De ce se dădeau bătrânele satelor în scrânciob de Paşti. Obiceiuri de odinioară: Văluritul

Scrânciobul construit în centrul satului era atracţia sărbătorii FOTO Eusuntdaniela.ro

În lumea satului de odinioară, tradiţiile populare erau respectate cu sfinţenie de marea sărbătoare a Paştilor, în a doua şi a treia zi fiind urmate diverse obiceiuri.

În lumea satului românesc din alte vremuri, cu prilejul Paştilor erau respectate vechi tradiţii populare. Unele mai sunt respectate prin diverse zone ale ţării, altele s-au pierdut, dar au rămas consemnări despre ele. 

În a doua şi a treia zi a sărbătorii erau ţinute diverse

obieceiuri. Astfel, lunea Paştelui mai era numită şi Ziua Vălăritului sau Ziua Udatului, obişnuindu-se ca flăcăii să stropească fetele mari cu apă, iar băieţandrii pe fetiţe. 

Odinioară, tinerii neînsuraţi erau organizaţi în cete, având ca şef un vătaf. Mergeau prin sat cu lăutari după ei, oprindu-se la casele fetelor ajunse în pragul măritişului, făcând diverse urări. În casă, fata era jucată, răsplata flăcăilor constând în ouă roşii. În timp, aceast ritual s-a transformat, rămânând numai obiceiul udatului. 

Dimineaţă, băieţii luau o cofă plină cu apă neîncepută şi încercau să ude fetele. Le pândeau când ieşeau din casă, le luau pe sus şi le duceau la fântână sau pârâu, aici turnând pe ele apă, sau le aruncau în albie. 

Un studiu despre acest obicei a fost postat recent de Centrul pentru Cultură şi Artă „Carmen Saeculare“ Neamţ la secţiunea Cicul pascal - Credinţe tradiţii şi calendare polulare. Fetele se făceau că se supără, însă erau bucuroase de ce li s-a întâmplat, deoarece le era vestit măritişul chiar în acel an. Nu rămâneau datoare, obiceiul fiind ca a doua zi ele să stropească băieţii. 

După ce flăcăii umblau pe la casele fetelor, se adunau cu toţii la scrânciobul (i se mai spunea şi roată), construit în centrul satului, unde se organiza o petrecere. Se spunea că el era confecţionat în amintirea spânzurătorii lui luda. La Paşti se scotea mai ales scrânciobul mare cu roată, acesta fiind un mijloc prin care se obţineau senzaţii tari. 

„Fata sau flăcăul care se dădeau în scrânciob trebuiau să aibă flori în mână, o pietricică pe cap şi un ou roşu în buzunare. Spre finalul petrecerii, pentru a creşte cânepa mare şi frumoasă, în hohotele de râs ale tinerior, se dădeau în scrânciob şi babele. Aceste două zile ale Paştelui erau rezervate de cei maturi vizitelor pe la rude, vecini şi prieteni“, se precizează pe site-ul Centrului „Carmen Saeculare“.

Exista şi o credinţă potrivit căreia firimiturile care rămâneau de la mesele de Paşti era bine să fie păstrate. Îngropate, din ele ar răsări o planta numită cucoană sau maruncă, bună de pisat şi de pus în băutură atunci când o femeie dorea să facă copii. Potrivit tradiţiei, a doua zi de Paşti e voie să se ciocnească ouăle roşii şi „cap cu dos“ , iar a treia zi „dos cu dos“ şi pe lateral, „coastă cu coastă“". 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Mănăstirea seculară tranformată de regele Carol I în puşcărie, reabilitată cu fonduri europene FOTO

Lucrări pe Axa strategică 3 Piatra Neamţ - Bacău. Obiectivele proiectului de 32 milioane de euro