Cele mai frumoase simboluri din portul popular al tinerilor care mergeau la hore acum 150 de ani: musai două cuţite la brâu şi potcoave în picioare

Dans tradiţional în nordul Moldovei FOTO: facebook/Satele din România

Portul tradiţional al flăcăilor şi al fetelor nemăritate care trăiau în satele din nordul Moldovei la mijlocul secolului XIX este descris în detaliu într-o publicaţie de folclor de la 1903.

Într-un articol din aprilie 1903 (nr.2) al revistei de folclor „Şezătoarea“ este descris portul tinerilor din fostul judeţ Baia (zona Fălticeni şi Târgu Neamţ) la jumătatea anilor 1800. 

Autorul articolului intitulat „Ceva despre portul gospodarilor din vechime“ este Simion Teodorescu Kirileanu, unul din cei mai importanţi învăţători şi culegători de folclor de pe Valea Bistriţei. După cum precizează acesta, sursa în documentare a fost un bătrân, moş Gheorghe Bosînceanu, un dogar (tâmplar) din Baia.  

Autorul articolului subliniază că tinerii necăsătoriţi mergeau la joc în sat purtând fără excepţie un articol vestimentar, zobonul de şam.

„Flăcăii nu puteau ca să iasă la gioc, fără numai dac’aveau zobon de şam; alt-fel nici să pomenea ca să gioci“, spune Simion Teodorescu Kirileanu.

Cea mai importantă piesă în vestimentaţia festivă a tinerilor, este descrisă în amănunt în articolul din revista „Şezătoarea“. 

„Zobonul era în felul işlicului boierilor din vechime, numai că, era cu mult mai mândru. Era lung, numai ca o palmă n-agiunge de pămînt şi era cu vrîste (dungi, n.n.): o dungă de lînă şi alta de matasă. O vrîstă era roşă, alta verde, alta albastră, vişinie, naramgie şi fel de fel de flori (colori)“.

"Oricînd trebuie să ai teaca cu cuţitele"

Folcloristul spune că zobonul era îmbrăcat peste cămaşă şi iţari, apoi se încingea cu brâul de mătase, de trei ori în jurul mijlocului flăcăului. 

„El nu era drept de matasă, numai vorba a rămas aşa, pentru că avea cite-o viţă de matasă, La brîu, cel care-l încingea peste cămeşă purta o teacă cu 2 cuţite cu plăsele de alamă, sau un cuţit şi un suvac (sulă n. n.). Oricînd trebuia să ai teaca cu cuţitele“, spune S. Teodorescu Kirileanu.

Peste zobon, se mai purta un chieptar făcut din piele de miel, iar la gât flăcăul purta o basma neagră de mătase. 

„De încălţat, putea să fie încălţat şi cu opinci, da se purta şi ciubote cu dulama. Ciubotele acestea erau pe talpă, fără călcîi, nu cum sînt amu. În locul călcîiului era potcoavă de fier, făcută de ţigani, cu hacuri (cuie de fier, n. n.) dintr’însa, care venea în capetele potcoavei. Împregiurul tălpii, pe deasupra potcoavei, vinea o şuşăniţă de piele care se chema dulama“

Jocurile tradiţionale în acele vremuri se împărţeau în „sârbe“, sau jocuri „de mână“.  

„După ce se’nsura flăcăul, zobonul nu-l mai purta, ci-l purta femeea; da nu îmbracat pe mîneci, numa’ntre umere“.

Caţaveicile, mândria fetelor, babele purtau scufie

Fetele nemăritate din satele fostului judeţ Baia mergeau la joc îmbrăcate cu caţaveici, „că altfel nu erau băgate în seamă“, şi încălţate cu ciubote galbene.  

„Caţaveica era blănită pe la guler şi mărginile din partea de dinainte cu blană de hulpe (vulpe), încolo era cu blană de pielcele de miel. Flăcăul, dacă se însura, umbla cu contăş“ 

Statutul de stare civilă conta decisiv în ieşirea la astfel de evenimente, deoarece, după ce se căsătoreau, tinerii nu mai participau decât la anumite  jocuri din sat.

„Flăcăul după ce se’nsura ori fata după ce-apuca a se mărita, nu se afla ca să gioace la gioc în sat, doară la o masă la un gospodar. Nevestele purtau pe cap fes roş şi peste fes punea ştergari. Babele purtau scufie albă, în loc de fes, făcută în casă întocmai ca fesul şi avea o dungă de-a curmezişul, începînd de la frunte peste cap pînă la ceafă şi peste scufie se îmbrobodea cu ştergari. Fesul trebuia să-l poarte nevestele numai de cît“, arată S. Teodorescu Kirileanu.

Straie cumpărate de la târg cu lei vechi şi galbeni   

Cărturarul şi folcloristul Simion Teodorescu Kirileanu prezintă şi preţurile unor articole din portul popular tradiţional de la mijlocul secolului XIX în satele din Baia şi Bucovina.

„Zobonul de şam îl cumpăra din tîrg cu 14-16 lei vechi. Chieptariu îl făcea în casă, da dacă-l cumpărai era 20 lei vechi. Basmaua cea neagră de matasă o luai de din tîrg cu un sorcovăţ (monedă de argint, n.n.). Caţaveicile cele bune erau de la 3-4 galbeni una“, notează autorul articolului. 

Încălţămintea se cumpăra tot din târguri, dar exista şi varianta să se cumpere materialul şi să fie făcută la comandă de ţiganii care se ocupau cu acest meşteşug.  

„Ciubotele din dulamă tot din tîrg le luai cu un irmilic (monedă turcească de argint care a circulat în Moldova în prima parte a sec. XIX n.n.). Dacă nu le făceai în tîrg, cumparai piele şi le dai ca să ţi le facă ţigani, că pe vremea aceia erau mulţi ţigani care trăiau din meşteşugul aista“ 

Făcând o analiză la momenul publicării articolului (1903), Simion Teodorescu Kirileanu subliniază că portul popular din judeţul Baia îl întrecea pe cel din partea de şes a Bucovinei, iar articolele vestimentare se făceau în casă, şi nu se mai cumpărau din târg.