Un bihorean şi-a recuperat după un an şi jumătate cei 6.000 euro „furaţi” de un bancomat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: generic, arhiva Adevarul.ro
FOTO: generic, arhiva Adevarul.ro

Un bărbat din Bihor care a rămas fără 6.000 euro depuşi prin intermediul unui bancomat defect care initial i-a „înghiţit”, i-a eliberat chitanţă, iar apoi i-a „aruncat” în mâinile unei alte persoane, şi-a recuperat banii după un an şi jumătate de demersuri.

Un ATM încăpăţânat

Incidentul s-a petrecut pe 13 noiembrie 2020, la ATM-ul unei bănci din Municipiul Marghita, judeţul Bihor unde bihoreanul a vrut să depună 10.000 euro, însă a reuşit doar 6.000, căci bancomatul i-a returnat de mai multe ori banii. A luat bonul care certifica depunerea, iar cu restul sumei a intrat să-i depună la ghişeu. 

La o lună după întâmplare, când a solicitat un extras de cont, a descoperit că avea doar 4.000 euro. Funcţionarii nu aveau explicaţii, la solicitarea scrisă transmisă băncii nu a primit răspuns nici după 2 luni, ca atare, în final şi-a luat un avocat.

Banii au dispărut

Avocatul său, Szatmári Sándor, a reclamat povestea la Poliţie iar la cererea anchetatorilor, banca a transmis înregistrările de pe camerele de supraveghere însă doar pe cele din exterior, ptretextând că aparatele din interior nu au funcţionat. 

Din imagini s-a văzut că, după plecarea bărbatului, bancomatul a eliberat toţi cei 6.000 euro unei femei, care apoi a intrat cu ei în sediul băncii. „Din nefericire, însă, între timp, femeia a murit, nu am mai reuşit să aflăm ce s-a întâmplat, iar dosarul penal s-a clasat”, spune tot avocatul. 

Ulterior, însă, avocatul a notificat banca, avertizând că dacă nu va rezolva situaţia, problema va ajunge în faţa instanţelor de judecată. „Indiferent sub ce formă depui suma, că e la ghişeu, că e la ATM, în momentul în care ai primit chitanţa, înseamnă că banca răspunde pentru banii respectivi”, a explicat Szatmári.

Soluţie de compromis

Corespondenţa purtată s-a întins până recent când, într-un târziu, banca a cedat: i-a virat în cont clientului cei 6.000 euro, anunţându-l, însă, că a fost „în mod excepţional”. Mai mult, reprezentanţii băncii i-au cerut omului să semneze şi o înţelegere notarială "prin care consemnăm că sunteţi de acord, fără alte pretenţii, inclusiv fără achitarea de către bancă a cheltuielilor avute cu avocatul ales". 

Reprezentanţii băncii nu au recunoscut că bancomatul ar putea avea o defecţiune şi nici nu şi-au cerut scuze pentru problema generată prin faptul că, mai bine de un an şi jumătate, şi-au lipsit clientul de propriii bani. "A acceptat, pentru că s-a săturat să aştepte. Un proces, chiar dacă ar fi fost cu şanse foarte mari de câştig, ar fi însemnat încă cel puţin doi ani. Puteau să facă această înţelegere direct, la simpla solicitare a clientului, nu să-l ignore, să-l pună la alte cheltuieli, să angajeze avocaţi, să facă plângeri. Au tras de timp până când au văzut că nu dă înapoi", susţine avocatul său. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Femeia care l-a acuzat pe episcopul reformat din Oradea că a sedus-o a fost achitată pentru acuzaţia de şantaj

Adjudecat pentru 4 milioane de euro, Castelul din Balc, bântuit de spiritul unei prinţese, rămâne tot fără stăpân. Cumpărătorul s-a răzgândit

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite