dădeam doi lei pe viaţa noastră, ne gândeam că murim, dar că va fi libertate.
Ce vă călăuzeşte în viaţă?
Dictonul după care mă ghidez în viaţă este „Sus să avem inimile!“, pe care l-am auzit la părintele Grebenea.

ce-i place
În afară de pictură, îi place muzica clasică, lectura, teatrul şi să-şi primească prietenii. „Pentru mine este o fericire să fiu gazdă“, explică Daniel.

ce nu-i place
Nu suportă caracterele josnice. „Detest delatorii. Mentorul meu a fost părintele Nicolae Grebenea, care a făcut aproape 24 de ani de temniţă grea la Aiud şi de la el am învăţat că darul suprem de la Dumnezeu pentru oameni este libertatea“, spune pictorul de icoane.