Cum să ai parte de cel mai ieftin city-break. Ponturile agenţilor de turism pentru găsirea ofertei ideale
0Alegerea unui city break este soluţia cea mai ieftină când vine vorba despre vizitarea unor capitale europene sau a altor oraşe turistice celebre din lume. O astfel de opţiune trebuie să aibă în vedere anumite criterii.
Cel mai important, un city break trebuie achiziţionat cât mai din timp, cu minimum 4 săptămâni înainte, deoarece, spre deosebire de ofertele de litoral, acestea se scumpesc odată cu apropierea datei de plecare. Majoritatea city-break-urilor sunt cu curse low-cost şi aceşti operatori măresc considerabil trarifele pe ultima sută de metri.
“Călătoriţi în extrasezon!”, este sfatul dat de agenţiile de turism. În lunile octombrie – februarie, cu excepţia sărbătorilor, aceste oferte sunt cu până la 60% mai ieftine.
“Bagajul de cală este bine a se achiziţiona odată cu biletul de avion, astfel fiind cu 50% mai ieftin. Ulterior se poate scumpi mult, iar în aeroport costă chiar dublu. De la 40 de euro în agenţie, acesta ajunge să coste 80 de euro în aeroport, şi foarte mulţi turişti se păcălesc, dorind să facă economie în primă fază nu achiziţionează bagajul, şi doar ulterior realizează că nu se încadrează cu bagajul de mână. 70% din turişti se răzgândesc în acest sens şi din păcate plătesc inutil. Este mai ieftin în timpul săptămânii. Atât biletele de avion căt şi cazare sunt mult mai ieftine cu plecări în zilele de luni şi marţi, uneori chiar şi duminica seara”, a explicat Samuel Sălăjan, administratorul unei agenţii de turism
Sunt destinaţii noi pe hartă care se merită a fi descoperite şi de obicei destinaţiile noi sau cursele nou introduse din alte oraşe sunt cu până la 50% mai ieftine. Tocmai de aceea, este important ca turistul să aibe un program felxibil. Avantajele unui city-break Un city break, de regulă, este foarte accesibil ca preţ, şi este ocazia excelentă de relaxare puţin şi de a vedea totodată o frumoasă metropolă. Acesta constituie o experienţă bogată în timp foarte scurt de numai câteva zile.
Pentru un city break nu ai nevoie de multe zile de concediu, dacă mergi în weekend îţi e suficient să ai liberă ziua de vineri sau luni. Plecările sunt foarte flexibile, city break-ul nu are intrări fixe şi condiţionate. Poţi pleca mâine dacă doreşti, important e să găseşti o destinaţie avantajoasă în acel moment.
“La întrebarea turiştilor “de ce să alegem o agenţie şi să nu călătorim singuri”, noi răspundem mereu pe baza experienţei. Vei rezerva aproximativ la acelaşi preţ cu care ai călători de unul singur, dar în plus ai o suită de servicii indispensabile, de la ajutor în alegerea destinaţiei şi hotelului, emiterea documentelor, şi până la asistenţă 24/24 pe perioada sejurului. Site-urile de rezervări sunt simple motoare de căutare care nu îţi oferă nici un alt serviciu, dar când rezervi prin agenţie trebuie să alegi anume pe cea care ştii că îţi poate oferi cele mai bune servicii pentru sejurul tău. Ai un intermediar între tine şi hotelier sau compania aeriană pentru orice problemă apare. Statistic, 1 din 5 turişti întâmpină probleme mici sau mari, fie la avion, fie la cazare, şi atunci când merg individual turiştii de multe ori preferă să ignore problema pe cât posibil. Dacă sunt prin agenţie, majoritatea apelează la asistenţa pentru rezolvarea problemei. În plus, de foarte multe ori, agenţiile au pachete unice cu reduceri pe care nu le veţi găsi nicăieri în altă parte”, a mai precizat Samuel Sălăjan, administratorul agenţiei de turism.
Destinaţia anului 2016
Oraşele cele mai solicitate sunt cele clasice dintre care, Roma, Barcelona, Paris, Londra, dar sunt câteva destinaţii fie noi, fie pe care s-au introdus curse noi din alte oraşe si care astfel sunt mult mai ieftine. “Dintre oraşele cele mai noi amintim Berlin şi Bruxelles cu bilete de la 6 euro din Timişoara, şi nu în ultimul rând, probabil destinaţia anului 2016, Florenţa şi Bologna din Bucureşti, care au tarife avantajoase atât la cazare cât şi la avion. Florenţa, o destinaţie de altfel superbă, poate fi vizitată cu zbor pe Bologna la numai 20 euro dus-întors, şi face toţi banii. Un city break pentru lunile următoare costă între 100 şi 200 de euro. Depinde foarte mult tipul de hotel ales şi perioada, dar un city break cu bun raport calitate-preţ costă în medie 150 de euro. În acest moment la la numai 99 de euro pot fi vizitate Florenţa, Roma, Bologna, Milano, Berlin, Bruxelles, iar de la 119 euro Paris, Veneţia şi Londra”, a explicat managerul.
Perioadele cele mai indicate pentru un city break, atât din perspectiva tarifelor dar şi a condiţiilor meteo sunt lunile septembrie, octombrie, martie şi aprilie. Aici sunt tarifele de trecere dintre sezoane. Strict vorbind din privinţa vremii, potrivit operatorilor de turism, lunile mai şi iunie sunt într-adevăr cele mai potrivite, dar tarifele cresc deja simţitor. Pe timpul lunilor de vară, destinaţiile city break sunt scumpe, cam aglomerate, dar şi mai greu de vizitat pe zile caniculare.
Va mai recomandam: