Antrenament extrem al pompierilor pe Vârful Toaca din Ceahlău. Complet echipaţi, au urcat 519 trepte

0
Publicat:
Un concurs sportiv pe Ceahlău i-a solicitat la maxim pe pompieri FOTO ISU Neamț
Un concurs sportiv pe Ceahlău i-a solicitat la maxim pe pompieri FOTO ISU Neamț

Vârful Toaca, al doilea ca înălţime din masivul Ceahlău, a fost locul unde o misiune extremă a pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“ a avut loc la finalul săptămânii trecute. Complet echipaţi, ei au urcat 519 trepte.

„Pentru pompieri, pregătirea este foarte importantă. Pe lângă cea teoretică, privind modul de intervenţie, salvatorii desfăşoară şi pregătire fizică. De fiecare dată, pompierii nemţeni au fost răsplătiţi pentru eforturile depuse atât la intervenţii, cât şi la competiţiile la care au participat“, se arată într-un comunicat al ISU Neamţ.

Despre Ceahlău, se poate spune că a devenit o bază pentru testarea cadrelor ISU. În masiv, Ocolaşul Mare este cel mai înalt, 1.907 metri, fiind urmat de vârful Toaca, care străjuie judeţul de la 1.904 metri. Iar pe acesta din urmă a fost executată o misiune extremă, pe data de 30 septembrie 2022.

ISU Neamţ a organizat prima ediţie a concursului „Scări pe Toaca“, la ea participând 30 de pompieri de la detaşamentele din Piatra Neamţ, Roman şi Târgu Neamţ, dar şi de la structurile suport ale instituţiei (logistică, inspecţie, secretariat, serviciul pentru pregătirea populatiei şi centrul operaţional).

Dis-de-dimineaţă, 30 de pompieri din cadrul instituţiei au plecat spre muntele Ceahlău. Urcarea până la locul unde avea să se desfăşoare evenimentul s-a făcut pe cel mai scurt traseu, prin Poiana Stănilelor - Cabana Dochia, la refugiul de pe creastă având loc apoi o ceremonie de premiere.

Întrecerea a vizat urcarea celor 519 trepte ale scării care pleacă din apropierea Staţiei Meteo (1.771 metri altitudine) până pe vârf, la cota 1.904.

Cei care s-au încumetat să concureze nu au făcut-o în echipament sportiv, ci echipaţi ca la o intervenţie reală: în bocanci, cu costum Nomex, cască, mănuşi şi aparat de respirat cu butelie goală.

Scările ce duc la Toaca presupun mare efort la urcare FOTO YouTube.com
Scările ce duc la Toaca presupun mare efort la urcare FOTO YouTube.com

Câştigător a fost plutonier adjutant şef Mario Ciprian Grecu, cu timpul de 4 minute şi 52 de secunde, urmat de plutonier Alin Iancu - timp 04:53 şi de plutonier Samuel Găvriluţ - timp 05:00. Aceşti timpi reprezintă veritabile recorduri, pentru că doar cei care au urcat scările pomenite ştiu ce înseamnă acest lucru.

„A fost prezentă şi o femeie, care a urcat treptele, echipată corespunzător, alături de colegi. Plutonier adjutant Ancuţa Stârlichi a terminat în 07:57. Intenţionăm ca ediţia 2023 să fie deschisă tuturor celor care vor să ni se alăture, să-şi testeze limitele, cu menţiunea că vor păstra dress code-ul din acest an (costum de pompier cu aparat de respirat)“, a declarat Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite