Dezastrul de la Salonta. Oameni şi animale, afectaţi de fumul toxic după uriaşul incendiu de la depozitul de deşeuri de plastic VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fumul toxic şi incendiul de la uriaşul depozit de deşeuri continuă să le facă probleme localnicilor de la Salonta FOTO: Garda de Mediu
Fumul toxic şi incendiul de la uriaşul depozit de deşeuri continuă să le facă probleme localnicilor de la Salonta FOTO: Garda de Mediu

Resturile din plastic de pe uriaşa platformă de deşeuri din judeţul Bihor, mistuită de un incendiu puternic, continuă să se reaprindă. Locuitorii din zonă susţin că gazul toxic îi îmbolnăveşte şi că le-a ucis mai multe animale.

Uriaşul incendiu care a cuprins în ziua de 9 iulie a.c. un depozit de deşeuri din plastic din localitatea bihoreană Salonta, continua să provoace probleme locuitorilor din zonă, căci resturile de jar de sub mormanele arse se reaprind periodic, atunci când vin în contact cu oxigenul, provocând un fum negru, gros şi toxic. 

„Mi-au murit cinci capre de lapte, alţi cinci iezi, noi ne îmbolnăvim din cauza acestui fum”, a declarat luni, 12 iulie, pentru Adevărul, o femeie din Salonta. 

GALERIE FOTO DIN SALONTA

O altă localnică, deţinătoarea unei fundaţii care îngrijeşte peste 300 de câini fără stăpâni susţine că a fost cât pe ce să elibereze animalele, de teamă că vor muri. „Nu ştim ce se întâmplă, nu putem să ne ferim”, spune femeia. 

Deşi „Adevărul” a încercat să obţină un punct de vedere despre situaţia gravă din Salonta şi de la primarul municipiului, Török László, acesta nu a răspuns solicitării până la ora difuzării acestui articol.

Fumul toxic şi incendiul de la uriaşul depozit de deşeuri  continuă să le facă probleme localnicilor din Salonta

Pisică din Salonta, înainte (cu blana albă) şi după incendiu (gri) Sursa localnic 

Va mai arde

Mai grav e că, după cum spune maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, astfel de incidente vor fi şi în următoarele zile. „Sunt resturi de jar în interiorul mormanelor arse şi când pătrunde oxigenul se reaprind, dar nu mai există material combustibil (n.r. – materiale nearse) care să alimenteze un incendiu", a precizat reprezentanta ISU Crişana.

De altfel, potrivit sursei citate, la faţa locului se află un echipaj al ISU care intervine pentru a stinge aceste focare. 

"Aşa se întâmplă în cazul unor astfel de incendii, 2-3 zile se mai reaprinde jarul. La faţa locului se află constant un echipaj de pompieri cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă care supraveghează şi intervine, refulând apă şi spumă, respectiv întorcând resturile incendiului pentru a stinge jarul şi dedesupt", a mai precizat mr. Camelia Roşca. 

Despăgubiri

Cine poate monitoriza calitatea aerului în astfel de situaţii, după stingerea incendiului? Reprezentanţii ISU Crişana spun că fac aceste măsurători doar în momentul producerii unei situaţii de urgenţă în care se impune intervenţia echipajului CBRN (echipajul de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară), ulterior această sarcină revenind instituţiilor abilitate, Direcţia de Sănătate Publică, Garda de Mediu şi Agenţia de Protecţia Mediului.

Potrivit şefului DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, instituţia nu a fost sesizată cu privire la poluarea existentă în zona frontierei spre Ungaria şi municipiul Salonta.

Cât despre Garda de Mediu, şeful instituţiei susţine că nu pot face măsurători asupra sănătăţii populaţiei şi mediului întrucât nu au aparatură mobilă iar reprezentanţii Agenţiei de Protecţia Mediului au doar puncte fixe în care pot face monitorizarea calităţii aerului. 

Potrivit lui Şerbănescu, analizele făcute în timpul incendiului au indicat valori crescute ale unor substanţe toxice dar spre fermele din apropierea graniţei, fumul fiind într-adevăr extrem de toxic, conţinând halogeni periculoşi (fluor, clor, iod şi brom) şi gaze cu efect de seră, dioxid şi monoxid de carbon.

„Fumul se simte mai tare dimineaţa, pe perioada inversiei termice. S-au făcut unele măsurători de către specialiştii ISU, care arată că sunt creşteri ale poluanţilor de aer. Ar fi bine să stea cu geamurile închise”, declară Şerbănescu. 

Incendiu în zori

Depozitul de deşeuri de plastic al companiei GranuPlast Direct SRL, specializată în colectarea resturilor reciclabile şi transformarea lor în granule de plastic, întins pe 8000 metri pătraţi în Salonta, a luat foc în zorii zilei de 9 iulie. 

Mai multe echipaje cu peste 60 de pompieri bihoreni, coordonate în teren de şeful ISU Crişana, colonelul Sorin Caba, au lucrat timp de peste 15 ore la stingerea focului care a mistuit peste 1300 mp de granule şi deşeuri, cauzele incendiului nefiind cunoscute nici în prezent. 

Misiunea militarilor a fost grea, pentru că flăcările au fost alimentate de cantitatea mare de deşeuri, materiale combustibile, şi de vântul puternic. În plus, temperaturile au fost foarte înalte, iar degajările de gaze toxice şi fum masive. De altfel, fumul negru şi dens s-a văzut chiar şi de la 30 de kilometri distanţă, inclusiv din Oradea.

Vântul a dus fumul spre Ungaria, astfel că, deşi au pregătit un mesaj RoAlert pentru bihoreni, autorităţile nu l-au folosit. În schimb, au anunţat instituţiile din judeţele de dincolo de frontieră, Békés şi Hajdu-Bihár.

Ajutor pentru pompieri

Acţiunea pompierilor a fost îngreunată şi de insuficienţa surselor de apă în apropiere. În vecinătatea fabricii de reciclare există doar doi hidranţi, astfel că autospecialele ISU au fost alimentate în sistem navetă, de la un alt operator economic şi de la hidranţii din Salonta.

Tocmai de aceea, pompierii militari bihoreni au transmis mulţumiri celor care i-au sprijinit în misiune. Primăria Salonta a intervenit cu un buldoexcavator, dar lăudabile sunt mai ales gesturile localnicilor.

Potrivit ISU Crişana, oamenii au sărit în ajutor: George Boitiu, din cadrul societăţii comerciale Ardealul, a pus la dispoziţie un utilaj Manitou; Kiss Istvan, un locuitor din Salonta, s-a oferit voluntar să transporte cu tractorul personal, cu cisternă cu o capacitate de 10.000 de litri, apă pentru alimentarea autospecialelor; iar mai mulţi locuitori din oraş le-au dus apă pompierilor, pentru a se asigura că aceştia se pot hidrata în pauzele de câteva secunde luate pentru schimbarea buteliilor cu aer comprimat. 

 

Vă recomandăm:

Explozie urmată de incendiu pe platforma Azomureş. O persoană a fost rănită FOTO

Norul toxic de fum de la uriaşul incendiu din Bihor se îndreaptă spre Ungaria. Ard plastice pe 8000 metri pătraţi VIDEO

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite