PORTRET Andrei Toia este excursionistul cu suflet de filantrop, de la Colegiul Brâncuși
0Cel mai bun organizator de excursii din liceu a lansat campanii umanitare în rândul colegilor, pentru a ajuta copiii orfani. Deşi este doar în clasa a X-a, Andrei şi-a impresionat deja profesorii şi colegii prin calităţile de coordonator şi prin sufletul altruist.
Profil
Născut: 8 iulie 1992
Studii: Colegiul Tehnic Constantin Brâncuşi, clasa a X-a, profil tehnician mecatronist
Familie: O soră mai mare, Lavinia.
Băiatul spune că de mic a fost învăţat să-i ajute pe cei din jur şi a fost îndrumat să se descurce pe propriile-i puteri. „De la mama mea am învăţat că lucrurile pe care nu le mai porţi, spre exemplu, pot ajunge la o familie de oameni săraci, în loc să ajungă la ghenă”, povesteşte adolescentul. Dacă la început operele de caritate ale sale au fost mici cadouri pentru nevoiaşi, ajuns pe băncile liceului băiatul şi-a dat seama că poate face mai mult.
„Anul acesta am început primele campanii umanitare în rândul colegilor. Mulţi dintre ei au fost de acord să renunţe la banii din alocaţie pentru a face o bucurie unui copil sărac. Am reuşit astfel să donăm haine, rechizite, fructe şi jucării căminelor de copii din Oradea şi din împrejurimi”. Pentru a-şi răsplăti colegii săritori şi pentru a-şi îndeplini dorinţa de a călători, Andrei s-a decis să organizeze excursii.
Excursionistul de serviciu
„La noi în liceu exista această problemă. Nici elevii, nici profesorii nu aveau iniţiativa de a organiza măcar o drumeţie”, spune tânărul. Băiatul a cerut acordul profesorilor şi s-a ocupat de toate amănuntele, de la alegerea locaţiei, la cazare, masă şi transport. „Părinţii mei se ocupă de comerţ, iar eu m-am obişnuit trăind în acest mediu, să negociez şi să-mi organizez priorităţile. Aleg locaţia în funcţie de preferinţele tuturor, apoi caut cele mai bune oferte de cazare şi transport. Este o responsabilitate, mai ales că trebuie să mulţumeşti câteva zeci de oameni, dar până acum n-am avut reproşuri”, explică adolescentul.
Întrebări şi răspunsuri
În afară de cadourile pentru orfani, ai făcut şi alte campanii?
Da, am strâns ajutoare şi pentru azilele de bătrâni, dar şi pentru animale. Am reuşit spre exemplu să formez un grup de 10 persoane care să meargă săptămânal la grădina zoologică cu hrană pentru animalele erbivore.
Care e următoarea ex-cursie pe care o organizezi?
Am conceput un traseu de trei zile în care să vedem Sarmizegetusa, munţii Retezat şi castelul Hunianzilor. Plecarea este pe 24 septembrie.
Ce vise ai după absolvirea liceului?
Vreau să studiez Psihologia şi Dreptul. Vreau să ajung jandarm.























































