FOTO Marketing de primar: fotbalişti celebri atraşi la sat cu terenuri pentru case

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anton Covasan, primarul comunei Dămuc, din Neamţ, a găsit o metodă inedită de a promova unul dintre cele mai pitoreşti locuri din ţară, satul Trei Fântâni, aflat la poalele muntelui Hăşmaşul Mare: a cumpărat teren din banii lui şi l-a donat unor VIP-uri din lumea fotbalului, precum Mirel Rădoi şi Cosmin Olăroiu, ca să-şi ridice case în zonă.

Anton Covasan (51 de ani), primarul comunei nemţene Dămuc, situată în zona montană a judeţului, la limita cu Harghita, are un plan inedit de a atrage investitori şi de a dezvolta zona.

Profitând de cadrul mirific oferit de satul Trei Fântâni şi zona pârâului Bicăjel, edilul s-a zbătut să atragă oameni cu posibilităţi financiare, care să devină proprietari de terenuri, pe care, mai apoi, să ridice case de vacanţă sau pensiuni.

Fostul căpitan al Stelei şi al Naţionalei României, Alexandru Bourceanu, de loc din Galaţi, a fost printre primii care a făcut acest pas, după ce, în 2011, şi-a construit o casă cu un etaj.

„Mama şi soţia lui s-au ocupat de construcţia cabanei. Ele au cumpărat terenul de la un localnic. Părinţii lui Alex merg des la Sovata şi, iniţial, au vrut să cumpere acolo teren ca să construiască o cabană. Au ajuns la Bicăjel şi le-a plăcut foarte mult, aşa că i-am convins să rămână aici”, a declarat Covasan.

Satul Trei Fântâni este situat pe Valea Bicăjelului(sursa foto: comunadamuc.ro)

image

Cabana construită de familia fotbalistului este din lemn, are trei dormitoare, bucătărie, centrală termică şi se află la patru kilometri de staţiunea Lacul Roşu. Familia fotbalistului a angajat o firmă din Harghita care, pentru 50.000 de euro, a ridcat casa în câteva luni.

Risc să piardă banii

Cum ambiţia primarului era mare, acesta a cumpărat, din bani lui, circa patru hectare de teren, fâneaţă, pe care le-a împărţit în 80 de parcele a câte 500 de metri pătraţi.

„Am investit vreo 20.000 de euro, pentru că preţul la fâneaţă e mic, cam 50 de cenţi pentru un metru pătrat. Valoarea terenului va creşte, dacă voi reuşi să aduc aici oameni cu bani. Ideea mi-a venit de la afaceristul Cristian Ţânţăreanu, care a făcut Paradisul Verde la Corbeanca”, recunoaşte Anton Covasan.

Zilele trecute, primarul a împroprietărit, cu titlu de donaţie, alte trei VIP-uri din lumea fotbalului românesc, respectiv pe Mirel Rădoi, Cosmin Olăroiu şi Cosmin Matei (mijlocaşul de la clubul de fotbal Dinamo). Primii doi au primit câte un lot de 1.500 de metri pătraţi de teren, iar Matei s-a ales cu 500 de metri pătraţi.  Cel care l-a ajutat pe primar să-i aducă pe fotbalişti la Trei Fântâni a fost Vicenţiu Iorgulescu, ex-preşedinte executiv la FC Ceahlăul, şi fratele actualului şef al LPF, Gino Iorgulescu.

„Vreau să dezvolt zona, să o transform în staţiune, după o strategie personală. S-ar putea să iasă, cum la fel de bine s-ar putea să perd banii. Loturile le-am dat celor trei cu titlu de donaţie, iar pe 14 iunie îi aştept pe Rădoi, Olăroiu şi Matei la Dămuc, ca să le înmânez şi autorizaţiile de construire a caselor, să se poată apuca de treabă”, mai spune Covasan.

Baza sportivă Şugău-Dămuc inaugurată în 2013(sursa foto: comunadamuc.ro):

image

Acesta este convins că atuurile zonei sunt irezistibile pentru oricine ajunge aici, de la Trei Fântâni putând fi admirate cu ochiul liber crestele munţilor Ceahlău şi Hăşmaşul Mare.

„Sper ca, peste câţiva ani, aici să fie o staţiune care se va numi Piatra Luciului. O problemă sunt drumurile de acces. Acum îţi trebuie o maşină puternică ca să ajungi la Trei Fântâni. Avem în derulare două proiecte: unul pentru modernizarea drumului judeţean şi unul pentru apă. Vrem să amenajăm şi o pârtie de schi, pe 30 de hectare, în Hăşmaşul Mare, situată la o altitudine de 1.600 de metri, având lungimea de 3-4 kilometri”, a mai spus Anton Covasan.  

Cum se ajunge la Trei Fântâni

Trei Fântâni este unul din cele trei sate componente ale comunei Dămuc, situată la 25 de kilometric de Bicaz, pe drumul spre Cheile Bicazului. Se ajunge aici pe două căi de acces, respectiv pe drumul judeţean DJ 12 A, desprins din DN 12 (C) Bicaz - Gheorghieni, sau pe un drum forestier care pleacă din staţiunea Lacul Roşu. „Drumul forestier de la Lacul Roşu este mai scurt, doar vreo patru - cinci kilometri. Calea pe drumul judeţean este mai lungă, circa 13 kilometri, din care cam opt este asfaltat”, spune primarul Anton Covasan.

Peisaj din satul Trei Fântâni (sursa foto: comunadamuc.ro)

image

Citeşte şi:

FOTO VIDEO Cheile Bicazului: totul despre altarul dacilor liberi şi legenda lacului însângerat

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite