Horia Brenciu, Ştefan Bănică şi Delia formează noul juriu al emisiunii „X Factor“. Primele declaraţii: „Nu o să se certe nimeni cu nimeni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Horia Brenciu, Ştefan Bănică, Jr. şi Delia alcătuiesc noul juriul al celui de-al patrulea sezon al talent-show-ului „X Factor“.

Cei trei artişti, aflaţi în premieră în această formulă într-un show de divertisment, au misiunea de a selecta cei mai talentaţi români şi de a-i pregăti pentru celebritate pe cei mai buni dintre ei, urmând ca unul singur să intre în posesia marelui premiu.

 

Mai mult decât atât Ştefan Bănică, Jr., fostul prezentator al emisiunii se află pentru prima dată în postura de membru al unui juriu. 

E prima dată când colaborăm şi nu e vorba de orice emisiune, ci de «X Factor», care este un proiect de mare anvergură şi responsabilitate, pentru că vorbim de o selecţie de talente la nivel naţional şi de un drum în viaţă, care poate schimba în mod fericit destinul pentru unii dintre concurenţi. Îmi doresc să câştige cel mai bun, indiferent din ce echipă va face parte, pentru că astfel să aibă o şansă într-o carieră, care va începe odată cu câştigarea acestui concurs“, a declarat Ştefan Bănică. 

„X Factor“, o scurtătură spre celebritate

Sloganul celui de-al patrulea sezon „X Factor“ este „Mai mult decât voce“, ceea ce înseamnă că pretendenţii la titlu nu au nevoie doar de o voce bună, ci şi de prezenţă scenică, de expresivitate şi de carismă. 

„«X Factor» este despre bucurie, despre arta de a seduce publicul, de a-l face pe telespectator să se desprindă de realitatea cotidiană şi să se transpună în această lume strălucitoare. «Mai mult decât voce» este ceea ce aşteptăm de la toţi cei care acum se înscriu la preselecţiile «X Factor». Ştiu că nu-i uşor. Dar un om valoros, mai devreme sau mai târziu, va fi remarcat. Noi, cu «X Factor», oferim o scurtătură spre celebritate“, a explicat la rândul ei Delia. 

Noul juriu promite: „Nu ne vom certa“

„«X Factor» e mai mult decât am jurizat şi antrenat eu. E mai complex, mai elaborat. Cei care vin la acest concurs trebuie să plece, dacă nu cu un titlu şi cu premiul aferent, cel puţin cu un sfat bun. Finalul trebuie să-i găsească mai buni, mai valoroşi, mai siguri pe ei şi cu o imagine mai bună despre ei inşişi. Oricum, sunt convins că juriul se va ocupa de asta. Cu privire la desfăsurarea show-ului, vreau să vă liniştesc. N-o să se certe nimeni cu nimeni la acest concurs. Va sta fiecare pe scaunul lui, vom comenta frumos şi ne vom completa civilizat. Nimic nu va disturba pacea generală. Acesta este scenariul pe care-l întrevăd“, a dezvăluit Horia Brenciu. 

N-o să se certe nimeni cu nimeni la acest concurs. Va sta fiecare pe scaunul lui, vom comenta frumos şi ne vom completa civilizat   Horia Brenciu, cântăreţ

Pregătirile pentru cel de-al patrulea sezon au început deja, iar preselecţiile sunt în plină desfăşurare. Caravana „X Factor“ se află prin ţară, la recrutarea de talente. Sâmbătă au avut loc preselecţiile în Craiova, ieri în Sibiu, iar pe 28 mai la Arad, pe 30 mai, la Cluj, pe 2 iunie, la Iaşi, pe 5 iunie, la Galaţi si pe 8 iunie, la Bucureşti. 

La vremuri noi, juriu nou

Este pentru a treia oară când juriul show-ului „X Factor“ suferă modificări, dar de această dată se produc într-un context diferit, în vremea unor schimbări majore pe piaţa media, când vedetele postului Pro TV au migrat masiv către principalul concurent, Antena 1. 

Prima ediţie a show-ului a fost jurizată de Mihai Morar, Adi Sînă şi Paula Seling, o formulă care nu i-a mulţumit pe producători, scaunele celor trei membrii fiind ocupat din cel de-al doilea sezon de Dan Bittman, Cheloo şi Delia Matache. 

De-a lungul celui de-al treilea sezon,dar, fără îndoială, ediţia a fost marcată de atacul cântăreţului la adresa unui participan gay, Paolo Lagana. Pentru afirmaţiile homofobe, Cheloo a fost amendat cu 3.000 de lei de către Consiliul pentru Combaterea Discriminarii, dar nici Consiliul Naţional al Audiovizualului nu a rămas indiferent, taxând atitudinea rapperului printr-o amendă de 10.000 de lei aplicată postului Antena 1. 

Cât despre Dan Bittman, revenirea acestuia în juriul „X Factor“ era pusă sub semnul întrebării încă din luna martie a acestui an, când, contactat de reporterii „Adevărul“, artistul a declarat că nu mai are contract cu Antena 1 şi nu s-a discutat o posibilă revenire, deşi colega lui, Delia, anunţase că a început pregătirile pentru un nou sezon al show-ului. 

Horia Brenciu şi Ştefan Bănică, Jr. sunt doar două dintre vedetele care au părăsit postul Pro TV în acest an, orientându-se către principalul concurent, Antena 1.  

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite