VIDEO Ritual unic în Bihor, de Paşte: Fraţii şi suratele „de cruce” se prind în jocul lioarelor

Bihorul are un obicei unic în timpul sărbătorilor pascale: Jocul lioarelor, al suratelor şi fraţilor de cruce, ceremonial care în unele părţi are loc în a doua zi de Paşte, iar în altele în Duminica Tomei, când credincioșii îi pomenesc pe cei morți.

Dansul are denumiri diferite, în funcţie de zonă. Foto: ghid local.ro

Obiceiul are denumiri variate de la sat la sat : Lioara, Lilioara, Milioara, Jocul Felegii etc,, sau Jurământul Fârtaţilor şi Suratelor(Chişcău) ori Prinderea Suratelor (Cărăsău).

Obiceiul promovează sentimentul de solidaritate şi prietenie feminină, după cum explica în lucrările sale etnomuzicologul Traian Mârza. După slujba religioasă, fetele ieşeau cântând, două câte două, formând un alai care înconjura biserica, îşi dăruiau una alteia ouă încondeiate, „felegi", adică ştergare ţesute de mâinile lor, „năfrămuţe", batiste brodate, mărgele sau alte podoabe, ca semn de prietenie şi de „surăţie", un colac numit „bradoş", pe care-l frângeau şi-l consumau împreună, ca gest de legătură pe viaţă, prin această „cumunicătură" din rodul pământului, sfinţit la biserică.

Fetele îşi dăruiau "felegi", adică ştergare ţesute chiar de ele Foto: Ansamblul Codrenii Bihorului

Era un ritual închinat bucuriei şi celebrării Învierii lui Hristos, care întărea păstrarea obiceiului din generaţie în generaţie, ca expresie a solidarităţii colective, a spiritului de comuniune şi de întrajutorare între oameni.

Suratele "de cruce" leagă o prietenie pe viaţă foto: Jocul lioarelor/Ansamblul Codrenii Bihorului

Băieţii, fraţi şi fetele, surate

În anumite zone din judeţ, astfel de ritualuri aveau loc şi între fete, şi între băieţi, care îşi jurau prietenie pe viaţă. Ei îşi zgâriau braţul stâng cu semnul crucii solare, până la sângerare, iar apoi îşi suprapuneau zgârieturile, pentru ca sângele să se amestece. Aşa se declarau băieţii, fraţi şi fetele, surate, o promisiune de prietenie pe viaţă, după cum arăta şi Vasile Todincă, cercetător științific la Secția de Etnografie a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.

Din acel moment, suratele nu se adresau cu alt apelativ, se considerau rude de sânge, luând parte alături de neamuri, la toate momentele importante, având rolul de a se feri una pe alta de clevetiri, de a-şi apăra cinstea. La moartea unei surate, ele purtau semne de doliu, dădeau ajutor la pregătirea petrecaniei, se „văietau“ după surata lor.